Baza nautică NAVROM, ghimpe în coasta politicienilor de la  construire până la desfiinţare

Călin MARINESCU ■

La începutul anilor ’80, Primăria Constanţa căuta soluţii pentru amenajarea malului lacului Siutghiol din zona bazelor nautice Ştiinţa şi Electrica, situate lângă podul rutier Perla dintre Constanţa şi Mamaia peste canalul de legătură între lacurile Siutghiol şi Tăbăcăriei, până la bazele nautice Petromar, Centrul de Pregătire Marinarească (fostul CPLMC actualul CERONAV), Şantierul Naval Constanţa respectiv întreaga zonă a malului, de la pod până la stufărişul din dreptul localităţii Ovidiu, de unde începea aşa zisa Mica Deltă sau Groapa Mică pentru velişti.

Soluţia a fost repartizarea în folosinţă a unor terenuri, suficiente ca suprafaţă, pentru amenajarea unor baze nautice, în ideea de a se amenaja malul lacului cu forţe proprii ale celor ce au primit terenul în folosinţă, cu scopul stimulării sporturilor nautice şi amenajarea unor facilităţi pentru petrecerea timpului liber a propriilor salariaţi. Au fost distribuite suprafeţe oarecum similare, bineînţeles şi în funcţie de relaţiile fiecărei unităţi.

Prima suprafaţă de teren către V, începând de la baza nautică Electrica, a fost repartizată  Clubului Dinamo al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, următoarea IEFM Navrom şi apoi Chimpex Constanţa, care atunci reunea actualele Chimpex şi Oil Terminal, apoi Întreprinderea de Construcţii Hidrotehnice (ICH), care era gard în gard cu baza CERONAV, bază existentă.

Nici una dintre întreprinderile care au primit teren în zonă nu aveau prinse în planurile de investiţii fondurile necesare pentru construcţia bazelor nautice pe terenurile primite în folosinţă de la Primărie, aşa că s-au descurcat fiecare după curajul, posibilităţile, fondurile şi relaţiile accesibile.

ICH, constructorul Portului Constanţa Sud, având posibilităţi nelimitate în domeniul construcţiilor, a realizat imediat cheul, platforma de beton şi un hangar din beton semiîngropat în taluz. Amenajarea bazei lor nautice a fost realizată într-un ritm destul de lent, pentru a nu crea întrebări stânjenitoare, ceea ce s-a dovedit folositor în evenimentele ce au urmat.

Chimpex în circa un an, cu mijloace proprii şi subcontractori, a realizat cea mai modernă şi cochetă bază nautică de pe malul lacului, perfectă pentru ca oamenii muncii, prin reprezentaţii lor, să îşi petreacă activ timpul liber.

La Navrom, s-a rezolvat foarte simplu problema edificării bazei nautice. Directorul, ing. Mihai Nicolae şi secretarul organizaţiei de bază a PCR, Valeriu Nica, mi-au spus pe şleau: „Sindicatul NAVROM a cerut terenul şi l-a obţinut”. Asta însemna că Sindicatul, adică eu să amenajez baza nautică, întreprinderea neavând un asemenea obiectiv în planul de investiţii şi conducerea nefiind dispusă să forţeze legea.

Eu, cel care întradevăr am iniţiat formalităţile de obţinere a terenului în numele sindicatului, drept pentru care care am şi preluat funcţia de vicepreşedinte al Sindicatului IEFM Navrom, îndrăgostit fiind de sporturile nautice din copilărie, nu am putut obţine, din partea Primăriei Constanţa, transmiterea în folosinţă a terenului aferent construirii bazei nautice, direct către sindicat şi singura soluţie a fost să fie nominalizată în repartiţie, întreprinderea, căci aşa se numeau pe vremea aceea actualele societăţi comerciale.

În atare condiţii am mobilizat salariaţii, printre care mulţi navigatori şi toate relaţiile mele din domeniul construcţiilor şi de pe platforma portuară şi în mod real, prin muncă voluntară, neremunerată deci, a multor entuziaşti, în circa doi ani am ridicat din nimic o bază nautică funcţională care găzduia o secţie de yachting, baza de practică a elevilor de la liceul de marină comercială cunoscut drept Liceul NAVROM, şi un loc de relaxare în tihnă, la malul lacului, pentru navromişti.

