Leonard MOCANU ■
Printre ”binefacerile” evenimentelor din 1989 se numără, la loc de cinste, accesul neîngrădit, pe toate canalele, la telenovele. Americane, sud-americane, latino-americane, turcești sau românești, acestea țin poporul cu sufletul la gură pentru zeci sau sute de episoade. Dacă un sezon ”prinde”, imediat se pun bazele altuia nou, personajele principale trec prin toate stările, mor de șapte ori, învie de opt, fiecare se culcă cu fiecare, fiica ajunge soacră și nepotul de fiu, frate. Intrigi, paraintrigi și superintrigi, aproape toate se încheie fericit cu ”pupat Piața Idependenți”.
Un fel de ”Tânăr și neliniștit” rulează pe canalele și paginile web dedicate sportului de pe la noi, dar începe să placă și microbiștilor de pe alte meleaguri. Tânăr, da, are numai 40 de ani, neliniștit, foarte. Este vorba de fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, cosmopolit denumit acum ”selecționer”, pentru că limba română e prea săracă, iar termeni precum ”antrenor”, ”antrenor federal”, ”director tehnic” sunt prea puțin cuprinzători pentru a evidenția munca plină de responsabilitate a celui în cauză.
Sezonul 1 a stat sub semnul dilemei hamletiene ”A fi sau a nu fi”. Omu’ și-a anunțat cu o lună mai devreme intenția de a nu mai prelungi contractul cu FRF, după ultimul meci din grupe al reprezentativei. Au urmat suișurile și coborâșurile firești ale dilemei ”Ce facem dacă mergem la baraj?”. Rămâne Mirel, sau pleacă? Ne lasă cu pantalonii în vine? Mai are el (sau mai degrabă jucătorii) motivația să dea de pământ cu fosta și/sau actuala campioană europeană în drumul spre Qatar? Nord-macedonenii ne-au rezolvat parțial dilema, câștigând la scor ”dansul săbiilor” din țara lui Aram Haciaturian, iar noi am ”finalizat elegant”, când nu am fost în stare să băgăm mingea în ”năvodul” islandezilor. Și iată că sezonul s-a încheiat cu un vid de putere în fruntea ”selecționatei”.
Sezonul al doilea, a debutat în forță, atunci când mai-marele de la Casa Fotbalului a început discuțiile/tatonările/negocierile. A fost secondat de globe-trotter-ul care are în portofoliu 28 de angajamente în 27 de ani de antrenorat, dintre care 20 de echipe de club (două de mai multe ori, două în calitate de secund, șase din București, trei din Limassol, întinse pe longitudini din Orientul Mijlociu până în Europa de Est și pe latitudini între Liga a 3-a și Liga 1) și trei echipe naționale exotice, atât la propriu, cât și la figurat. În întreaga sa carieră, a reușit să stea la o singură echipă mai mult de un sezon (trei ani, Steaua București, ca secund) și are în ”palmares” opt ”borne” care s-au întins pe durata aceluiași an, precum și recordul de a antrena trei echipe în 2010. O astfel de valoare, căreia nu i se putea da decât apelativul de ”Lippi”, este în prezent președinte al Comisiei Tehnice a FRF, funcție ce mie îmi solicită foarte mult intelectul pentru a mă lămuri cu ce se mănâncă.
Și, în cunoscutul stil al show-urilor de televiziune de pe la noi, ”planul de bătaie” s-a bazat pe un soi de televoting, sau mai degrabă un preso-voting, ”altoit” cu părerile unor corifei precum don’ Corleone, dar și ale altor atotcunoscători cărora le place să se audă în fiecare emisiune de sport sau care au renunțat repede la meseria de antrenor, pentru a o îmbrățișa pe cea de ”consultant”. Și, astfel, dom’ președinte a alcătuit o listă și a început să o tatoneze în ordinea preferințelor publicului.
