Luigi FRIGIOIU ■
Constanța a fost capitala rugbyului românesc vreme de peste două decenii. Farul, echipa simbol a orașului, a câștigat 6 titluri de campioană națională: în 1975, 1976, 1978, 1986, 1995, 1997. Exact în perioada când România era o forță în rugbyul internațional: câștiga Cupa Europei învingând Franța, juca de la egal la egal cu Țara Galilor, Scoția, Irlanda sau chiar cu Noua Zeelandă. Întotdeauna, în echipa reprezentativă erau selecționați numeroși “fariști”, nume de legendă ale sportului cu balonul oval.
Cea mai mare performanță s-a înregistrat în decembrie 1986, când Farul, campioana României la rugby, a participat, în Franța, la turneul Masters-Campionat Mondial al cluburilor. În competiţie cu 7 echipe celebre: Toulouse şi Agen (campioana și vicecampioana Franţei), Banco Nacion (campioană Argentina), Barbarians Fiji, L’Aquila Rugby (vicecampioana Italiei), Ponsonby (campioană Noua Zeelandă) şi West Brisbane (Australia). Jucând senzațional, rugbyștii constănțeni au ajuns până în finală. Astfel, Farul Constanța devenea vicecampioana mondială a cluburilor la rugby! Rezultatele de excepție din acei ani au un numitor comun: antrenorul Mihai Naca prezent pe banca tehnică la toate succesele.
După anul 2000, în Constanța, tot ce era bun s-a distrus iar dezastrul nu a ocolit sportul. Clubul de Rugby Farul Constanța a intrat sub tutela Consiliului Județean birjărit de Nicușor Constantinescu. CJC e renunțat să mai finanțeze echipa iar datoriile s-au acumulat. Ca urmare, în 2015, din lipsa fondurilor, Farul s-a retras din competiție, deși era vicecampioană națională. În 2018, Tribunalul Constanța a admis cererea Administrației Finanțelor Publice în contradictoriu cu Rugby Club Județean Farul Constanța. Pentru neplata datoriilor, instanța a deschis procedura generală a insolvenței. Anul acesta, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii de insolvență pentru că CJR Farul Constanța nu mai figurează în patrimoniu cu bunuri. Tribunalul Constanța a stabilit ultimul termen -7 noiembrie 2022-, convocând creditorii pentru aprobarea raportului final. E data la care Clubul de rugby Farul Constanța va deveni doar amintire.
LA CONSTANŢA, PE STRADA PRIMĂVERII IESE SOARELE!
Singurul lucru pozitiv e că stadionul de rugby de pe str Primăverii, cu numele unicului antrenor Mihai Naca, e utilizabil. Ca prin minune, a scăpat de demolare și nu a devenit zonă cu blocuri. Constanța are o generație de excepție: juniorii U19 de la LPS au devenit vicecampioni naționali după ce, de-a lungul anilor, deveniseră campioni la categoria lor de vârstă.
Raza de speranță vine dinspre CSM Constanța, club recent înființat, condus de Andrei Talpeș. Deocamdată, un mic manager cu suflet uriaș, ce luptă din răsputeri să reînvie sportul constănțean. CSM are secție de rugby iar echipa în 7, formată din vicecampionii U19 (antrenor Nicolae Radu Mocanu) evoluează, deja, în competiții. Iar, echipa Cleopatra (antrenor Victor Bezușcu), înființată de regretatul Țuțu Chirondojan, va fi înscrisă în campionat sub titulatura CSM Constanța. Suntem gata de luptă! Antrenori avem (N.R. Mocanu și V. Bezușcu), jucători talentați avem.
CONSTANȚA ÎMPINGE, DIN NOU, GRĂMADA DE RUGBY ÎN TERENUL DE ȚINTĂ ADVERS. HAI CU ESEUL TRANSFORMAT, BĂIEȚI!
● Farul Constanța – campioană 1975
Iancu Băcioiu, Radu Avrigeanu, Ghe Celea, C-tin Muşat, Ghe Dărăban, C-tin Borşaru, Paul Frangu, Ion Sârbu, Ion Podaru, Cornel Ionescu, C-tin Costenco, George Dinu, Ion Marica, Gheorghe Varga, Petre Ianusevici, Ghe Olteanu, Mihai Bucos, Şt Cristea, Alex Bogheanu, Petrică Motrescu, Costel Dram, Cornel Vasile, Nicolae Crăciun, Em Grigore, Dobre Dorobanţu, Marian Nache, Mihai Holban, Florin Caragea.
● Farul Constanța – campioană 1978
Iancu Băcioiu, Gheorghe Olteanu, D. Petre, Fl. Ioniță, R Malancu, C-tin Borșaru, I. Urdea, Em Grigore, Ghe Dinu, Nicușor Dinu, Petre Ianusievici, Petre Motrescu, Mihai Bucos, Cornel Vasile, Mihai Holban, M Burghelea, Fl. Constantin
● Farul Constanța – vicecampioană mondială a cluburilor 1986
Florea Opriş, E. Grigore, Dan Prisăcaru, N. Lupu, L. Costea (linia I), Ghe Dumitru, Sergiu Galan, Şt Constantin, Hari Dumitraş, Ene Necula, Viorel Giuglea (linia a II-a), Vasile Ion, Vlad Pădureanu (demi de mele), Romeo Bezuşcu (uvertură), Adrian Lungu, Ghe Varga (centri), Marcel Toader, Ad Pllotschi, Nicuşor Dinu (aripi), Ghe Florea (fundaş).
● Farul Constanța – campioană 1997
Laurențiu Rotaru, Marian Plugaru, Cristian Constantin, Vasile Butuc, Valeriu Chiriță, Fl Cojocaru, Adrian Moldoveanu, Daniel Chiriac, Erdinci Septar, Ionuț Ruxanda, Daniel Iacob, Mironel Colioglu, Adrian Gârbu, Mihai Foca, Sorin Trancă, Cristian Dragomir, Vasile Bezărău, Mihai Ciolacu, Adrian Tinca, Iulian Soceanu, Dorin Talabă, N. Fulina, Emil Florea, Cătălin Sasu, Marius Picoiu, Aurelian Stan, Vasile Brici, Ionel Calancea, Marian Dumitru, Marian Apostol, Ionuț Chitu, Marius Codea.