Acasă Politic Noaptea minții și dimineața exaltarii ideologice ecologiste în Parlamentul Europei

Noaptea minții și dimineața exaltarii ideologice ecologiste în Parlamentul Europei

582
0

Daniel UNCU – analist politic

Majoritatea europarlamentarilor europeni a votat miercuri 22 iunie a. c. impunerea cotelor pentru emisiile de carbon la nivel european, în ciuda efectului insignifiant al acestui tip de „luptă” (!?), adoptat de UE, împotriva încălzirii globale.

Cei care s-au în favoarea halucinantei ideologii ecologiste au fost – cum altfel?  – parlamentarii din grupurile PPE, S&D, Renew, Greens și Left.

Partidul European al Reformiştilor și Conservatorilor, la care sunt afiliaţi conservatorii români de la Alternativa Dreapta (AD), a votat împotrivă, desigur!

Pentru cei care au uitat și pentru cei care nu știu, readuc în prim plan faptul că această legislație are la baza, conform unui număr enorm (!) de specialișți de renume mondial, un artefact ideologico-științific, nicidecum vreo precizie inechivocă în stare să stabilească o legătură de cauzalitate indubitabilă (!) între încălzirea globală și emisiile de dioxid de carbon. 

Prof. dr. Bjorn Lomborg sursă: youtube.com

Mai grav, acest cadru legislativ se va răsfrânge negativ asupra prețului carburanților fosili, efectele pe lanțurile economice aferente urmând să adâncească criza prețului la benzină și motorină și să producă inflație, alături de toate consecințele ei nefaste asupra puterii de cumpărare a cetățenilor europeni. Cu atât mai grav cu cât, aplicarea pachetului legislativ adoptat acum nu va reuși să reducă emisiile de carbon până în 2100, decât în insignifianta și ridicola măsură de … 0,17grade Celsius! 

Întreagă nebunie, dacă nu cumva isterie ecologisto-stângistă, la care am asistat miercuri 22 iunie 2022, își are rădăcinile în celebra de acum, Conferinţă la de la Paris, despre care prof. dr. Bjorn Lomborg – președintele Copenhagen Consesus Center și profesor universitar asociat la Copenhagen Business School, recunoscut drept unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume de către revista TIME, autor de best-selleruri precum „Ecologistul sceptic”, „Cool it”, „Cum să cheltuiți 75 de miliarde de dolari pentru a face lumea un loc mai bun” și „Ghidul laureaților Nobel pentru cele mai inteligente ținte din lume 2016-2030” – afirmă următoarele:

„Impactul climatic al tuturor promisiunilor Conferinței de la Paris (INDC – Intended Nationally Determined Contributions) este minuscul: dacă măsuram impactul fiecărei națiuni care îndeplinește toate promisiunile asumate în legătură cu isteria reducerii emisiilor de CO2 până în 2030, diminuarea totală a temperaturii va fi de… 0,048 grade Celsius până în anul 2100. Chiar dacă presupunem că aceste promisiuni vor fi prelungite pentru încă 70 de ani, impactul este încă redus: dacă fiecare națiune își îndeplinește toate promisiunile până în 2030 și continuă să îndeplinească aceste promisiuni cu sfințenie până la sfârșitul secolului și nu există scurgeri de CO2 din partea națiunilor care nu au semnat vreun angajament, întregul set de promisiuni de la Paris va duce la scăderea temperaturii globale cu doar 0.17 grade C (0.306 ° F) până în 2100”.

Apoi, profesorul Lomborg a analizat politicile de specifice, pe rând:

“Politicile climatice americane, în cele mai optimiste circumstanțe, pe deplin realizate și coerente pe tot parcursul secolului, vor reduce temperaturile globale cu 0.031 grade C (0.057 grade F) până în 2100;

Politicile climatice ale UE, în cele mai optimiste circumstanțe, pe deplin realizate și coerente pe tot parcursul secolului, vor reduce până în 2100 temperaturile globale cu 0,053 grade C (0,096 grade F).