Totul a fost realizat prin strângerea de fonduri de la un număr impresionant de donatori, prin împrumutarea de utilaje de la constructorii din zonă – multe dintre ele fiind conduse chiar de noi  sau cu structuri prefabricate declasate recuperate de la Întreprinderea de Prefabricate şi Beton Celular Autoclavizat (IPBCA) ori de pe diferite şantiere ale patriei precum două grinzi imense din beton construite greşit şi care erau ascunse de comisiile de verificare pe la Rafinăria Petromidia, repere prefabricate care ne-au fost cedate gratuit, fiindcă oricum urmau să fie distruse.

Am pavat curtea în cea mai mare parte cu prefabricate declasate, respectiv pereţi şi planşee de blocuri, pe care le-am prins între ele cu beton fabricat din ciment rezultat şi din curăţarea magaziilor unor nave. Cu prefabricate industriale declasate am consolidat malul lacului şi apoi am turnat din beton un planşeu pentru ambarcaţiuni.

Am recuperat două barăci metalice şi două containere care, îmbinate, au devenit două ateliere pentru întreţinerea ambarcaţiunilor, unul de marangozerie şi unul de mecanică.

Am atras un fost lemnar de bord, un marangoz nemaipomenit, pensionar, in lipsa de activitate, Nea Anghelache, Dumnezeu să îl odihnească în pace, şi am angajat pentru nou înfiinţatul Asociaţia Sportivă NAVIGATORUL, pe unul dintre cei mai titraţi antrenori, Ion Alexandru, cunoscut in lumea yachtingului ca Sandu Mortul, cu care am reuşit în scurt timp scurt să atragem către sportul cu vele un număr mare de copii, devenind în câţiva ani unul dintre principalele cluburi de yachting din ţară.

Personal, am muncit foarte mult pentru managementul acestui proiect, dar am participat şi direct pe şantier, acolo unde a fost nevoie, la manetele buldoexcavatorului sau pe cilindrul compresor rutier cu care compactam terenul pentru aducerea la nivel a taluzului de mal.

Sunt mândru că zona cheului pe care am construit-o fără ajutorul vreunui inginer hidroconstructor este în bună stare şi în prezent, în fosta curte a bazei nautice Clubul Navigatorul, se înalţă un corp impozant de clădire a Universităţii Ovidiu din Constanţa, unde funcţionează şi Facultatea de Farmacie.

Dar, ieşind din această paranteză, vreau să povestesc despre cum am ajuns eu şi baza nautică Navigatorul să fim victime în mecanismul delaţiunii comuniste, care se practica cu mult succes în epocă. Astfel că, în urma unei reclamaţii trimise Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către „un om al muncii” a fost iniţiat un control inopinat, ocazie cu care s-a constatat veridicitatea informaţiilor şi a început o adevărată furtună la Comitetul Judeţean PCR Constanţa, care a fost informat că oamenii muncii de pe marile platforme industriale ale Constanţei, în frunte cu directorii lor, au luat năravuri capitaliste şi se lăfăie pe malul lacului Siutghiol unde şi-au construit cluburi de yachting şi fac chiolhanuri de pomină, ca magnaţii petrolişti texani din serialul de televiziune Dallas-Ewing family.

Pentru a înăbuşi din faşă acest scandal, în cazul conducerii ICH, pe cât de multă lentoare au dovedit în ridicarea construcţiei, din motivele invocate mai devreme,  de aşa de mare mobilizare au dat dovadă în străduinţa de a şterge urmele acum incriminatei iniţiative mic-burgheze astfel că peste noapte au  mobilizat un număr mare de basculante încarcate cu pământ cu care au acoperit tot ceea ce construiseră şi astfel au pus batista pe ţambal.

