Necesitatea sistemelor fără pilot din regiunea Mării Negre, în viziunea unui şef al DGIA

Dan MIHĂESCU ■

Expozeul realizat de comandorul dr. Iuri Alexandru COVALEOV, locţiitorul pentru ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance) al Şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), la lucrările Forumului pentru Securitate în Balcani şi regiunea extinsă a Mării Negre (Black Sea and Balkans Security Forum 2021) organizat de New Strategy Centre la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din București, la începutul lunii septembrie, pe tema sistemelor autonome/ fără pilot, a avut menirea de a atrage atenţia, din partea unui specialist, asupra necesităţii utilizării acestora în Regiunea Mării Negre.

            Potrivit vorbitorului, este bine cunoscut tuturor că Regiunea Mării Negre este caracterizată de existența unor interese diverse și congruente de natură politică, economică și de securitate şi însăşi definirea regiunii Mării Negre are o multitudine de interpretări și definiții dar intervenţia comandorului Covaliov s-a concentrat pe evidențierea situației de securitate din zonă, pentru a identifica necesitățile și soluțiile concrete pentru sistemele militare autonome. Astfel se apreciază că utilizarea inteligentă a acestor sisteme se sprijină pe trei piloni:

            – dezvoltarea unor noi capabilități de supraveghere și recunoaștere bazate pe sistemele autonome; – integrarea acestor capabilități în sistemele actuale; 

– cooperarea între toți cei care sunt implicați în implementarea aspectelor legate de primii doi piloni.

            Provocări de securitate în regiunea Mării Negre

            „Situația de securitate din această regiune continuă să fie volatilă chiar dacă se prezintă aparent stabilă. Federația Rusă continuă să reprezinte actorul statal dominant în Regiunea Mării Negre, politica acesteia fiind determinată de obiectivele de securitate ale direcției strategice Sud- Vest, subordonată unei strategii care vizează menținerea controlului asupra noțiunilor de Vecinătate Apropiată și Descurajarea expansiunii NATO în această regiune”, susţine Covaleov.

            În opinia specialistului, acțiunile Federației Ruse reprezintă principala provocare de securitate pentru România, fiindcă acestea pun în pericol mediulde securitate din următoarele perspective: sprijinul activ pentru separatiștii din regiunea Donbas (Ukraina); folosirea Peninsulei Crimeea Bază Înaintată de Operații pentru proiecția forței în Marea Neagră și Mediterana de Est; întărirea capabilităților militare în Crimeea, Districtul Militar de Sud (SoMD) și mai ales a Flotei Mării Negre; creșterea complexității exercițiilor militare și a numărului acțiunilor întrunite în Marea Neagră și Districtul Militar de Sud (SoMD); dezvoltarea unor capabilități duale de sisteme cu razălungă de acțiune și posibilitatea utilizării acestora împotriva statelor membre NATO lipsite de capacități nucleare; menținerea ilegală de trupe pe teritoriile Republicii Moldova și Georgiei.

            Rusia și-a demonstrat deja dorința de utilizare a forței sau de amenințare cu intervenția militară pentru a-și proteja interesele și a submina eforturile țărilor vecine pentru integrarea în structurile euro- atlantice. Evoluțiile recente ale situației în regiune indică faptul că există un risc înalt de conflict la nivel regional, datorită conflictelor înghețate din Moldova și a celui care mocnește în Ukraina. Moscova continuă să aibă obiective majore legate de regiunea Mării Negre, susținute de o strategie militară bine articulată. Strategia Militară a Rusiei în această regiune se pliază pe trei direcții de efort: constituirea/construirea capabilităților militare , pregătirea forțelor și proiecția forței. Ca urmare, procesul de reînarmare cu armamente noi și moderne, concomitent cu menținerea unei prezențe militare dominante în regiunea Mării Negre, au un impact negativ asupra intereselor de securitate ale celorlalte state din regiune, inclusiv aleRomâniei, generând riscuri și amenințări atât militare cât și non- militare. Mai mult decât atât, proiecția dominației militare în regiunea Mării Negre, în particular prin Peninsula Crimeea, rămâne o prioritate înaltă a Rusiei, atâta timp cât aceasta oferă Moscovei o platformă de pe care poate utiliza forța în sprijinul intereselor sale naționale în Mediterana, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