Pentru a închide cele mai multe guri, a început cu Gică Hagi. După o discuție de două ore (după unii, mai multe), răspunsul a fost negativ, fără cale de întoarcere. ”Regele” a fost prea înțelept pentru a deteriora relațiile cu federația și diriguitorul ei, astfel că a marșat pe pista proiectelor pe care le are în derulare, care ar putea intra în conflicte de interese cu noua postură. N-a spus-o el, dar o spun eu: oare putea Gică să uite că Răzvan Burleanu a ajuns președinte al FRF după ce cumnatul lui, ”Baciul” Popescu, a luat drumul detenției, într-o speță pe cât de încurcată, pe atât de rezolvată ”la țanc”? Oare poate renunța Gică la o afacere din care a început să mai aibă și ceva profit, după ce, mulți ani, doar a băgat bani? Oare poate uita Gică ”conflictul de interese” potențial, din a-l avea elev pe însuși fiul lui? Și este Gică omul să stea ”în iarbă” și să asculte indicațiile unor directori sau președinți, venite prin ochiurile de gard sau pe calea undelor? Ori să plece urechea la sugestiile unor cunoscuți agenți de jucători, doar-doar le-o mai crește ăstora cota? Ca să nu mai vorbim că omul care a dat un alt sens tricoului cu numărul 10 la naționala României are și capacitatea de a evalua nivelul actual al selecționabililor, unul dătător mai degrabă de bătăi de cap decât de speranțe. Și astfel a preferat să fie responsabil doar în fața propriei conștiințe și a familiei pentru deciziile luate. Desigur, unii părerologi au declarat sentențios că Hagi nu are caracter și nu se gândește la ”interesul național”, dar pasul fusese făcut: cei care doreau prezența lui Gică pe banca naționalei s-au văzut în fața unui drum barat.
Dacă e marți, e…Grecia, pare să fi fost următorul film de pe play-list-ul federalilor, care s-au urcat în avion, pentru o discuție la un ”prânz de afaceri” cu Răzvan Lucescu, însă s-au ales doar cu câteva note de plată de achitat, pentru că acesta nu s-a arătat dispus să renunțe la angajamentul de la club, pentru…cioara de pe gard, care i-ar putea șifona fotografia de pe cv.
S-a trecut, deci, la opțiunea numărul 3 a publicului specialist, Dan Petrescu. Aici, diplomația s-a împletit cu ifosele de fecioară neprihănită și, aș spune eu, cu interesele financiare. Pentru a-și asigura un fotoliu cât mai confortabil la CFR, Dan Petrescu a amânat răspunsul, până la încheierea sezonului în Liga I. Și, pe măsură ce se puneau șampaniile la rece și se reamenaja biroul selecționerului la Casa Fotbalului, Dan Petrescu și-a ”blindat” biroul din Gruia, forțând buzunarul investitorului, concomitent cu apariția subită a unor alte oferte foarte tentante de pe meleaguri asiatice. Parafrazând o expresie din poker, se pare că ”Bursucul” a jucat la mai multe capete, dar rămâne de văzut dacă Neluțu Varga și-a arătat cărțile și nu cumva încă mai plusează…la cacialma.
