Acasă Sport Neputința unor guvernanți!

Neputința unor guvernanți!

782
1
Emma Răducanu Eurosport 1 Captură

Mihai PÂLŞU ■

Venită din calificări, cu doua meciuri mai mult decât tânăra de 19 ani, Leylah Fernández, Emma Răducanu câștigă US OPEN fără să piardă un set – 10 meciuri: 20-0!!!

Putința fetei de 18 ani, jumătate româncă – spiritul Zburătorul – jumătate chinezoaică – puterea lui Sisif – scoate la iveală neputința celor care conduc România de 30 de ani.

Să nu înțelegi că sportul te prezintă la superlativ în lume după ce patru mari nume – Năstase, Comăneci, Patzaichin și Hagi – au pus România pe harta Terrei iar TU să nu investești masiv în atelți/sport, se cheamă că ești neputincios să înțelegi că exodul cetățenilor de calibru dăunează grav sănătății unei nații.

Captură Eurosport 1

Familia mexicană Fernández și-a gasit destinul în Canada, familia română Raducanu și-a găsit guvernul responsabil în Anglia!

Felicitări Leylah Fernández pentru finală, felicitări Emma Răducanu pentru trofeu!

(E. Răducanu – L. Fernández: 6-4, 6-3)

Publicitate
Articolul precedentA început culesul viilor la Murfatlar
Articolul următorLecții deprinse în pandemie, pentru anul școlar ce a început

1 COMENTARIU

  1. Stimate domnule Mihai PÂLŞU,
    Am citit cu uimire articolul dumneavoastră și, după experiența de o viață, la aproape toate nivelurile sportului de performanță din România, nu văd legătura dintre performanța de excepție a Emmei Răducanu și concluzia năucitoare din titlu: „Neputința unor guvernanți!”.
    Dacă am observa faptul că tenisul nu este un sport susținut direct de state ci de părinți și, eventual, de sponsori sau companii care își dezvoltă brandul cu ajutorul investițiilor în anumiți sportivi, poate că am putea formula concluziile cu totul altfel.
    I se poate reproșa statului român, cu toate guvernările care au trecut, că nu a fost capabil să elaboreze o strategie pe termen lung pentru organizarea cadrului de reglementări (legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru etc) care să facă posibil ca sportul să evolueze de la mentalitatea atât de obișnuită a lui „Statul să ne dea”, rămășiță nostalgică a unei alte viziuni economice și a unui alt tip de societate și de sport.
    Astăzi, sportul mondial (excepție făcând niște state de genul Rusiei și Chinei și poate alte câteva care vor să facă din sport un vector de afirmare națională cu orice preț, inclusiv dopajul dirijat – vezi cazul bine cunoscut al Rusiei, al Italiei, și nu numai) este o industrie sau mai degrabă o economie plasată destul de aproape de cifrele de afaceri din domeniile economice de vârf.
    La noi rămâne mentalitatea lui ”să ne dea”, când este foarte clar faptul că valoarea sportivă atrage banii.
    Pentru asta, poate, un sistem de reglementări care să ofere, în locul banilor, facilități fiscale și nu numai pentru cei care sunt implicați în performanță fie din cluburi „bugetare” susţinute de autorităţi locale sau de ministere, fie private, ar face ca interesul acestora să crească și investiția în valoare să fie stimulată în speranța câștigurilor viitoare din sumele recuperate din valorificarea care rezultă din drepturile de vizibilitate, din reclamă, de transfer așa cum se întâmplă în fotbal, baschet, handbal, tenis, etc.
    Din anul 2006 am propus guvernului, în vremea aceea era prim-ministru domnul Tăriceanu, în locul unei strategii de patru ani, clasic rostogolită din cincinalele comuniste, o viziune care întorcea ierarhia interesului național de la vitrina de trofee la (în ordine firească): „un popor sănătos prin mișcare, educat prin educație fizică și sport și de excelentă prin sportul de elită”. Rezultatele ar fi fost obținute gradual în aproximativ 20 de ani cum au demonstrat Franța (trei medalii de aur la Montreal – 20 de medalii de aur la Atlanta după o reformă spectaculoasă implementată cu începere din 1997) și Marea Britanie (locul 38 în ierarhia olimpică în anul 1996 și locul 2 în anul 2016).
    Apariția sportivilor profesioniști în arena olimpică începând din 1992, cu echipa de baschet a Statelor Unite, a schimbat ecuația economică a sportului de elită.
    Avem deja, în țară, sportivi, din sporturi care nu par a fi foarte bănoase, care câștigă din profesionism sume cel puțin decente, aici incluzându-se toate tipurile de avantaje financiare.
    Vă pot sta la dispoziție cu întreaga istorie a lipsei de decizie de a elabora o strategie adaptată economiei de piață și momentului, strategie refuzată direct sau tacit timp de 15 ani dintr-un sigur motiv: vrem să rămânem la „sportul de vitrină”, respectiv la numărarea medaliilor aduse de sportivi și, umflând, în ultimul timp, valoarea unora care mai ieri ni se păreau derizorii cum ar fi medalii la campionatele balcanice.
    Economia sportului de elită are nevoie de o altă viziune: producem valoare – obținem avantaje în locul atât de păguboasei variante: „nu primim bani- nu facem performanță”.
    Asta înseamnă că merită acum să punem motoarele în fața căruței și nu în spate.
    Asta cer manageri profesioniști şi sportivi motivați intrinsec, înainte de motivația miraj de ordin exterior care nu va fi suficientă niciodată.
    Sunt soluții dar lamentarea de tipul sugerat de titlul dumneavoastră nu cred că va schimba nimic ci vom continua să ne plângem unul altuia așteptând ca alții să facă, alți să schimbe.
    Și în încheiere, fac invitația la o discuție mai amplă care să schimbe sistemul de reglementări din sportul românesc actual cu unul care să genereze încredere, emulație și valoare.
    Trăim în mijlocul unui popor cu talent pentru sport dar la valorile performanțelor actuale talentul nu mai este suficient. Este nevoie de organizare, management, știință, și, înainte de orice, profesionalism la toate nivelurile implicate, de la antrenorul de copii la organele statului sau la structurile de drept privat, implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.