Leonard MOCANU ■
După câțiva ani, mi s-a dat din nou ”șansa” să zbor cu aeronavele companiei naţională de transport aerian, cum le place să se prezinte, prilej cu care mi-am reamintit atât semnificația proverbului cu gardul și leopardul dar şi tălmăcirea în engleză a acronimului devenit substantiv propriu TAROM – Take Another Rute Or Miss it.
Nu trăiesc pe altă planetă și înțeleg sensul în care s-au mișcat (mai degrabă au stat) lucrurile în ultimii ani în transporturile aeriene mondiale. Totuși, poate că nu ar fi lipsit de interes ca TAROM să vină înaintea potențialilor pasageri cu o ofertă care să denote în primul rând seriozitate și respect față de aceștia. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa, după cum voi prezenta în rândurile de mai jos.
La Check-in, pe Aeroportul Otopeni, trei ghișee deschise. La cel la care am fost invitați, un angajat al companiei pus parcă să rezolve toate problemele acesteia concomitent cu eliberarea tichetelor de îmbarcare și derularea formalităților. Timpul (nu puțin) necesar acestei proceduri pentru două persoane, soț și soție, a fost ”condimentat” din plin cu câteva apeluri telefonice primite și efectuate și nenumărate întrebări: ”Unde-i x? De ce nu a ajuns la ghișeu?”, ”Du-te tu, că y nu știe!” etc.
După această primă luare de contact, cu gustul deja alterat, am fost transportați către aeronavă cu autobuzul, că doar compania națională nu are resurse să opereze direct la terminal nici măcar la ea acasă.
În avion, deîndată ce m-am așezat, ochii mi-au căzut pe hubloul din fața mea, a cărui garnitură interioară era desprinsă aproape complet de peretele avionului. Gândul a zburat instantaneu la fraza: ”În cazul puțin probabil al depresurizării aeronavei…” și apoi la bunul Dumnezeu în a căruia grijă părea că ne lăsam, mai mult decât companiei noastre naționale de transport aerian.
Un moment de maximă umilință a fost cel în care însoțitoarele de zbor au trecut printre rânduri cu căruciorul, oferindu-ne cu generozitate…apă (plată sau minerală). Au zburat (ca să fiu în ton cu momentul) acele vremuri în care primeai la bord o masă, o bomboană sau o cafea. Cu două baxuri de apă ai închis gura pasagerilor, să nu se plângă că nu au fost băgați în seamă. În opinia mea, decât asemenea tratament, mai bine lipsă.
Și pentru că am amintit de însoțitorii de zbor, trebuie să-mi exprim și în acest caz dezamăgirea pentru felul în care arată și se comportă angajații TAROM. Altădată etalon de eleganță, rafinament și bună creștere, astăzi te întâmpină la bord cu zâmbete acre, fiecare îmbrăcat în ce ținută vrea și abordând o atitudine superioară în relațiile cu pasagerii. Sintagme precum ”Vă rog!” sau ”Mulțumesc!” le-au dispărut complet din limbaj. Abia mai catadicsesc să spună câte un cuvânt: ”Jaluzeaua!”, ”Spătarul!”, ba, mai mult, singurul reprezentant al ”sexului tare” doar arăta cu degetul sau cu palma, precum un imperator.
La înapoiere, deși am aterizat la două dimineaţa, din nou compania națională românească nu a putut găsi un loc la terminal, asemenea companiilor naționale din Germania, Franța sau Țările de Jos, ba mai mult, a trebuit să așteptăm în avion un sfert de oră pentru ca autobuzul să oprească la scară.
Dincolo de problemele inerente ale companiilor de transport aerian de pasageri, cauzate de tot felul de pandemii și războiaie, cred că managerii companiei noastre naționale ar trebui să ridice poleiala (sau praful) de pe firmă, poate-poate vor găsi aspecte de rezolvat, dintre cele care nu cer investiții financiare, ci bun-simț și implicare.
