“Legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului”, adoptată de urgenţă la Camera Deputaţilor, pune carul dinaintea boilor

Paloma PETRESCU – Expert în educaţie ■

„Planifică-ți viitorul, pentru că acolo îți vei petrece restul vieții” (Mark Twain)

Citatul celebru mă face să vă împărtășesc îngrijorările mele privind educația din România, azi, dar mai ales în viitor. Mă întreb și vă întreb: este România capabilă să privească spre viitor? Să-și pregătească copiii și tinerii pentru realitatea în care vor trăi?

UNESCO, UNICEF, organizații din care România face parte, dar și OECD pentru care România și-a depus în 2004 candidatura de membru cu drepturi depline revenind asupra cererii de aderare în 2017, vorbesc despre „meseriile viitorului”, despre „competențe ce trebuie formate și dezvoltate” în mileniu III, despre „educația în 2030” sau despre digitalizare, având în vedere provocările socio–profesionale, economice și tehnologice din viața reală și dinamica schimbărilor cărora trebuie să învățăm a le face față, în loc să ne ținem strâns legați de trecut și prezent. Trecutul ne-a făcut ceea ce suntem, dar să nu lăsăm să ne definească și viitorul!

Romania, ca stat membru al UE, nu poate trece cu vederea direcțiile formulate pentru educație și cultură în perspectiva anului 2025, de promovare a valorilor comune, a educației incluzive și cea a dimensiunii europene a misiunii profesorului (Gothenburg, 17 noiembrie 2017). De asemenea, să ne amintim despre „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” (2015) în care educația este prima dintre cele 11 direcții.

Orice nouă disciplină se preconizează a fi introdusă în curriculumul național, produce efecte asupra construcției planurilor cadru (corelarea disciplinelor cu numărul de ore alocat, astfel încât elevii să nu petreacă pentru învățare mai mult timp decât adulții la serviciu) și necesită corelarea cu conținuturile care urmează a fi parcurse (Ce se învață? Pentru ce se învață? Câte ore vor fi alocate?) și cu formarea profesorilor din punct de vedere al strategilor și tehnicilor noi de predare, altfel nu vom reuși să facem educație decât prin coerciție (Cum se învață?).

În 2018 am participat la organizarea unor dezbateri ale proiectelor planurilor cadru pentru licee în care au fost implicate toate categoriile cu adresabilitate – elevi, profesori, părinți, reprezentanți ai partenerilor sociali; am contribuit la redactarea și transmiterea către autorități (Ministerul Educației Naționale, la vremea respectivă, la Președinție pentru că de… România Educată!). Este adevărat că nici până la această dată NU au fost aprobate noile planuri cadru pentru liceu, dar nici nu au fost supuse dezbaterii variantele revizuite; nu e de mirare având în vedere că din 2018 până azi s-au perindat pe la conducerea ministerului educației şapte miniștri şi chiar instituția în sine a căpătat denumiri și responsabilități diverse. Fiecare ministru a adus cu sine propriile-i priorități și viziuni, dacă au existat, fără să argumenteze niciunul substanțial, de ce? Care este viziunea? Care vor fi efectele? Cu ce bani? Cu ce resurse umane?

Tristă constatare!

Trist este faptul că în urma dezbaterilor din 2018, nu au fost luate în considerație cele mai argumentate opinii, cele ale elevilor de liceu. Acești tineri au acces nelimitat la informații, citesc, se interesează, își creează un viitor ipotetic pornind de la ce le place să facă, ce știu să facă, dar, de multe ori nu au curajul să încerce, pentru că nu au încredere în ei. Îi ajută școala să-și atingă obiectivele personale? Împlinirea lor profesională și personală este, în final, un câștig pentru întreaga societate – sunt apreciați, câștigă bine, plătesc taxe ș impozite, contribuie la PIB-ul României. Dar … este profesorul lor facilitatorul care îi îndrumă din umbră, deschizându-le uși la care nu au bătut încă, făcându-i să-și recunoască și să-și accepte potențialul, abilitățile, aptitudinile? Să aibă încredere în ei? Să aibă curajul să încerce?

Știți ce au propus elevii? Iată câteva exemple relevante:

• creșterea ponderii Curriculumului la Decizia Școlii la minimum 55% din programul zilnic, conform cu principiul descentralizării curriculumului și cu principiul flexibilizării/individualizării curriculumului.

