Paloma PETRESCU ■
- Structura anului școlar: 2 semestre? Ba nu! 3 trimestre? Ba nu! 5 module de învățare intercalate cu vacanțe scurte?
- Renunțăm la teze – așa au propus elevii
- S-ar putea ca în noul an școlar orele de curs să nu înceapă la ora 8:00
Pe 4 aprilie 2022 aveam să aflăm reperele noului an școlar și era de așteptat ca o fundamentare temeinică să fie prezentată, urmată firesc de dezbatere publică, fie doar și pentru a justifica motivele ce au stat la baza schimbărilor, dar ce să vezi? Luni, 04 aprilie 2022 s-a emis Ordinul de Ministru, publicat în Monitor Oficial chiar, pentru ca să fie clar că legea este respectată? Atenție: „Structura anului școlar 2022 – 2023, în forma sa finală trebuie anunțată cu 6 luni înainte de începerea anului școlar”!
- Durata de 35-37 de săptămâni a anului școlar 2022 – 2023, adică în medie 180 de zile de școală, este o decizie bună. Aduce România la media europeană, față de situația precedentă când se situa la coada listei, cu 165 de zile de școală, alături de Malta și Albania.
- Începerea anului școlar la 1 sau 5 septembrie ar fi un mare câștig. În țări europene, de exemplu unele landuri din Germania, școala începe în luna august, iar primele două săptămâni sunt de acomodare, de evaluare inițială în vederea pregătirii planurilor de intervenție personalizate. Dar suntem pregătiți pentru asta? Ce spun mai marii din turism? Probabil se vor opune și de această dată, că de! Economia duduie până la 15 septembrie, în fiecare an.
- Într-o miercuri, cu patru zile înaintea emiterii Ordinului de Ministru care consfințește structura anului școlar, am aflat că ministrul Sorin Cîmpeanu a decis – structură modulară pentru anul școlar 2022 – 2023! Nu semestre, nu trimestre! Nu spun că e rău, există această abordare în țări care stau mult mai bine decât România în privința progresului în învățare al elevilor, la participarea școlară şi a rezultatelor la testele PISA. Dar astfel de decizii, chiar dacă la alții merg, trebuie analizate din perspectiva realităților din învățământul românesc, trebuie o pregătire temeinică pe mai multe paliere; aș menționa formarea profesorilor, chiar de la formarea inițială, programele școlare și evaluarea progresului în învățare. Programele școlare ale disciplinelor trebuie restructurate modular, poate chiar să se gândească gruparea unor teme pe structură trans-disciplinară, că de! Școala își propune să formeze competențe de viață! Și renunțarea la învățarea disciplinară care nu dă perspective clare a utilității conceptelor respective în viața reală. Ce vreau să spun? Păi de ce să învățăm despre „apă” la chimie, la fizică, la biologie şi geografie … când abordarea acestei teme ar putea fi integrată printr-o intervenție trans-disciplinară. În școală se învață despre electroliza apei la disciplina chimie și la disciplina fizică, dar în ani școlari diferiți. De ce să nu abordăm studiul apei, integrat, astfel încât și elevul să înțeleagă că apa este aceeași atât la chimie, cât și la fizică?
- Evaluările performanțelor elevilor și a progresului lor în învățare sunt oricum depășite în sistemul nostru de învățământ, sau … se fac subiectiv, în lipsa unor standarde și a unor descriptori de performanță. Așa se face că mulți elevi cu medii mari la finalul clasei a VIII-a dau chix la evaluarea națională, obținând note mult mai mici decât cele acordate de profesorul de la clasă. Elevii, evident, nu au nicio vină, dar uneori, părinții lor au, întrucât își centrează atenția doar pe notele cât mai mari pe care și le doresc pentru copiii lor, iar profesorii evaluează după cum cred ei, nefiind instruiți, neexistând repere metodologice unitare.
- Ministrul Sorin Cîmpeanu ne anunță și că s-ar putea ca orele de curs să nu mai înceapă fix la ora 8:00. De acord în principiu, dat fiind că există studii internaționale care demonstrează faptul că la elevii mici, capacitatea de concentrare, atenția, capacitatea de asimilare nu sunt la cote ridicate atât de dimineață. Dar … ce facem cu părinții care merg la serviciu? Cine îi duce pe copii la școală dacă orele nu încep la 8:00?
- Scoatem tezele, ca modalități de evaluare sumativă. Perfect! Dar cum se va face evaluarea sumativă? Am auzit profesori vorbind deja că va fi minunat pentru că vor acorda atenție evaluării doar în perioada mai – iunie, înainte de închiderea anului școlar. Aici vrem să ajungem? Cum rămâne cu evaluarea formativă? Cu evaluarea ca și context de învățare? Cu feedbackul acordat consecvent, stimulativ și formativ?
- În termeni de politici publice în educație, aș spune că ministrul Sorin Cîmpeanu a identificat niște probleme care determină părăsirea timpurie a școlii, abandonul școlar, analfabetismul funcțional. Se dorește îmbunătățirea performanțelor sistemului de învățământ din România? Păi atunci începutul ar fi altul, anume, realizarea unei cercetări sistemice pe fiecare dintre problemele identificate, stabilirea aspectelor care trebuie îmbunătățite sau regândite din temelie, formularea unor direcții de acțiune, a planurilor operaționale și a modalităților de evaluare permanentă a oportunității soluției aplicate. Și da, multă comunicare publică cu toți cei implicați, sub formă de dezbatere, dar dezbatere autentică și cu scop precis, pentru că până la urmă doar autoritățile publice centrale sau locale promovează politici publice pentru educație, nu părinții, nu elevii, nu stakeholderii… Cei din urmă menţionaţi au însă dreptul să înțeleagă ce se propune, să înțeleagă efectele, implicațiile şi rezultatele așteptate, să propună, la rândul lor soluții, iar autorii politicii publice au obligația de a fi clari, transparenți, conciși și deschiși colaborării. Procesul este complex, de durată, iar dacă măcar un pas se face după ureche, superficial, atunci efectul este în mod sigur – idee bună cu efect dezastruos!
- Mă întreb, retoric evident, de ce lansează ministrul Educației petarde, ridiculizând chiar de la început idei bune prezentate însă fără o fundamentare științifică? Din orgoliu? Din dorința de a-și asuma pe persoană fizică marea schimbare în reorganizarea și conținutul educației? Toate aspectele analizate mai sus necesită timp și echipă cu expertiză în cercetare educațională, în curriculum, în evaluare, iar în România există astfel de specialiști de mare valoare dar au fost ei oare solicitați să contribuie?
Schimbările propuse puse în practică pe repede înainte vor fi un mare eșec, dar dacă s-ar demara (poate s-a demarat de anul trecut, mi-ar plăcea să fie așa, deși ar fi fost frumos ca societatea civilă să știe!) o analiză temeinică pe baza căreia să se elaboreze o politică publică pentru educație consecventă și realistă, atunci da, ar putea fi un succes.
Succes sau eșec, depinde doar de abordare!
