„Problema cu lumea asta este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, pe când proştii sunt plini de certitudini.” – Bertrand Russell
De peste 30 de ani am senzaţia că trăiesc un infinit coşmar, un vis năstruşnic din acelea fără de scăpare în care alerg pe loc epuizându-mi toate resursele şi speranţa, pentru a scăpa de destinul implacabil ce mă urmăreşte cu un deznodământ fatal. Şi asta fără a avea răgazul să-mi trag sufletul în zori, când mă trezesc pentru o binemeritată iertare diurnă, pentru ca mai apoi să mă abandonez unui nou supliciu morfeic, pentru o nouă noapte a minţii. De 30 de ani, spuneam că parcurg, parcurgem, infinitul coşmar al vieţii trăite sub administraţii “sărace cu duhul” la propriu, de orice interes comun, de orice talent gospodăresc, fără de habar urbanistic, dar care dovedesc, întocmai Evangheliei după Matei, că a lor este împărăţia… De peste 30 de ani, oraşul nostru – blestemat univers concentraţional, e scena de lansare a tinerelor speranţe şi talentelor eşuate aflate în căutarea unicei profesii bănoase la care nu contează curriculum vitae, lista calificărilor ori experienţa candidatului ci doar încredere în sine fără de măsură – funcţia de Primar.
Şi iată că, după 32 de ani, în perfectă ordine de decădere a ajuns şi Chiţac să-şi facă ucenicia la Primărie. Plin de certitudini, că ne face viaţa mai bună, aşa cum ştie el, şi-a asumat executarea proiectelor predecesorului alt alogen cu educaţie precară calificat la locul de muncă, fără să se sinchisească a repara sau îndrepta câte ceva din gândirea găunoasă şi nepriceperea celuilalt.
Astfel am ajuns acum la faza “ameninţărilor” cu demolarea Stadionului Gheorghe Hagi – ex 1 Mai, dat în folosinţă în 1955. Pe locul acestuia cică va fi edificată o nouă arenă pentru fotbal cu cca 15.000 locuri, parte a unui complex sportiv. În acest context lansăm o campanie de dezbateri şi opinii în legătură cu oportunitatea demolării stadionului multifunctional şi despre necesitatea edificării unui nou stadion, modern, cu dotările necesare. (Dan MIHĂESCU)
֍ ֍ ֍ ֍ ֍
Laurentiu MIRONESCU ■
Aud de la distanță un ecou victorios al politicienilor locali… motivul fiind apropiata demolare a stadionului din Constanța; stadion multifuncțional cu aproximativ 20-25.000 de locuri și înlocuirea lui cu unul dedicat fotbalului, de aproximativ 14-18.000 de locuri. Mare victorie, ce să-ți povestesc… Îmi dau și eu cu presupusul, în calitate de constănțean care, similar oricărui alt constănțean din același segment demografic, a avut copilăria și adolescența împletite cu fotbalul jucat în divizia A sau B de FC Constanța, pe Stadionul 1 Mai.
Ca aproape orice, la noi nimic nu funcționează normal. Stadioanele nu se construiesc în orașe, sunt construiesc la limitele orașelor, în apropierea căilor mari de acces, de exemplu lângă autostrăzi, lângă centuri ocolitoare. Vin suporteri din oraș, din afara orașului; se presupune că se dorește ca locuitorii să nu fie deranjați, să nu blesteme organizarea meciurilor sau a evenimentelor, oricare ar fi alea.
