Acasă Utilitare Constanța: Trafic îngreunat pe bulevardul Mamaia

Constanța: Trafic îngreunat pe bulevardul Mamaia

253
0

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) la nivelul municipiului Constanța se află în implementare contracte cu o valoare totală de 626 milioane lei. Investițiile cuprind 76 km de rețele noi de apă și canalizare pe 264 de străzi din municipiu.O parte dintre aceste investiții vizează și reabilitarea aducțiunilor și magistralelor de alimentare cu apă, precum și refulările ce asigură transportul apelor uzate către stațiile de epurare, informează Biroul de comunicare.

Înlocuirea conductelor îmbătrânite, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creșterea siguranței în funcționare a sistemului de canalizare. Totodată, în condițiile creșterii demografice și a nevoilor de conectare la sistemul de canalizare, acesta va fi mai ușor de întreținut și va putea prelua un debit mai mare de apă uzată. De asemenea, noile conducte sunt dimensionate pentru a face față cerințelor de dezvoltare urbană a municipiului Constanța.

       Contractele de lucrări CL1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei, au un impact major asupra calității serviciilor. Astfel, pe bd. Mamaia pe tronsonul delimitat de Spitalul Militar și Delfinariu, se vor executa lucrări de reabilitare și extindere colectoare, cu diametre ce ajung până la 1.000 mm, dar și înlocuirea rețelelor de canalizare de pe străzile adiacente și preluarea acestora în noul colector. Înlocuirea ovoidului cu diametrul DN 1.000 mm este imperios necesară, cu atât mai mult cu cât pe anumite porțiuni acesta a fost edificat în anii 1960, iar în anumite zone trece pe domenii private, ceea ce face imposibilă intervenția în cazul unor avarii. Mai mult, prin reabilitarea acestui ovoid unitar de mari dimensiuni, se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere și va scădea riscul de apariție a unor inundații în cazul precipitațiilor abundente. 

       Lucrările propriu-zise vor fi demarate pe bulevardul Mamaia începând cu data de 21 septembrie 2023, în zona intersecției cu strada Războieni. Pentru execuția lucrărilor va fi blocată prima bandă de lângă scuar, pe sensul de mers de la Spitalul Militar spre Delfinariu, urmând ca în dreptul intersecției cu Ciprian Porumbescu, noua conductă să traverseze scuarul, iar lucrările să avanseze pe prima bandă a celuilalt sens de mers, de la Delfinariu spre Spitalul Militar. Pe cei aproximativ 700 metri (Str. Războieni – Delfinariu) traficul va fi restricționat pe o bandă, pe tronsoane cu lungimi de până în 200 metri, porțiuni ce vor fi aduse la cotă.

       Având în vedere dezvoltarea zonei, pe lângă înlocuirea ovoidului DN 1.000, tot pe bulevardul Mamaia se extinde și o rețea de canalizare. Noua conductă, ce se va întinde pe bulevard de la intersecția cu strada Ion Murgescu până la Spitalul Militar, va fi montată pe banda de parcare, pe sensul de mers de la Delfinariu către Centru și va răspunde necesităților de preluare a apelor uzate, urmare a dezvoltării urbanistice a zonei.       Ambele lucrări vor fi realizate pe tronsoane de aproximativ 200 metri, ce vor fi aduse la cotă. Pentru fluidizarea traficului zonele de intervenție vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar lucrările au fost avizate de către Poliția Rutieră. Conform graficelor, acestea urmează să fie finalizate la sfârșitul lunii martie 2024, termen ce este strâns legat de posibilitatea identificării unor obstacole subterane necunoscute dar descoperite la decopertarea terenului pentru montarea noilor tronsoane.

            „Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele constructorilor fac eforturi ca durata de intervenție să fie cât mai redusă, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții”, menționează RAJA SA.

Amintim consumatorilor că prin investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.