Acasă APĂRARE Cadrele militare – între drepturi ciuntite și interdicții impuse

Cadrele militare – între drepturi ciuntite și interdicții impuse

3090
0

Manuel VLĂDUȚ■

În curând va intra în vigoare noul și mult așteptatul Statut al Cadrelor Militare, cel cunoscut până acum în mediul militar și legislativ, ca Legea 80/1995. Conceput de specialiștii Ministerului Apărării Naționale, Proiectul de lege emis la 27 iunie 2022 de către Secretariatul General al Ministerului, a fost deja supus avizării majorității instituțiilor responsabile, urmând să capete putere de lege, spre bucuria celor care trag sforile Armatei și spre dezamăgirea multor militari activi care vor simți pe pielea lor efectele ei „benefice”.

Potrivit expunerii de motive din preambulul proiectului de lege, apărarea țării „impune, în contextul mediului de securitate național, regional și global crearea și perfecționarea unui corp de cadre militare constituit din resurse umane bine pregătite, motivate și devotate, în măsură să execute în orice moment și necondiționat, misiunile legal încredințate.

Soldați români în Afganistan

Ce bine sună “motivate și devotate”! Dar realitatea care e de fapt? Știți ce soldă are un tânăr subofițer? Cum putem vorbi despre motivație și devotament față de instituție, când subofițerul aflat la ]nceputul carierei e plătit aproape la fel cu un soldat, iar soldatul mai puțin decât o femeie de serviciu? Poate putem vorbi despre motivație și devotament în cazul ofițerilor superiori, evident! Dar să nu uităm că grosul armatei este format din subofițeri și soldați profesioniști, executanții ordinelor necondiționate ale celor dintâi! Iar în condițiile exodului care se petrece chiar acum în rândurile celor aflați la baza ierarhiei militare, numai despre devotament nu putem vorbi…  

Avem o armată unicat în NATO: la aproape 30 de ani de la aderarea la cea mai puternică alianță de pe glob, nu avem încă un statut unitar al militarilor, care sunt împărțiți de ministerul de resort în ,,cadre militare,, și ,,soldați/gradați profesioniști,,. Chiar Statutul Cadrelor Militare la care fac referire în acest articol, a fost supus în ultimii ani la nu mai puțin de 37 de modificări. Era imperios necesară o nouă lege, un nou Statut echitabil, bine întocmit, care să satisfacă cerințele disciplinei militare, dar și așteptările unor militari prea mult supuși nedreptăților și inechităților sociale și salariale!

Voi aduce în atenție doar câteva dintre modificările aduse Statutului Cadrelor Militare prin acest proiect, rezumându-mă doar la „îndatoririle și drepturile cadrelor militare” și „interzicerea și restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți”, adăugând fie și retoric întrebările aferente acestora.

Nu mi-am putut abține un zâmbet, când am citit aliniatul (2) al articolului 17 de la capitolul ,,Drepturi,,:

“Onoarea și demnitatea cadrelor militare sunt garantate prin lege.”

Serios? Care lege domnilor guvernanți? Ce garanții? Poate ne spune cineva ce lege apără onoarea și demnitatea unui militar care pentru a-și plăti creditele contractate să asigure familiei sale un trai decent, este nevoit să apeleze la slujbe ocazionale cum ar fi: șofer de taxi sau fotograf de evenimente, instructor auto, ospătar, zidar, zugrav sau curier? Știți câți militari muncesc ,,la negru,, pentru un ban în plus, pentru că soldele lor au ajuns derizorii și ,,Statutul,, nu le permite să aibe și alte joburi? Este mai onorabil să muncești ,,la negru,, pentru că îți interzice legea, decât să ai posibilitatea legală să-ți completezi veniturile salariale ciuntite încă din 2010, prin celebra OUG nr.1?

Iar pentru că nu ar fi fost suficient, onorabilii decidenți care au conceput acest proiect de lege, vin și întăresc interdicțiile:

Art. 14. – (1) Cadrelor militare în activitate le este interzis:

f) să îndeplinească alte funcții sau activități ori să exercite alte ocupații, cu excepția situațiilor și în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instiuției de apărare, ordine publică și securitate națională;

g) să se implice în activități care contravin sau afectează demnitatea, prestigiul și normele de conduită specifice profesiei militare;”

Poate explica cineva dintre galonații și experții instituțiilor militare ale României, cu subiect și predicat, care ar fi acele activități care ,,contravin sau afectează demnitatea și prestigiul,, profesiei militare? Cu ce ar fi mai onorabilă ocupația de militar sau profesor, față de cea de zugrav sau ospătar? Cum garantează statul român, onoarea și demnitatea militarilor umiliți de soldele mai mici ca ale femeilor de serviciu din spitale, cele care fac o meserie dealtfel, la fel de onorabilă ca oricare altă meserie? Sau care ar fi acele ocupații excepționale, pe care doar prin ordin al ministrului le-ar putea exercita militarul român pentru a nu afecta prestigiul profesiei de militar?

