Acasă APĂRARE In Memoriam – Sublocotenent post mortem, Ionel Gheorghiță (Bebe) Drăgușanu

In Memoriam – Sublocotenent post mortem, Ionel Gheorghiță (Bebe) Drăgușanu

2826
0

Manuel VLĂDUȚ  ■

La cazarma Batalionului 341 Infanterie Constanța – “Rechinii Albi”, din Topraisar, a avut loc vineri, 18 iunie, un ceremonial dedicat memoriei eroului sublocotenent post-mortem Ionel Gheorghiță (Bebe) Drăgușanu, căzut la datorie în Afghanistan, pe 20 iunie 2006. Aici a fost ridicat în anul 2007 bustul în bronz al eroului, realizat de plasticianul constănțean Gheorghe Caruțiu, prin contribuţia financiară a camarazilor săi şi cu sprijinul prefectului de atunci al județului Constanța – Claudiu Palaz.

Acțiunea dedicată militarului căzut la datorie a continuat cu o slujbă de pomenire la cimitirul din Murfatlar unde, alături de familie, şi-au prezentat omagiile reprezentanți ai Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, Batalionului 341 Infanterie „Constanța”, ai Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații, ai Ligii Militarilor Profesioniști şi ai Asociației Naționale Cultul Eroilor, camarazi participanți la misiunea „Enduring Freedom”- 2006, din Afghanistan.

Patrula Morții – 20 iunie 2006

“Pe 20 iunie 2006, intr-o dimineata mohorâtă, caporalul Ionel Gheorghiță „Bebe” Drăgușanu cădea la datorie în Afghanistan, undeva pe valea râului Tarnak, în apropiere de Kandahar… trecând în rândurile drepților eroi ai Armatei Române. Dar în acel teribil incident provocat de explozia unui dispozitiv improvizat de talibani, alti șase eroi, erau răniți: Sg. Costinel Slăniceanu, Sg. Laurențiu Șerban, Slt. Răzvan Manoilă, Plt. Adrian Luca-Micu, Sg.maj. Novac Daniel și Cap. Relu Basmangiu. Șerban, care venea în ajutor cu un instinctor, spre salvarea camarazilor, calcă pe o mină antipersonal şi sare în aer, pierzându-și piciorul drept. Novac, rănit și el, a fost cel care i-a scos din TAB-ul în flăcări pe Drăgușanu, Slăniceanu – grav rănit și pe Basmangiu… Drăgușanu avea să moară câteva minute mai târziu, în brațele sale… Slăniceanu, zdrobit, mutilat, își revine din comă după șase luni. Povestea acestor camarazi, a început atunci, acum 15 ani, pentru unii dintre ei cu greaua luptă pentru supraviețuire, sau cu dedicarea „luptei” pentru competițiile „INVICTUS”. Sunt camarazii noștri veterani, eroi în viață, modele demne de urmat în viață și carieră, pentru orice tânăr militar” – povestește unul dintre militarii „Patrulei Morții”.

Amintirile

            Au trecut 15 ani. Niciunul dintre cei ce au fost ACOLO nu a uitat nimic… Fiecare gest, fiecare strigăt, fiecare față, zgomotul, mirosul, emoția, încordarea, totul e ca și cum s-a întâmplat ieri. Unii au rămas mai departe ,,la datorie,, în armată… alții au plecat. Au venit comandanți noi, camarazi tineri, au urmat alte pregătiri, alte misiuni… Camarazii au rămas legați pe viață de amintirile și faptele de arme de atunci. Timpul a trecut și odată cu el, copiii eroilor au crescut. A crescut și Diana, fiica eroului ucis în acea zi de 20 iunie, Ionel Gheorghiță Drăgușanu. Avea 11 ani pe atunci… Astăzi este o tânără frumoasă și educată – expert contabil de profesie – dar dorul pentru tatăl ei nu a trecut niciodată. „Mi-ai lipsit mereu…” – scria pe o rețea de socializare, sub poza tatălui ei în uniformă. Este membră de onoare a Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații și participă activ la toate acțiunile organizate de Ordin

În fiecare an, la mormântul eroului Drăgușanu, pe 20 iunie, se întâlnesc camarazii. O coroană de flori, o lacrimă în colțul ochilor cu priviri de oțel, sunt depuse. Camarazii veterani schimbă un salut, câteva cuvinte, se înțeleg din priviri, căci vorbele sunt de prisos… Ei sunt ACOLO mereu, prin amintiri aievea… Veteranii au în minte și în suflet amintiri vii, cu acele meleaguri arse de soare, cu copiii care alergau cârd după transportoare pentru un creion sau o cutie de suc, cu misiunile executate în căldura infernală și praful înnăbușitor și mai ales, cu camarazii lor morți sau răniți în misiuni… „Puțini vorbesc despre asta… preferă să păstreze pentru ei dureroasele amintiri” – mărturisește un alt militar veteran.

