Narcis GAIDARGIU ■
Nu știu cum, dar mașinăria de zvonuri funcționa extrem de eficient. Se auzise prin Institut⁽¹⁾ că un cetățean fusese agresat sexual, undeva prin centrul Constanței, de doi elevi ai unității, aflați în învoire. A doua zi, pe platoul mare, s-a dat adunarea întregului efectiv, de la anul I la anul IV, în jur de trei mii de elevi.
Eram aliniați ca pe ață, pe rânduri, pe coloane și diagonale. În fața mea, colegul Boșca ne amețise pe toți de cât de tare puțea a palincă. Început de vară, cald, cald, cred că-l luase somnul și aproape că mi-a picat în brațe. Cu greu l-am stabilizat, cât de cât. Pentru câteva clipe, că m-am trezit iară cu el peste mine. Și mai groaznic decât damful de palincă era că ăsta nu se spăla cu săptămânile. Îl mai băgam noi sub duș și, îmbrăcat, îl spălam cu furtunul, dar acum cred că-l cam neglijaserăm de ceva vreme.
Comandantul Institutului, contraamiralul Anghelescu, Paraipan, cum ne plăcea nouă să-l alintăm, trecea în revistă formația prin fața fiecărui rând de elevi, urmat atent la mică distanță de individul autodeclarat agresat, amândoi cu mâinile la spate, ăst din urmă îmbrăcat cu un troacar din blană multicoloră de capră lățoasă, purtător al unei claie crețe de păr blond vopsit – gen Pierre Richard actorul din „Sunt timid, dar mă tratez” -, de sub care se evidenția clar culoarea naturală castanie.
Instantaneu, m-a pufnit râsul, abia reușind să mă abțin. Îl știam, de fapt, îl știa tot orașul. Era vânzător-gestionar la aprozarul de lângă Loto-Prono, vizavi de magazinul alimentar Grand de pe Bd. Tomis din Constanţa și unul dintre băieții veseli din părculețul de la wc-ul public din fața tribunalului. Acolo, pe o băncuță din părculeț, vorbă să fie, doi elevi ai Institutului îl ademeniseră, el se împotrivise, zgâriind-ul pe față pe unul dintre agresori. Paraipan luase de bună plângerea individului și convocase tot efectivul să se zgâiască amândoi, spre deliciul caprinului, poate, poate îl găsește pe vreunul zgâriat pe față.
Între timp, în efortul de a se păstra pe două picioare, Boșca mă vizita a treia oară, prilej cu care, în speranța că-l trezesc, i-am ars un șut în dos, de a mai dărâmat doi colegi din fața lui.
Rangul III Șucată de-abia fusese numit comandantul nostru de batalion. Reputația de sever îi preceda numele. Nu voiam niciunul dintre noi să călcăm pe bec.
Șut neinspirat. Fix pe diagonala aia perfectă, de la vreo treizeci de metri, m-a văzut Paraipan. Atât am auzit:
Șucaaatăăă!!!!
Ordonați!
Băi, arrrhhhh, elev, arrrhh, imediat arrrest!, arătând spre mine. Executarea!
Aud din nou:
Eeelev, la mine, în pas alergător!
Prezent, să trăiți!
Imediat mergi la frizer, te tunzi zero și mă aștepți la cancelaria batalionului, cu pătură și fără șireturi la bocanci, pregătit de arest! Executarea!
Era ora 14. Am plecat spre frizer, am alunecat pe lângă clădire, am trecut de aula mare și am intrat în catacombele șantierului bazinului de înot, care se afla în construcție. Era o imensitate de subsoluri cu armături, planșee din beton armat, grinzi din oțel, stive de materiale de construcții, utilaje și, niciun muncitor. În întunecimea labirintului dibuisem încă două posibile căi de înaintare și m-am oprit într-o poziție convenabilă. M-am așezat pe o bucată de BCA și-am așteptat.
Peste vreo două ore am auzit vocile colegilor: Naaarciiis, te așteaptă Șucată. A zis că nu-ți face nimic! Mergând în rând de vreo douăzeci de metri, măturau cu privirea, să dea de urma mea. Puteam fi oriunde, chiar și peste gard, dezertor.