“Art. 15. (1) Cadrelor militare în activitate le este restrains exercițiul unor drepturi, astfel:

(2) Cadrelor militare în activitate nu le este permis să participle la administrarea sau conducerea societăților comerciale, direct sau prin persoane interpuse.”

Adică… nu mai pot fi nici măcar ,,asociați,, – așa cum o puteau face prin Legea 80/1995, care prevede doar, că nu le este permis să fie administrator sau ,,asociat unic,,. Mai mult, interdicția de a participa la conducerea unei societăți comeciale prin persoane interpuse, ar presupune probabil, ca nici măcar soțiile cadrelor militare să nu poată deține sau administra o societate comercială, pentru a nu crea ,,suspiciunea,, de persoană interpusă!

Iar ca să rupă gura târgului și să nu mai dea apă la moară clevetitorilor care îi etichetează drept ,,mercenari,, pe militarii români participanți la misiunile internaționale ordonate, legiuitorul a consfințit:

Art. 13. – (1) Cadrele militare în activitate au obligația să participe la misiuni și operații pe teritoriul statului român și în afara acestuia, în funcție de cerințele și interesele de securitate și apărare ale statului român ori pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale.

Gata cu voluntariatul! Doar nu face fiecare ce vrea în armată!… Vrei sau nu, pleci în Afganistan, Siria, Ucraina, sau pe unde se mai gândește Comandantul Suprem! Doar că… întotdeauna se vor găsi și aici, unii mai apți decât alții! Dacă nu se mai găsesc voluntari, dăm ordin; căci oricum, nu mai avem de unde alege, la câți militar pleacă din sistem sau spre alte instituții de forță, de bine ce sunt tratați ca niște adevărați profesioniști!

Până atunci însă, nea Vasile de la MApN promite în dreapta și în stânga măriri de solde, fără să-l bage nimeni dintre adevărații decidenți în seamă și fără a mai fi crezut nici măcar de ultimul soldat. Iar ca o cireașă pe tortul guvernării hibride și contra-naturii care ne hotărăște tuturor soarta de ceva timp, modificările aduse Codului Fiscal  de Ordonanța de Guvern nr 16/15.07.2022, discriminează și pensionarii militari, care mai aveau contracte de muncă part-time, obligând angajatorii la plata contribuțiilor aduse bugetului de stat, la procentaje aferente contractelor de muncă de 8 ore, indiferent de orele de muncă prestate prin contract:

Art.68. La articolul 146, după alineatul (5^5) se introduc patru noi alineate, alin. (5^6)-(5^9), cu următorul cuprins:

(5^6) Contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, calculată potrivit alin. (5), nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a), art. 138^1 alin. (1) și (2), art. 138^2 alin. (1) sau art. 138^3 alin. (1), după caz, asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.(5^7) Prevederile alin. (5^6) nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situații:

d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

            Probabil, s-au gândit că pensionarii militari au bani prea mulți și trebuie să mai dea statului…

Prin toate cele expuse mai sus, Dreptul la Muncă, garantat de altfel prin Constituție, este astfel se pare, îngrădit și pentru militarii activi care se văd nevoiți să supraviețuiască lucrând suplimentar la negru, dar și pentru pensionarii militari care nu vor mai putea beneficia începând cu 1 august, de contracte de muncă part-time!

Și mai vreau să le reamintesc guvernanților noștri în final, că o înțelegere se schimbă pe parcursul desfășurării unui contract, doar cu acordul părților! Iar contractul prin care cetățeanul-militar a acceptat absolut toate interdicțiile, rigorile și restricțiile disciplinei și vieții militare – inclusiv chezășia propriei vieți, a prevăzut încă de la înființarea oștirii de către Vodă Cuza, o soldă și în final o pensie militară pe măsură și suficientă, care să compenseze de drept toate aceste restricții și interdicții. Acești guvernanți ai zilelor noastre au uitat însă aceste principii… făcându-se vinovați în totalitate de starea în care se află azi Armata, stare la care a contribuit din plin inclusiv ineficienta politică de personal aplicată.

 Să sperăm însă, că judecătorii Curții Constituționale vor avea înțelepciunea să elimine aceste îngrădiri și discriminări neconstituționale, iar guvernanților le va da Dumnezeu mintea cea de pe urmă și vor îndrepta într-un final, inechitățile impuse prin proiectul de lege al Statutului Cadrelor Militare ce urmează a fi aprobat și promulgat.

HONORIS ET PATRIA!

Surse: Proiectul de lege nr. SG-6255/27.06.2022, Ordonanța nr. 16 din 15 iulie 2022 pentru modificarea și completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, Legea 80/1995 – privind Statutul cadrelor militare; dreptonline.ro . Foto: romania.europalibera.org , digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.