Laurenţiu Şerban, rănit

Eroii

Când au plecat în misiune, toți au promis celor dragi că se vor întoarce teferi. Nimeni nu s-a gândit că va fi el următorul soldat căzut la datorie Au lăsat în urmă familii – copii, soții, părinți, de multe ori neajutorați. Dar războiul își cere mereu tributul de sânge. Doar în Afghanistan au făcut sacrificiul suprem căzând la datorie, în 19 ani de război, 27 de militari români. Alți 2 și-au pierdut viața în Irak. Unul în Bosnia…

sg Costinel Slaniceanu, rănit

Și să nu-i uităm pe cei cinci militari morți în Africa și în Kosovo, în timpul misiunii ordonate, dar pe care MApN nu îi recunoaște ca fiind căzuți la datorie și cei peste 100 de răniți în misiuni. Ei toți, sunt eroi ai Armatei Române, militari căzuți la datorie în teatrele de operații externe, sub drapelul de luptă tricolor al României. Glorie eternă numelui lor!

Cei 35 de eroi căzuți la datorie:

Sg. REMUS BRÂNZAN – 17 septembrie 1996, Bosnia

Sg.maj. IOSIF SILVIU FOGARAŞ – 11 noiembrie 2003, Afganistan

Sg.maj. MIHAIL ANTON SAMUILĂ – 14 noiembrie 2003, Afganistan

Sg.maj. NARCIS ŞONEI – 24 aprilie 2005, Afganistan

Cap. BOGDAN VALERIAN HÂNCU  – 27 aprilie 2007, Irak

Cap. IONEL GHEORGHIŢĂ DRĂGUŞANU – 20 iunie 2006, Afganistan

Cap. AUREL MARCU – 6 septembrie 2007, Afganistan

Cap. IOAN GROSARU – 21 septembrie 2007, Irak

Cap. IONUŢ COSMIN SANDU – 20 martie 2008, Afganistan

Cap. CLAUDIU MARIUS COVRIG – 13 iunie 2008, Afganistan

Cap. DRAGOŞ TRAIAN ALEXANDRESCU – 31 august 2008, Afganistan

Cap. CLAUDIU CHIRA – 26 februarie 2009, Afganistan

Cpt. TIBERIUS MARCEL PETRE – 3 aprilie 2009, Afganistan

Cpt. IULIU VASILE UNGURAŞ – 9 aprilie 2009, Afganistan

Sg.maj. FLORIN BĂDICEANU – 23 februarie 2010, Afganistan

Sg. VALERICĂ LEU – 12 mai 2010, Afganistan

Cap. PAUL CARACUDĂ – 23 iunie 2010, Afganistan

Sg.maj. DAN CIOBOTARU – 23 iunie 2010, Afganistan

Cap. MARIUS FLORIN SFECHEŞ – 1 octombrie 2010, Afganistan

Cap. CRISTIAN PETRU FILIP  – 1 octombrie 2010, Afganistan

Cap. CONSTANTIN LAURENŢIU LIXANDRU – 5 mai 2011, Afganistan

Cap. CĂTĂLIN IONEL MARINESCU – 10 mai 2011, Afganistan

Cap. ION LUCIAN LEUŞTEAN – 9 mai 2012, Afganistan

MM. VASILE CLAUDIU POPA – 22 septembrie 2013, Afganistan

Sg. ADRIAN POSTELNICU – 22 septembrie 2013, Afganistan

Plt.maj. CLAUDIU CONSTANTIN VULPOIU – 30 martie 2014, Afganistan

Plt. IULIAN DUMITRESCU – 7 mai 2016, Afganistan

Sg. ADRIAN VIZIREANU – 7 mai 2016, Afganistan

Cap. MĂDĂLIN STOICA – 15 septembrie 2017, Afganistan

Cap. CIPRIAN ŞTEFAN POLSCHI – 5 septembrie 2019, Afganistan

Plt. IOAN NELEGA –5 iulie 1995 în Angola. 