Învățarea individualizată, adesată fiecăruia, în funcție de particularitățile sale, nu poate fi coordonată de la nivel central, descentralizarea, în acest sens, fiind imperios necesară. Curriculumul naţional trebuie să asigure trecerea, prin descentralizare curriculară, de la un învăţământ general, proiectat pentru toţi, la un învăţământ pentru fiecare – prin complementaritatea dintre Trunchiul Comun şi Curriculumul la Decizia Școlii.

• Schimbarea denumirii din Curriculum la Decizia Școlii în Curriculum la Decizia Elevului și asigurarea flexibilizării programului orar pentru favorizarea învățării personalizate și dezvoltarea autonomiei elevului.

Este evident interesul elevilor ca opțiunea pe care o exprimă să fie respectată, în condițiile în care opțiunea exprimată se limitează la una dintre disciplinele existente în oferta educațională a liceului; în realitate, minoritatea se supune majorității sau disciplinele opționale se aleg în funcție de încadrarea cu personal didactic a școlii.

• Dezvoltarea gândirii critice în favoare mimetismului, aprecierea răspunsurilor generate de analiză proprie, în locul reproducerii unor răspunsuri învățate mecanic.
• Introducerea orelor de consiliere și orientare în trunchiul comun și derularea acestor ore cu sprijinul specialiștilor.
• Abordarea integrată a învățării, trans-disciplinară în locul celei uni-disciplinare, cu scopul de a da sens conceptelor fundamentale.

Toate cele de mai sus creionează un context de restructurare a sistemului de educație potrivit pentru copiii și adolescenții români, în mileniul III, un context creionat chiar de ei, deloc rău, ba chiar realist.

Dar ce să vezi? Un grup de parlamentari au inițiat un proiect de lege prin care se dorește introducerea în trunchiul comun pentru liceu și învățământ profesional, adică curriculumul obligatoriu, a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”. Nu contează cine sunt parlamentarii cu zvâc, nu contează din ce motive au făcut-o, dar, mă întreb de ce nu au avut același interes pentru toate cele prezentate în rândurile de mai sus? Adică educația pentru sănătate, educație sexuală, educație juridică pot fi parte a Curriculumului la Decizia Școlii, ca fiind mai puțin importante? De ce nu studiem, ca discipline de sine stătătoare și istoriile celorlalte etnii cu care conviețuiesc românii în Romania sau despre genocidul armean, masacrarea băştinaşilor nord-americani sau a indigenilor din Australia?

Eu am avut parte, pe vremea când eram elevă la liceu în Constanța,  de un profesor de istorie excepțional, care știa cum să ne atragă atenția asupra evenimentelor istorice trecute, într-un fel aparte. Niciodată nu ne-a cerut să știm cifre despre învinși și învingători, lecțiile erau povești atent create pentru a ne atrage atenția și defineau foarte bine faptele – bune și rele, astfel încât să reflectăm și să înțelegem. Deși aveam atracție mai ales pentru disciplinele științifice, ceea ce s-a dovedit mai târziu, am iubit orele de istorie și l-am admirat și prețuit pe profesor. Am învățat multe de la el, lucruri care mi-au folosit mai târziu, de exemplu cum să formulez subiectele lucrărilor de control astfel încât elevii să nu poată copia, ci să-și pună creativitatea și gândirea critică la încercare. Și asta s-a întâmplat în anii 1972 – 1976. O fi fost profesorul meu vreun vizionar? Se pare că da!

Persecuția și asasinarea evreilor este corelată cu Al doilea Război Mondial, cu politica lui Adolf Hitler de păstrare a rasei pure. Este greu să ignori atâta agresiune împotriva unor oameni nevinovați, care au fost prigoniți, asasinați, cu intenția de exterminare; deplângem astfel de intervenții criminale. Totuși, de ce este necesară o disciplină separată când avem disciplina istorie în care poate fi alocat, prin programa școlară un spațiu de timp convenabil, dacă chiar credem că elevilor de azi și de mâine le sunt necesare informații extinse pe această temă?

 În opinia mea, studiul Holocaustului ar fi foarte bine abordat în cadrul unor proiecte realizate de elevi, coordonate de profesor care le indică bibliografie opțională, pentru că așa cum se știe, azi accesul la informație este nelimitat.

Esențial, din partea școlii este să trezească interesul elevilor și să stimuleze studiul individual, comunicarea și lucrul în echipă.