Se făcuse șapte seara. Treceau iar colegii, tot în aceeași formație: Naaaarciis, Șucată îți promite că nu-ți mai face nimic, nu te mai trimite la arest, și-a dat cuvântul!
Bun, am zis, și-am ieșit.
Băi, te așteaptă Șucată la biroul OSF⁽²⁾-ului. Vezi, că-i foarte nervos!
Am bătut la ușă, am intrat. Să trăiți, m-am prezentat la ordinul dumneavoastră!
Eeehhrrrlev!!! De ce nu te-ai tuns zero? Marș la companie, vii înapoi cu pătura și la arest imediat, executarea!
Permiteți să raportez!
Nu-ți permit nimic! Executarea!
Tovarășe căpitan rangul trei, permiteți să raportez!
Nu-ți permit nimic! Marș imediat la companie, pătura și la arest! Executarea!
Permiteți să raportez!
Raportează!
Tovarășe căpitan rangul III, sunt elev caporal Gaidargiu, în vara asta urmează să mă căsătoresc. Dacă mă băgați la arest, pierd sesiunea de vară și în loc să pregătesc nunta, va trebui să învăț pentru restanțe. Dacă mă tundeți zero, cine a mai văzut mire chel? O să mă lase viitoarea soție și o să distrugeți viitorul a trei familii, a mea, a ei și-a noastră.
S-a uitat pătrunzător la mine, probabil că a văzut disperarea autentică pe care o afișam.
Bine, Gaidargiu, liber la program, la companie. Mâine dimineață la 8, la mine la cancelarie, să avem o discuție! Executarea!
Da, să trăiți! Și-am dispărut.
Dimineață la 8 eram la cancelarie. Să trăiți, m-am prezentat la ordinul dumneavoastră!
În infantila mea ignoranță, crezusem că episodul era ca și încheiat. Am simțit că o luăm de la capăt. Îmi învârtea cuțitul și mai adânc în rană. Făcuse socoteala că ieri scăpasem prea ieftin:
De ce nu ai venit cu pătura și fără șireturi la bocanci, pregătit pentru arest?
Tovarășe comandant, permiteți să raportez! … Am repetat cu acuratețe povestea din ziua precedentă. Cu ceva urme de neîncredere, mi-a dat drumul să plec.
A trecut sesiunea de examene, a venit vacanța de vară.
Vara a trecut repede, ocupat fiind până peste cap cu ale mele.
S-a făcut septembrie și-am intrat în anul trei. În uniformă curată, călcată, proaspăt ca după vacanță, m-am prezentat încrezător la unitate. Înainte să urc cele câteva trepte ale holului de la intrare, l-am zărit pe comandantul Șucată. Se sprijinea într-un picior, cu celălalt ridicat pe prima vergea orizontală a grilajului balustradei și coatele pe mâna curentă. Părea că stătea acolo de ceva vreme.
M-a luat în primire de departe: Gaidargiu, la mine!
Să trăiți!
Verigheta și certificatul de căsătorie!
Știți măștile alea două, una râde, alta plânge?! Ei, instantaneu, ce instantaneu, în 1/1000 secunde schimbasem prima cu a doua mască:
Tovvvharășe comandant, o maaare nenorocire s-a abătut asupra mea! A fugit mireasa cu altu’!
Bine, mai vorbim noi, marș imediat la companie! Executarea!
A venit anul trei, a trecut anul trei, venea vacanța de vară. Părinții mei și familia unchiului meu, cu mașinile, plecau pentru vreo lună și jumătate în concediu prin Bulgaria și Turcia.
„Singur acasă” încă nu se turnase nici prima serie. Eram în rolul principal. O lună și jumătate de libertate absolută! Vară, plajă, Mamaia, turiste …, dar nu! Ghinion!
Trebuia să plec în voiaj de practică pe Nava Şcoală Neptun. Comandantul grupului de elevi era rangul I Cămărașu, șeful facultății electro-mecanică. După câteva încercări nereușite de examene medicale negative, ieșisem apt pentru voiaj.