Sg. MIHAI BUTNARIU – 1995, Chicuma – Angola.

Sg. LEOVEANU VALENTIN   –   17 iunie 1996, Ngove – Angola.

Cpt. ŢIFREA CĂTĂLIN –  7  aprilie 1998, Luanda – Angola.

Plt.maj. EMANOIL CIOBANU – la 24 martie 2002, Klina – Kosovo.

Luca si Novac, subofiteri raniti

Ambasadorii României

La Summit-ul NATO de la Praga din 21 noiembrie 2002, țările membre NATO au decis primirea României în organizația nord-atlantică, alături de Slovenia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania și Bulgaria. Pe 26 martie 2003 se semnau documentele; pe 29 martie 2004, România devenea stat membru NATO cu drepturi și obligații depline. Începând cu luna ianuarie 2002, România era prezentă cu trupe în Afghanistan. Au urmat ani de prezență militară continuă, inclusiv în Irak și Balcanii de Vest. Numai în Afghanistan au fost rotite oficial peste 40 de batalioane și 200 de microstructuri, totalizând peste 32000 de militari. “Prin misiunile lor desfășurate cu maxim profesionalism, militarii români au dovedit nu doar că sunt demni de încrederea aliaților – cunoscute fiind aprecierile pozitive ale partenerilor la adresa lor; militarii români au devenit și au acționat ca cei mai buni ambasadori ai țării lor, arătând în fața națiunilor participante la războiul contra terorismului global, că România poate fi un aliat respectat și un exemplu de urmat pentru alte tinere democrații.” – declară fostul comandant al Rechinilor Albi și președintele Ordinului Militar al Veteranilor, Col.(r)Dr. Vasile Vreme.

Mercenarii

În timp ce militarii americani aliați sunt primiți cu aplauze în aeroporturile țării lor, în România zilelor noastre, veteranii care au luptat în teatrele de operații externe sunt numiți de mulți – mercenari… Au ajuns să fie blamați de multe ori de civili care nu au pășit vreodată pe poarta vreunei unități militare și chiar de pensionari militari mai în vârstă, trăitori ale altor vremuri. Și asta, deși au servit sub drapelul de luptă al României, sub același jurământ. Pentru veterani este dureros, cu atât mai mult cu cât stigmatul vine de la conaționalii lor… Oare bunicii noștri care au luptat la Stalingrad sau în Cehoslovacia – în Al Doilea Război Mondial, tot mercenari au fost? Nu tot același steag am avut? – se întreabă retoric un subofițer veteran.

Cum poți fi mercenar când servești sub drapelul țării al cărui cetățean ești? Ce poate fi în inima unui soldat care a sacrificat atât de multe și care aude astfel de vorbe din partea unor oameni pe care i-a crezut frați? El este același soldat, care întors din misiunea sa internațională, a intervenit fără să crâcnească spre salvarea concetățenilor săi la inundații, viituri sau dezăpeziri, fără să aștepte mulțumirile nimănui!

Retragerea.

Începând cu anul 2021, a început retragerea eșalonată a trupelor NATO din Afghanistan după un program bine conceput, astfel încât la 11 septembrie aceasta să se finalizeze. Deja, majoritatea militarilor români au fost repatriați în siguranță. 19 ani de război cu umbrele – insurgenții talibani care au atacat permanent trupele aliate, cu prețul vieții a peste 3000 de soldați NATO, peste 13000 de afghani și 27 de soldați români… Pare că totul s-a sfârșit, dar rămâne în urmă o țară devastată de un lung război fratricid, cu un guvern instabil, oameni mai săraci și copii fără speranță, cu teama reinstaurării unui regim taliban care în timp ce forțele aliate se retrag, câștigă teren și recuceresc poziții și facilități NATO și guvernamentale. Căci acolo se vor întări fiefurile talibane,  Al Qaeda și Stat Islamic, de unde vor putea amenința în voie întreaga lume civilizată.

Militarii români se retrag de acolo cu un singur câștig: o experiență de luptă într-un război asimetric, în care timp de 19 ani s-au rotit 32000 de soldați.

Și vor rămâne pentru totdeauna cu amintirea camarazilor pierduți și cu poveștile de viață și de moarte pe care le vor transmite generațiilor viitoare.

Dar oare chiar s-a terminat? Oare ce va urma? Alte zone fierbinți pe harta Lumii sub steagul României și al NATO?

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.