Leonard MOCANU ■
Nu, nu este un titlu al unei cronici scrise de un copil de școală primară, ci un citat din presa franceză, tradus în stil pur românesc de un așa-zis redactor al uneia dintre gazetele de specialitate de pe la noi. Am remarcat în multe rânduri lipsa de cultură a jurnaliștilor români, spoită, peste rugina cronică din creierele lor, de o vopsea de cunoscători în ale limbilor străine. Din păcate, aceștia stau mai prost în a se exprima corect (oral sau în scris) în limba română.
Iată, deci, una dintre ultimele perle apărute pe pagina electronică (nu m-ar mira chiar și în ediția tipărită) a cotidianului ProSport, care ne asfixiază (pardon, axfisiază) cu gogomănii pentru care ”pe vremea mea” nu treceai clasa în cursul gimnazial, darămite să ajungi să iei ”Bacu’”, să fii student la litere sau redactor la vreo gazetă obscură.
Ca să ne convingem că nu e vorba de ceva întâmplător, în conținutul articolului reîntâlnim ”capodopera” de mai sus, dar și o altă ”nefăcută”, care denotă lipsa de respect pentru limba română, pentru meserie și pentru cititor: ”…cei de la RMC Sport au ceva mai duri cu Mbappe, Messi și compania”. Aici este evident că avem de-a face cu o neatenție și cu o lipsă de profesionalism, care te obligă pe tine, jurnalist și nu numai, să citești cu voce tare la final ceea ce ai așternut pe hârtie sau pe monitor.
Din păcate, exemplul nu este singular, iar dacă vă puneți mintea să citiți ce apare în mediul jurnalistic, veți vedea că dragostea dintre unii ce scriu și normele limbii române e apusă de mult, dacă a existat vreodată.
Iată câteva exemple:
1. Pe frontispiciul unei pagini de Internet menită să popularizeze informațiile despre o localitate dragă mie (denumită ”… News”, pentru că, nu-i așa, ne-am englezit cu toții), aflăm că respectiva așezare ”este învecinată DE și DE și DE!!!”, deși regulile spun clar că se folosește prepoziția ”CU”. În momentul în care le-am atras atenția, mi-au șters postarea, fără să răspundă sau să rectifice.
2. Dintr-un alt titlu, aflăm că ”Poliția Militară va fi componentă specializată a MAI. Camera deputaților a decis”. Ca unul care chiar am avut o oarece contribuție în domeniu, am deschis oarecum contrariat articolul și am aflat că, de fapt, ”leopardul” de dincolo de gardul titlului era Ministerul Apărării Naționale și nu MAI, așa cum autorul, probabil din mare grabă după senzațional, a titrat.
3. Moda titlurilor bombastice, urmate de articole goale de conținut și total diferite de acestea ar putea face subiectul unui serial cu multe sezoane. Într-un cotidian electronic cu audiență, apare titlul ”Informație pentru cei care stau la aceeași adresă din buletin. Anunț oficial de la guvern. Trebuie neapărat”. Interesat și impacientat, dau clic să citesc articolul, pentru a vedea ce ”vrăji a mai făcut nevasta mea” și cum mă afectează. Că doar trebuie neapărat și o spune guvernul, chiar oficial. Știrea ne povestește că a început distribuirea celei de-a doua tranșe a cardurilor pentru energie, că s-au format cozi la ghișee și că într-o comună din Maramureș vreo 50 de persoane au primit plicurile goale. Unde e guvernul în propoziție? Unde e anunțul oficial? Ce legătură au cei care locuiesc la adresa din buletin cu această șaradă? Ce trebuie neapărat?
4. În jurul unei vești triste, aflăm dintr-un cotidian local că sportul constănțean este în doliu, după ce s-a stins din viață ”un fost antrenor dedicat în sportul de contact”. Bănuiam că respectivul a fost dedicat SPORTULUI și nu ÎN SPORTUL, dar acord circumstanțe autorului din cauza grabei cu care a dorit să consemneze tristul eveniment.
Desigur, sunt numai câteva dintre erorile sau clișeele pe care le întâlnim zilnic în media, sub diverse forme. Cauze? Lipsa de cultură, neatenția, viteza și dorința de a ieși primul cu o știre, goana după senzațional.
Dincolo de aceste erori cu voie sau fără de voie, remarc în ultima vreme mai multe clișee cu iz de pseudointelectualitate, care complică mult limba noastră românească, doar de dragul de a ne arăta mai deștepți decât realitatea. Astfel, formulări de genul ”angajat ÎN CADRUL”, ”Cutărescu DIN CADRUL” etc. te fac să-ți pui întrebarea de unde atâtea cadre, cine le-a făcut și din ce material. Ni se pare prea banal și prea țărănesc să spunem ANGAJAT AL sau Cutărescu DE LA și ne credem mai cu moț folosind la infinit această sintagmă. Noroc că nu prea mai există presă scrisă, pentru a putea contabiliza câtă economie de cerneală tipografică s-ar fi făcut renunțănd la această (și la multe altele) formulare ”academică”.
O altă pseudoacademică este DE CĂTRE. La fel, ni se pare de prost gust să spunem ”am fost angajat de Xulescu”. DE CĂTRE e mai de bonton. Ce ziceți de ”UN NUMĂR de 50 de familii…”? Această formulare chiar că produce multe dureri de cap, pentru că subiectul e cuvântul NUMĂR, iar acordul predicatului ar trebui făcut cu acesta. În realitate, Dumnezeu cu mila! Închidem ochii și scriem la întâmplare. Nu era mai simplu ”50 de familii…”. Dar de ”obiectivul principal al companiei noastre ÎL REPREZINTĂ…”. De ce nu ESTE? Chiar suntem mai deștepți când ne uităm în oglindă?
Iată doar câțiva ”spini” care ne zgârie retina și ne fac să tresărim ca electrocutați. Gândiți-vă că cei care le folosesc primesc bani (și nu puțini) și contribuie prin incompetența lor la educarea (???) tinerei generații.
Poate, în viitor, despre articolele fără conținut care rostogolesc titluri bombastice, sau despre acord în limba română.