M-am prezentat la navă cu bagajele făcute, conștiincios, în compania unei roți mari, de vreo 12 kile din cel mai bun cașcaval de Dobrogea, că se auzise că e penurie de cașcaval prin Olanda. Da, n-aveau de Dobrogea.
Mă văzuse și Șucată cum căram roata aia după mine, ca pe Chivotul Legii. Când a trecut pe la cabine, i-am spus:
Tovarășe comandant, eu nu vreau să merg în voiaj!
Nu depinde de mine, trebuie să mergi la Cămărașu.
Păi, și cum fac?
Vorbești cu Gică Albanezu, bucătarul de pe Neptun, să-ți facă niște platouri cu cașcavalul ăsta de Dobrogea pe care îl cari după tine, cu bulete, cu paneuri, cum știe el și, dimineață, la prânz și seara, în fiecare zi până plecăm, te prezinți cu platoul la Cămărașu și îi spui că nu vrei să mergi în voiaj. Ziș și făcut. După două zile, Cămărașu îmi spuse de față cu Șucată:
Mă, eu sunt de acord, dar pentru aprobare, ca să nu mergi în voiaj, trebuie să mergi în audiență la amiralul Anghelescu, comandantul Institutului. Șucată, ceri audiență și te prezinți cu tovarășu’ elev la comandantul Institutului!
Da, am înţeles!
Mulțumesc, să trăiți!
Gaidargiu, îți faci bagajul, ne vedem la Institut, la cancelaria comandantului unității. Executarea!
Da, să trăiți!
Ne-am revăzut peste puțină vreme în anticamera amiralului Anghelescu.
Gaidargiule! Ce-i spui tovarășului amiral? De ce nu vrei să mergi în voiaj? Trebuie să ai un motiv serios, altfel nu rămâi acasă, pleci pe Neptun.
Nu mă gândisem că trebuia și un motiv temeinic.
Nu m-am gândit. N-am știut că trebuie…ce să-i spun, ce să-i spun…? Mai aveam câteva secunde până să intrăm.
Mie ce mi-ai spus anul trecut?
Și-am intrat.
Șucată a făcut introducerea.
Anghelescu: Elev, am înțeles că ai o problemă importantă, din care cauză nu poți să mergi în voiaj!?
Luasem fața de „urmează să mă căsătoresc vara asta” …
Permiteți să raportez! Tovarășe contraamiral, sunt elev plutonier Gaidargiu, în vara asta urmează să mă căsătoresc. Dacă plec în voiaj, pierd sesiunea de vară și în loc să pregătesc nunta, va trebui să învăț pentru sesiunea de toamnă. Dacă nu ne căsătorim vara asta, când familiile noastre au planificat nuntă, restaurant, invitații și multe alte pregătiri, e posibil să nu ne mai căsătorim. Vă rog să aprobați să nu plec în voiajul de practică.
Comandantul Șucată mă urmărea cu mare atenție și cântărea fiecare expresie, gest, mimică și inflexiune ori accent vocal.
Da, se aprobă! Șucată, până la vacanță merge la cărat diamante.
Vă mulțumesc, să trăiți! Am plecat fericit. Diamantele erau tone de criblură care trebuiau încărcate la lopată, cărate cu roaba, descărcate și împrăștiate. Unde? La bazinul care se construia, prietenul meu de haiducie.
La ieșirea pe ușa cancelariei, Șucată:
Vă rog, după dumneavoastră, tovarășu’ elev!
Vă rog, poftiți, tovarășu’ comandant!
Nu, insist, după dumneavoastră, tovarășu’ elev!
Mi-am dat seama că s-ar putea să iau un șut în cur sau una după ceafă. Iuțisem pasul, că simțisem că lua viteză după mine.
Am auzit din urmă: „Așa m-ai mințit și pe mine, exact cum l-ai mințit acum pe amiral!”
Nu am simțit niciodată că mi-ar fi purtat pică pentru mica scenetă cu repetiție.
25 aprilie, la mulți ani cu sănătate, domnule general Șucată!
P.S. Un singur regret am. Scena artistică pierduse un tânăr talent.
⁽¹⁾IMMB – Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, actuala ANMB – Academia de Marină Mircea cel Bătrân
⁽²⁾OSF – ofițer de serviciu pe facultate
