Acasă Cultură Salonul de vară al artiştilor plastici constănţeni e vernisat în bejenie, la...

Salonul de vară al artiştilor plastici constănţeni e vernisat în bejenie, la Slobozia!

727
0

Dan MIHĂESCU ■

Reluat după bine-cunoscuta pauză pandemică de trei ani, Salonul de vară, al Filialei Constanţa Unu a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), îşi primeşte vizitatorii joi, 4 august, 2022, de la ora 17,00 pentru prima dată în afara zonei de sorginte a artiştilor ce se legitimează drept creatori de la Pontul Euxin – la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia.

Potrivit curatorului, Florentin Sîrbu, salonul reuneşte 50 de lucrări de pictură, grafică şi ceramică sculpturală, realizate de către 45 de membri ai filialei constănţene în ultimul an. „Soluţia mutării expoziţiei la nobilul templu al artelor din Câmpia Bărăganului – Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea , în bejenie, departe de publicul de casă, vine nu ca un spirit de frondă faţă de nepăsarea autorităţilor publice constănţene, care ne-au lăsat fără galeria de artă din oraşul nostru, iar pe deasupra îşi planificaseră să ne şi expulzeze din atelierele de creaţie, ci pentru că efectiv aici, peste Dunăre, la Slobozia, am găsit cel mai apropiat refugiu în care am fost primiţi cu multă compasiune şi înţelegere faţă de nişte plasticieni care au strâns timp de trei ani lucrări de atelier pe care nu au avut cu-i să le arate, în timpul pandemiei, faţă de colega de la Muzeul de Artă din Constanţa, care ne-a indicat un orizont de aşteptare de patru ani”, a declarat Florentin Sîrbu pentru SENTINELA.

Lucrările plasticienilor constănţeni, expuse la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, din Slobozia, în cadrul Salonului de vară 2022, pot fi văzute în expoziţie timp de două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.