            Capabilitățile anti-acces (A2) și interzicere a pătrunderii în zonă (AD) ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre

În prelegerea sa, Covaliov arată că Moscova percepe NATO ca principala amenințare la securitatea sa și își carecterizează acțiunile Rusiei în regiune ca defensive și dictate de o nejustificată prezență a acestei organizații în regiune. În consecință Rusia și-a întărit continuu capabilitățile și acțiunile pe flancul de est al NATO, ce include și regiunea Mării Negre. Acest proces constă în înființarea de noi unități militare precum și dislocarea de sisteme de armament cu rază mare de acțiune și precizie ridicată, capabile să angajeze ținte de importanță deosebită de pe teritoriul european, inclusiv din România.

“Eforturile Rusiei de creștere a puterii sale militare de reacție de-a lungul flancului estic al NATO (care cuprinde și vecinătatea României) s-au materializat prin implementarea strategiei anti-acces/ interzicere a pătrunderii în zonă (A2/ AD) de-a lungul axei strategice Nord- Sud, de la Marea Baltică la Marea Neagră, aând un impact negativ asupra libertății de mișcareși navigației forțelor NATO în zonele de interes ale Federației Ruse pe timpul unor potențiale crize. Construirea și echiparea unor noi platforme cu sisteme de rachete de croazieră ”Kalibr” destinate Flotei Mării Negre, combinate cu aviația rusă și sistemele de rachete de coastă dislocate în Crimeea și în vecinătatea Novorosiisc- ului sporesc semnificativ capacitățile sale A2/ AD în zona Mării Negre, contribuind pe mai departe la îndeplinirea obiectivului său principal de postură militară dominantă în această zonăși ca urmare contracarând și limitând accesul forțelor maritime și aeriene ale NATO în Marea Neagră, în cazul în care tensiunile din regiune ar escalada”, se arată în materialul prezentat la forum.

Având în vedere faptul că Tratatul de Interzicere a Forțelor Nucleare (INF Treaty) nu mai este valabil, Moscova ar putea să folosească acest prilej pentru a extinde raza de acțiune a rachetelor sale balistice ”Iskander” până la distanța de 2500 Km. Mai mult decât atât, în concordanță cu decretul prezidențial referitor la fundamentarea politicii de descurajare nucleară, semnat de Putin în iunie 2020,  capabilitățile nucleare ale Rusiei vor putea fi folosite împotriva oricărui stat NATO chiar dacă acesta nu deține capacități nucleare, dar care găzduiesc capabilități ofensive ale Alianței care pot fi folosite împotriva Rusiei. Din moment ce România găzduiește elemente ale Sistemului de Apărate Împotriva Rachetelor Balistice, acestea pot constitui posibile ținte pentru Rusia.

Moscova și-a extins și arsenalul terestru A2/ AD, având ca prioritate actualizarea și modernizarea rachetelor de coastă și antiaeriene, incluzând și o varietate cu capabilități duale/ combinate de la uscat și de pe nave. Aceste sisteme (cum ar fi S-400) reînarmate cu sisteme de rachete suprafață-aer cu rază scurtă de acțiune, adăugând profunzime și extinzând acoperirea antiaeriană a Rusiei în această regiune.

În concluzie, putem aprecia că în comparație cu capabilitățile A2/ AD ale Rusiei din alte zone, cele din regiunea Mării Negre este cea mai puternică și poate descuraja sau întrerupe  sprijinul NATO sau al aliaților pentru o țară vizată din această zonă, inclusiv România.

