Acasă Social Să nu faci ce face popa !

Să nu faci ce face popa !

1376
0
http://parohia-heilbronn.de/noua-biserica/
http://parohia-heilbronn.de/noua-biserica/

Aurel FLEISCHMANN  ■

Foto:Aurel FLEISCHMANN

O experiență mai veche mi-a revenit în memorie; a fost singura dată când am participat la slujba de duminică, la o biserica românească în Germania, în cei 37 de ani, de când trăiesc aici şi atunci m-am hotărât că a fost prima… și ultima întâmplare de acest fel!

Pe la sfârşitul lunii ianuarie, 2019, aflând întâmplător că Parohia Ortodoxă Română din Heilbronn deschisese de curând o biserică proprie, am decis s-o vizităm. Se află în Bad Friedrichshall, o fostă biserică catolică ce abia mai aduna duminica vreo 20 de enoriaşi, fusese închisă şi, în plin elan misionar, Mitropolia Ortodoxa Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord cumpără lăcaşul de cult, o frumoasă proprietate de 1.100 mp cu tot cu casă parohială, cu 300.000 de euro, curmându-i destinul hărăzit de a fi transformat în casă pentru azilanţi.

Un motiv de bucurie pentru românii creştin ortodocși băjeniţi prin părţile acestea ale Germaniei? La prima vedere! O biserică de curând deschisă, deci puțin cunoscută și plină ochi deja, mare lucru şi mare bucurie, zic eu, în sufletul parohului. Strâmbă e însă bucuria acelora care se bucură de-un lăcăș spiritual prin țări străine, acolo unde l-au împins nevoile și lăcustele neo-fanariote, care le-au ocupat țară și-o devorează după nevoile lor.

http://parohia-heilbronn.de/

Mi-aduc aminte că a fost pentru prima dată când am participat la o liturghie într-o biserica românească, până la sfârșit…trei ore?! Cu copii mici!?… Nu cunosc dacă mulți dintre voi știți dar în timpul slujbei ortodoxe credincioşii se roagă stând în picioare, sau în genuchi, pe întreaga perioadă a serviciului religios (!!!). Dacă un vest-european ar fi deschis ușa bisericii în momentele în care toată suflarea se afla în genuchi, ar fi căzut probabil pe spate de uimire. O imagine ruptă parcă din negurile bizantine ale credinței. Am căutat oarecum o legătură la cultura neamului meu de aici, prin religia în care am fost botezat, dar a fost numai un „șoc cultural”.

Parohul, un preot aparent lipsit de chef, ameninţa mustrător cu degetul arătător, tot timpul slujbei, admonestând părinții aflați în incinta bisericii că…nu au grijă de copii lor de afară care, zburdă pe lângă zidurile bisericii și „nu fac cinste parohiei”!!! (fac gălăgie)…sau arătând tuturor obrazul că „dată trecută” nu a rămas decât o persoană după slujbă, ca să dea cu aspiratorul și să facă curat. Şi ne mai certa şi despre bani, despre contribuţiile cuvenite, și despre declarațiile de adeziune, și, şi, și…să nu uit de rugăciunile pentru eroii neamului și…”conducătorii țării noastre”, pomeniți de cel puțin patru ori, cât am am participat şi noi la slujbă.

http://parohia-heilbronn.de/

Am mai întâlnit, în această confrerie românească de pripas, și indivizi care te admonestau sever asemenea preotului, că “te tot foiești de colo colo”, dacă mişcai din impusa poziţie de căinţă, ca să-ţi duci copilul la toaletă după trei ore de stat în picioare.

Ce să zic, am dat bucuria unei duminici în familie pe o experiență traumatizantă pentru toată familia dar am avut odată în plus dovada că iubirea față de semeni arată altfel și…se predică altfel, cu sufletul și nu prin mimetisme deprinse în școli care par că țin mai degrabă de Evul Mediu! Vorba înţelepciunii din bătrâni: Să faci ce zice popa nu ce face popa !

Am rămas deci cu gândul la acea întâmplare nefericită suferită alături de corelegionarii mei, la Bad Friedrichshall, în nou târnosita biserică creştin ortodoxă românească şi mi-am reamintit magistralul panseu al actorului Gheorghe Dinică: „Lume multă, oameni puțini”.

http://parohia-heilbronn.de/

Ce caută oamenii la biserică: compasiune, comuniune, solidartitate, regăsire într-o mare familie!? Eu, aici, în comunitatea ce dădea să se închege am întâlnit, atât cât am putu să iau seama, în general oameni simpli, fără multă carte dar care, totodată nu păreau să manifeste o compasiune reală pentru semenii lor dacă e cazul, care nu pot accepta că alții pot avea o nevoie special în mijlocul „serviciului divin”. Ehei, nu-i greu să înţelegi că asta nu-i evlavie ci empatia mimetică.

Copiii noştri au fost percepuţi, chiar și de către preot, ca factor perturbant ce trebuiau dresaţi înainte de a-i închina la altar și constrânşi cu amenințări și mână forte pentru a-i aduce pe „calea cea bună”, întru smerenie și supunere față de autorități, mai mari și biserică, uitând vorbele Mântuitorului: „Lăsaţi copilașii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei… Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea”.

http://parohia-heilbronn.de/

Mersul la biserică pentru acea comunitate religioasă românească mi s-a părut, atunci ca şi acum, că o cumpărare de „indulgențe”. Astfel își pot permite apoi să fie aceiași oameni care sunt de zi cu zi, mai mult răi decât buni, să înjure, să invidieze, să fure și să mintă, să bată și să se bată, și să-l implice chiar pe însuși Dumnezeu în înjurăturile lor măiestrit balcanice.

Publicitate
Articolul precedentJoaca de-a horrorul
Articolul următorCunoaște-te pe tine însuți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.