În China, politicile climatice, în cele mai optimiste circumstanțe, pe deplin realizate și coerente pe tot parcursul secolului, vor reduce până la 2100 temperaturile globale cu 0,048 grade C (0,086 grade F).

Restul politicilor climatice din lume, în cele mai optimiste circumstanțe, pe deplin realizate și coerente pe tot parcursul secolului, vor reduce până în 2100 temperaturile globale cu doar 0,036 grade C (0,064 grade F)”.

Concluzia trasă de omul de știință danez mi se pare relevantă și face că votul de astăzi din Parlamentul European să fie pe cât de inutil, pe atât mai halucinant:

“Parisul (summit-ul de la Paris – n.n.) este vândut că fiind summitul care va ajută la ‘vindecarea planetei și la salvarea omenirii’. Nu este așa ceva! Dacă toate națiunile își păstrează toate promisiunile, temperatura va fi redusă cu doar 0,05 grade C (0,09 grade F). Chiar dacă fiecare guvern de pe planetă nu numai că respectă toate promisiunile de la Paris, dar și reduce toate emisiile până în 2030 și nu schimbă emisii în alte țări, dar menține aceste reduceri de emisii pe parcursul restului secolului, temperaturile vor fi reduse cu doar… 0,17 grade C (0,3 grade F) până în anul 2100″, spune Bjorn Lomborg.

“De fapt, singurul motiv pentru care obiectivele de la Kyoto au fost aproape realizate a fost recesiunea globală din 2008. Mai mult, emisiile au fost schimbate de la o țară la altă. UE, blocul cel mai afectat de schimbările climatice, a înregistrat o creștere a importurilor sale de emisii provenind din China, egalând întreaga reducere a emisiilor de CO2 pe piața internă. Negociatorii din Paris au încercat să abordeze încălzirea globală în același mod în care a eșuat timp de 30 de ani: făcând promisiuni care sunt individual costisitoare, vor avea un impact redus chiar și peste 100 de ani și multe guverne vor încerca să se sustragă în a le respecta”, continuă profesorul danez.

Desigur, pentru pentru cei care mă urmăresc de ceva vreme, toate aceste informații nu mai constituie nicio noutate dar isteria decarbonizării planetei este contestată de o pleiadă de voci autorizate, aşa cum lesne se poate constata dintr-o simplă consultare a literatorii de specialitate.

Ia să vedem ce mai aflăm și din cartea lui Lawrence Solomon –  „The Deniers: The World Renowned Scientists Who Stood Up Against Global Warming Hysteria, Political Persecution, and Fraud, And those who are too fearful to do so” – despre demența ideologică a stângii ecologiste, apropos de încălzirea globală, calote glaciare, uragane, nivelul de dioxid de carbon…

Iată câteva opinii ale unor alți oameni de știință de prim rang în domeniu, care au privit cu responsabilitate întreaga tevatură susținută ani de zile de fostul vicepreședinte american, democratul Al Gore și au reacționat în consecință…

1. Dr. Edward Wegman – fostul președinte al Comitetului pentru statistici aplicate și teoretice al Academiei Naționale de Științe – demolează graficul „hockey stick”, care a lansat panica încălzirii globale.

2. Dr. David Bromwich – președintele Comisiei Internaționale pentru Meteorologie Polară – spune că: „este greu să vezi un semnal de încălzire globală de pe continentul Antarcticii chiar acum”.

3. Profesorul Paul Reiter, șef al Deptartamentului pentru studiul insectelor și al bolilor infecțioase de la Institutul Pasteur: Niciun om de știință major, nu are vreo dovadă în acest domeniu, care să accepte afirmăția lui Al Gore, că încălzirea globală răspândește bolile transmise de țânțari.