            Utilizarea sistemelor autonome

Misunile actuale și viitoare ale misiunilor militare și de securitate se confruntă din ce în ce mai mult cu provocările de utilizare a unor mijloace neconvenționale.

Încrederea și utilizarea dronelor/ sistemelor autonome câștigă în mod constant teren în numeroase domenii. Aceasta se datorează capacității dronelor de a oferi capturi de imagini și filmări în direct în timp real, dar și posibilitatea de a zbura și transporta bunuri.

De fapt, folosirea dronelor nu se limitează numai la utilizări în interes comercial și personal. Ele sunt utilizate de către instituțiile de impunere a legii și cele de supraveghere și control a frontierelor. În aceiași idee, sistemele autonome oferă mari posibilități de utilizare de către structurile militare pentru a-și îndeplini misiunile, mai ales în ceea ce privește obținerea informațiilor necesare, supravegherea și recunoașterea situației în teren (ISR).

Avertizarea pentru Situația Maritimă- o fuziune cuprinzătoare de date furnizate de statele riverane pentru o informare completă asupra a ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre- este susținută în principal de acest tip de sisteme.

Acoperirea supravegherii și recunoașterii în regiunea Mării Negre se realizează printr-o combinare și prelucrare a datelor  obținute de la sistemele autonome și de la alte tipuri de senzori. Este ceea ce se înțelege printr-o prelucrare sintetică a datelor obținute de la radare/ inclusiv de la cele de căuare și salvare (SAR), indicatoarele de ținte mobile terestre (GMTI), sistemele și platformele de identificare automate amplasate în spațiu și, bineînțeles, a datelor furnizate de nave și aviația de patrulare maritimă (MPAs).

Acoperirea imaginii radar în regiunea Mării Negre este folosită pentru a evalua traficul maritim și modelul/ tiparul activităților umane de-a lungul liniilor maritime de comunicații (SLOCs).

În prezent sistemele autonome dețin un rol central și vor fi din ce în ce mai eficiente în operațiile moderne care vizează supravegherea și recunoașterea în multe domenii, incluzând situația navală de suprafață și submarină în Marea Neagră.

Importanța sistemelor autonome

Avertizarea despre situația navală se bazează pe procesul de colectare, procesarea automată, exploatarea și repartizarea/ diseminarea și în final afișarea într-un centru de fuzionare a datelor.

Imagistica culegerii de informații/ IMINT, care este produsul sistemelor autonome aeriene de culegere a informațiilor, reprezintă principalul mijloc de supraveghere și recunoaștere. În ultimii ani s-a remarcat o creștere a interesului de dezvoltare a sistemelor autonome pentru operațiile maritime. Asemenea sisteme vor include atât sisteme autonome aeriene/ UASs, sisteme/ vehicole autonome submarine/ UUVs precum și nave autonome de suprafață/ USVs.

Utilizarea în echipă a sitemelor cu oameni la bord și a celor automome se prefigurează a fi cea mai bună soluție pentru capabilitățile de avertizare asupra situației navale, datorită posibilității de minimalizare a expunerii personalului la multitudinea de situații periculoase ce pot apărea pe timpul acestui tip de acțiuni militare.

Un sistem autonom cu rază mare de acțiune oferă o mulțime de avantaje față de sistemele ”clasice” (cu personal la bord și pot asigura de la distanță/ din exterior capabilități consistente de avertizare timpurie și supraveghere, ca parte a arhitecturii de distribuire a rețelelor de date.

Pentru a utiliza aceste capabilități la potențialul lor maxim, va fi nevoie de tehnologii emergente puternice și de încredere, cum sunt  Inteligența Artificială/ AI, Computerizarea și stocarea masivă de date/ Big Data and Cloud Computing.

Odată cu noile capabilități se colectează o multitudine de date și informații, ceea ce necesită instrumente avansate de prelucrare a acestora. Depozitarea multitudinii de date pentru avertizarea despre situația navală este necesară pentru indicatorii și avertismentele despre anumite tipare comportamentale ale forțelor/ participanților la traficul naval, istoricul comparațiilor etc. Utilizarea inteligenței artificiale pentru diferitele aplicații în sistemele maritime sunt explorate și folosite pentru colectare, dar și pentru sistemele de comandă și control/ C2.