Mai grav a fost în cazul Chimpex, unde s-au luat măsuri dure, baza nautică fiind transferată către IAPIT, întreprindere care gestiona mijloacele de agrement turistic din Mamaia, fiind schimbată şi întreaga echipă de la conducere întreprinderii.

Ehei, acuma şi la NAVROM, când „conducerea superioară de partid” a început să se preocupe de bazele nautice construite de întreprinderile socialiste constănţene, acelaşi director şi acelaşi secretar de partid care mi-au zis să mă ocup de proiect, mi-au pus în vedere să desfiinţăm totul ca să nu avem probleme. I-am asigurat că totul a fost realizat în mod legal de către Sindicat, aşa cum mi-au cerut, că nu exista nici un risc de incriminare a întreprinderii şi că după o muncă susţinută de doi ani eu nu pot să distrug totul şi nu o voi face, asumându-mi orice răspundere.

Povestea nu avea să se încheie şi în primăvara anului 1983, pe când mă aflam la baza nautică împreună cu colegul meu Dan Ionescu, cu care încercam să realizăm o antenă parabolică pentru recepţia semnalelor de la sateliţi, spre seară, ne-am trezit cu zarvă mare la poartă, unde se aflau mai multe persoane oficiale, după îmbrăcăminte, care solicitau accesul în curte, aprobarea noastră fiind imperios necesară având în vedere paza canină.

S-au recomandat a fi Primul Secretar al Judeţului, Ion Stoian şi cunoscutul Emil Bobu, Preşedintele Comitetului de control muncitoresc al PCR, membru al Comitetului Politic Executiv al PCR. După ce m-am prezentat a fi şeful bazei, Emil Bobu, foarte dur, m-a acuzat că aş fi plătit de NAVROM pe un post din flotă şi că de fapt lucrez la baza nautică.

I-am explicat, politicos, că eram Şef Secţie Flotă cu normă întreagă şi colegul meu era Inginer Responsabil Grup Nave şi că, după terminarea programului, de obicei ne petreceam activ două, trei ore lucrând pentru proiectul de edificare a bazei nautice. L-am asigurat că totul a fost construit legal de Sindicat prin munca membrilor clubului şi cu fonduri din donaţii. Când a coborât pe platoul construit din panouri prefabricate, i-am explicat că sunt numai piese declasate recuperate de noi înainte de a fi distruse conform procedurilor legale.

La un moment dat, Emil Bobu a erupt, adresându-se primului secretar, pe care l-a apostrofat: „Uite, măi Stoiane, asta înseamnă o construcţie realizată prin contribuţie colectivă, nu din fondurile întreprinderilor!”, remarcând faptul că se vede cum betonul din rosturile de îmbinare fusese turnat la mână cu canciocul.

În urma acestei vizite, s-a hotărât ca Primăria Constanţa să urmărească activitatea noastră de terminare a construcţiei bazei nautice, deci am fost lăsaţi să ne continuăm activitatea.

Începând din 1990 Asociaţia Sportivă Navigatorul a beneficiat de ajutoare de la sponsori, ambarcaţiuni şi vele de calitate, pe care le ceda şi lotului naţional pentru participarea la competiţii internaţionale.

În 1993 conducerea Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR) precursorul PSD a numit în fruntea Companiei Maritime Petromin S. A, care era deţinătoarea terenului, o echipă de manageri care a ras de pe malul lacului baza nautică punând capăt practic activităţii cşubului nautic Navigatorul, cu intenţia de a construi o clădire multifuncţională, în principal sediul societăţii.

Schimbările succesive survenite la conducerea societăţii au făcut ca proiectul să fie abandonat şi ulterior terenul şi construcţia parţial edificată au fost vândute Universităţii Ovidius din Constanţa, care a continuat construcţia începută de Petromin, având acum destinaţia de sediu al Facultăţii de Farmacie.

Cu tristeţe am constatat, încă o dată, că politicienii post revoluţionari au pârjolit totul în jurul lor, chiar şi frumoasa poveste de yachting a unor copii, dintre care, mai mult ca sigur, cei mai mulţi ar fi păşit pe calea marinăriei.