După ce sezonul și-a derulat episoadele Petrescu, sub presiunea timpului și a propriilor promisiuni, cei doi cavaleri ai apocalipsei au reluat scanările peste hotare, de această dată către Occidentul atât de plin de oferte. S-a ajuns la primul de lângă podium, Laszlo Bölöni. Acesta, fără angajament după ce a fost demis de la Panathinaikos, a acceptat docil să vină la București, a vorbit puțin în public, a avut mai multe runde de negocieri, a părăsit România, a revenit, iar a negociat, dar, în final a spus ”Nem!”. Posibil să fi fost o negociere a surzilor, pentru că fostul viitor selecționer a ținut la preț, în timp ce Burleanu a ținut la…pungă. Chiar dacă, zic gurile rele, ”Lippi” ar fi vrut să pună punct mai de multă vreme negocierilor cu Bölöni, cu ochii la ”pupilul” Mutu, căruia îi poate ține cu succes sforile de păpușar, Burleanu a insistat pentru un antrenor cu nume și cu palmares, dar care se pare că nu realizează că pe vremurile Sporting sau Standard deja s-a cam depus nisipul Golfului sau praful Elladei. Este o opinie personală, dar poate că discuțiile trebuiau să se poarte în jurul unui onorariu consistent, care să ajungă la ștacheta lui Loți sub forma unor prime de obiectiv, nu a unui cec în alb. Iarăși părerologii și-au amintit numele și etnia lui Bölöni, mulți dintre ei uitând (sau poate nici măcar nu au avut ce să uite) dăruirea cu care a jucat până la finalul celui de-al 102-lea meci la națională și bucuria pe care ne-a oferit-o la fiecare dintre cele 25 de reușite în tricoul României. Bonus, acel sprint umăr la umăr din finala CCE cu Barcelona, într-o situație în care eram complet descoperiți pe flancul drept. Ce mai e de povestit din ”fragmentul” Bölöni, ar fi că și la acesta ofertele din Golf sau din Occident au început să curgă, după un an ”sabatic”, imediat ce FRF l-a luat în vizor.
Și iată cum s-a ajuns la Edward Iordănescu, băiatul tatălui lui, om cu principii, cu un titlu cucerit ca antrenor în cei 11 ani de carieră (și acela doar pentru jumătate de campionat), dar o prezență destul de translucidă ca fotbalist (145 de jocuri și 35 de goluri, în zece ani, în România sau Grecia). Această statistică are darul de a-l lămuri pe ”Edi” de ce ocupă doar locul al cincilea pe lista lui Burleanu. Se pare că, asemenea iluștrilor predecesori Petrescu și Bölöni, și Iordănescu s-a văzut curtat subit de prin Golf, când i-a țârâit telefonul, cu poza lui Burleanu pe ecran. De dimineață, am aflat că Iordănescu ar fi capătul de drum al sezonului al doilea, care ar trebui să-și consume ultimele cadre pe 20 ianuarie. Degeaba s-a dat Mutu familist și tată iubitor, a traversat Atlanticul înainte și înapoi, până în Republica Dominicană (poate că l-au ofertat cei de la ProTv pentru Surviver și a refuzat, săracul, cu gândul la banii federației) și a stat cuminte de Revelion. Există șansa ca, în cel de-al treilea sezon, să mă mai uit la meciurile naționalei, dar cu Adrian Mutu, exemplu de profesionism în teren și în afara acestuia, cu certitudine că aș fi preferat, pentru a n-a oară Toate pânzele sus! Ceea ce le doresc și jucătorilor naționalei.
În loc de încheiere, câteva reflecții personale privind această telenovelă. În primul rând, se pare că printre oamenii de fotbal serioși, care și-au clădit carierele și cu capul, nu numai cu picioarele, care au fost conduși de președinți și manageri de mare succes, care au în cv și altceva decât tinichele, golăniile și pamblicăriile unui Burleanu sau ale unui Stoichiță sunt prea greu de digerat și că limba română are destule proverbe care să te previn ce poți păți dacă te amesteci în tărâțe. În al doilea, chiar dacă lista așa-zișilor fotbaliști ce joacă ”afară” se poate scrie pe câteva coli A4, cu greu vei găsi printre aceștia selecționabili care să vină la convocări și să nu fie nevoie să li se predea lecții de pase cu latul. Și, nu în ultimul rând, se pare că fundul sacului FRF se vede și cu ochiul liber, în timp ce pretențiile sunt mai mari decât Everestul. Pentru că, nu-i așa, obrazul subțire al cluburilor din ligilor inferioare, al celor de futsal, fotbal pe plajă și fotbal feminin, grosul votanților, cu cheltuială se ține.