4. Prof. Hendrik Tennekes – director de cercetare, Institutul Meteorologic Royal Netherlands – afirmă că „nu există un cadru teoretic solid pentru studiile privind predictibilitatea climei, folosit pentru prognozele privind încălzirea globală”.

5. Dr. Christopher Landsea – fost președintele al Societății Meteorologice Americane pentru Meteorologie tropicală și Cicloane tropicale – „Nu există studii științifice cunoscute care arată o legătură fizică concludentă între încălzirea globală și frecvența și intensitatea observată a uraganului”.

6. Dr. Antonino Zichichi – unul dintre cei mai importanți fizicieni din lume, fos președinte al Societății Europene de Fizică, care a descoperit antimateria nucleară – numește modele de încălzire globală „incoerente și invalide”.

7. Dr. Zbigniew Jaworowski – expert renumit în vechile miezuri de gheață folosite în cercetarea climatică – spune că: “ONU și-a bazat ipoteza de încălzire globală pe analize arbitrare despre care acum este clar că sunt false”.

8. Prof. Tom V. Segalstad, șeful Muzeului Geologic de la Universitatea din Oslo: „Cei mai importanți geologi știu că punctele de vedere ale Organizației Națiunilor Unite referitor la procesele climaterice ale Pământului sunt improbabile”.

9. Dr. Syun-Ichi Akasofu – director fondator al Centrului Internațional de Cercetare Arctic, numit de două ori unul dintre „cei mai citați cercetători în domeniu”, spune că îcălzirea Arcticii în ultima jumătate a secolului trecut se datorează schimbărilor naturale (nu, activității umane, adică – n.n.).

10. Dr. Claude Allegre, membru al Academiei Naționale de Științe din S.U.A. și al Academiei Franceze de Științe, a fost printre primii care au semnalat pericolul încălzirii globale. Poziția domniei sale în acest moment? Iat-o! „Cauza acestei schimbări climatice este necunoscută”.

11. Dr. Richard Lindzen, profesor de meteorologie la M.I.T, membru al Comitetului Național al Consiliului de Cercetare al Științelor Atmosferei și al Climatului, declară că “Alarmiștii încălzirii globale trâmbiţează nenumărate catastrofe care nu s-ar putea întâmpla nici chiar dacă modelele predictive ar fi fost corecte”.

12. Dr. Habibullo Abdussamatov, șeful Laboratorului de Cercetare Spațială al Observatorului Pulkovo al Academiei de Științe din Federaţia Rusă și al proiectului astrometriei Stației Spațiale Internaționale, spune: “Opinia comună că activitatea industrială a omului este un factor decisiv în încălzirea globală a apărut dintr-o interpretare greșită dintre cauză și efect. „

13. Dr. Richard Tol – cercetător principal la Institutul pentru Studii de Mediu la Vrije Universiteit și profesor la Centrul pentru Studiul Integrat al Dimensiunilor Umane ale Schimbărilor Globale la Universitatea Carnegie Mellon, consideră că cel mai influent raport pentru încălzire globală din toate timpurile este absurd … alarmist și incompetent.

14. Dr. Sămi Solanki – director și membru științific la Institutul Max Planck pentru Cercetarea sistemelor solare din Germania, opinează că schimbările în activitatea soarelui pot fi cauza principală a încălzirii globale și nu activitatea umană. „Soarele a fost la nivelul cel mai ridicat al activității sale în ultimii 60 de ani și poate afecta acum temperaturile globale”, consideră Solanki.

Sursă: The Deniers – Richard Vigilante Books; Fully Revised Paperback edition (Aprilie, 2010)

În ciuda toturor evidențelor, argumentelor și vehemențelor sau doar a nuanțărilor, Noua Stângă bruxelleză își urmează neabătută marșul triumfal către dezastrul Europei, în general, și al Uniunii în special, conform programului ideologic aferent, program din care nebunia ecologistă nu reprezintă decât un capitol. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.