Utilizarea acetui tip de abordare presupune întâmpinarea mai multor provocări:

• ce tipuri de platforme sunt necesare (sateliți, aeriene, de suprafață, submarine, …)?
• care este cea mai bună combinație de platforme, sisteme sau senzori pentru a avea eficența maximă?
• se optimizează mai bine relația de comandă și control/ C2?
• toate capabilitățile/ mijloacele utilizate folosesc aceleași standarde tehnice și operaționale?

Cooperarea regională

Fiindcă tehnologiile militare nu sunt ieftine, pentru a eficientiza costurile e nevoie de a găsi parteneri pentru ”împărțirea facturii”. Calea ideală este de a atrage pe toți cei implicați în acest proces și anume: statele riverane, organizațiile interesate, comunitatea navelor comerciale, garda de coastă, agențiile de impunere/ aplicare a legii etc.

Așa cum am subliniat în prima parte a articolului, în prezent nu toate statele din regiunea Mării Negre împărtășesc aceeași ”opinie”  și ca urmare va trebui să identificăm interesul comun de împărțire a resurselor și să repatizăm optim avantajele.

Dezvoltarea tehnologiilor actuale se realizează întradevăr logaritmic și va trebui să dezvoltăm capabilitățile de supraveghere și recunoaștere cu o arhitectură deschisă, astfel încât să suporte noi actualizări. 

Sistemele autonome constituie cea mai importantă parte a capabilităților de avertizare asupra situației maritime/navale. Din această perspectivă, dezvoltarea arhitecturilor deschise pentru integrarea rapidă a tuturor capabilităților oferă câteva avantaje, cum ar fi: flexibilitatea, modularitatea, rapiditatea configurării și adaptabilitatea.

O soluție pentru asigurarea controlului în Marea Neagră ar putea fi realizarea unei inițiative regionale pentru divizarea și contribuția comună atât la realizarea capabilităților de colectare (care să includă și sistemele autonome) cât și a produselor finale elaborate în comun.

În concluzie

În final, în prima parte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre, se poate concluziona că aceasta reprezintă principalul motiv pentru asigurarea noilor capabilități în regiune. Pentru a avea mai multe capabilități ale sistemelor autonome este nevoie de dezvoltarea și integrarea acestora în arhitectura existentă în acest moment.

Cea mai bună soluție o reprezintă atragerea a cât mai mulți participanți în efortul de a realiza o cât mai bună avertizare asupra situației maritime/ navale din regiune. Un sistem autonom, ca parte a capabilităților de supraveghere și recunoaștere ar putea face diferența între succesul sau eșecul/ insuccesul unei misiuni.

O mai bună informare înseamnă o decizie mai bună, iar decizii mai bune înseamnă un avantaj deosebit în teatrul/ câmpul de operații de luptă.

Managementul dezvoltării capabilităților de colectare a informațiilor constituie desigur o reală provocare pentru statele NATO riverane Mării Negre, astfel că împreună cu partenerii noștri vom putea avea o imagine comună asupra situației din regiune, iar cooperarea cu aceștia constituie cheia succesului.

Sistemul acesta de împărțire a costurilor și utilizare în comun a beneficiilor va putea contribui la dezvoltarea inițiativelor și parteneriatului, având ca scop final dezvoltarea în comun a capabilităților de informații, supraveghere și recunoaștere/ ISR.

Cu toții suntem conștienți de faptul că lumea se schimbă, iar noi va trebui să ne adptăm rapid pentru a răspunde viitoarelor provocări.

Un bun exemplu în acest sens îl constituie programul NATO pentru Sistemul Aliat de Supraveghere Terestră/ AGS și, în curând, programul Aliat Viitor de Control și Supraveghere/ AFSC.