Chiar şi stadionul ăsta, când a fost construit, era la limitele cartierelor, mai precis între oraşul Constanţa şi fostul sat Anadolchioi, pe locul unei gropi din care se făceau extracţii de pământ pentru construcţii, locul în sine fiind identificat drept “Gropile lui Ouatu”. Proiectarea de excepție a aparținut unei echipe de arhitecți care erau puțin deținuți la începutul anilor ’50, fiind condamnați pentru năzbâtii şi simpatii politice din timpul facultății, altele decât cele comuniste. Și oamenii ăia chiar au reușit un proiect de excepție. Am prins, copil fiind, câte ceva din layout-ul inițial … Totul era construit în piatră de Dobrogea, casele de bilete, aleile care încadrau Fântâna Dragonului. Stadionul era construit în potcoavă, avea aparența unui amfiteatru grecesc, iar calcarul alb-gălbui accentua aparența asta, aerul olimpianist.
A fost primul stadion din afara Bucureștiului cu nocturnă … în anii ’70, chiar început de ’80. În pauza competițională din vară se organizau, în nocturnă, meciuri cu echipe de afară, din zona socialistă, Cehoslovacia, RDG … iar tribunele erau arhipline.
La un anumit moment complexul ăsta sportiv-recreativ a început să primească tot felul de lovituri … Aleile dinspre tabelă au dispărut, au apărut niște blocuri, prin anii ’80. Orașul se extindea iar poziția stadionului a ajuns la câteva stații de centrul Constanței. Fântâna Dragonului a fost încadrată de blocuri comuniste, o ușoară blasfemie, zic, stadionul fiind proiectat de arhitecți deținuți și construit prin muncă patriotică și munca depusă de deținuți politic. Tot prin anii ’80 potcoava stadionului a fost completată, s-au mai înălțat tribunele şi a sărit de 20.000 de locuri capacitate.
După 2008 – 2010, după ce FC Farul a intrat pe mâna unor barbugii, proprietari de jocuri, de păcănele, de nu știu ce dracu, stadionul s-a prăbușit și el. Sigur, acum anii de neglijență și lipsa întreținerii își arată efectele, pe de altă parte, stadionul e construit din piatră, a fost construit bine și nu e chiar decăzut …
Mie nu mi se pare justificată satisfacția asta generată de apropierea demolării stadionului, reper istoric și arhitectural cu un context emoțional aparte, și înlocuirea lui cu unul dintre proiectele standard ale Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), fără identitate și cu o capacitate sensibil mai mică.
Coșmarul logistic care va încerca nervii locuitorilor Constanței va dura câțiva ani, nu se știe câți; bănuim doar când ne apucăm, cu terminatul mai discutăm, vedem asta cu bulevardele, cu Ștefan cel Mare … nu că are primăria vreo vină, dar orice lucrare care se întâmplă în România are imense semne de întrebare, în primul rând din cauza lipsei forței de muncă.
Ar fi fost de preferat, zic eu, refacerea stadionului, așa cum a fost, și menținerea lui în circuitul atletismului, poate a sportului de masă, cumva … sportul nedestinat performanței … și transformarea întregii zone într-un plămân verde al Constanței, un parc care să se lege cu parcul Tăbăcăriei, ciuntit de Mazăre și post Mazăre și post post Mazăre …
Stadionul nou ar fi trebuit construit în afara orașului, spre Agigea, Valul lui Traian sau Poiana. Acolo n-ar deranja construcția lui, spectatorii ar ajunge lejer de oriunde, n-ar încărca traficul cu mii de mașini la evenimente și nu ar pune presiune pe rețeaua publică de utilități și așa sub dimensionată …
Bun, nu se poate asta. Sunt interese, limite administrative sau, în cazul unora, limite intelectuale care împiedică menținerea bătrânului stadion pe poziție.
Se vrea o dezvoltare imobiliară, vor mai apărea niște mizerii de blocuri în perimetrul fostei baze a Întreprinderii de Transport Constanţa (ITC), după cum se tot bârfește prin târg de ceva vreme, ce discutăm noi de istorie, de continuitatea identității urbei, sau de alte căcaturi? …. 7+1 plus 8 retras, visul imobiliar constănțean al doritoritorului să întreprindă oriunde, chiar și la doișpe centimetri de altă construcție, bani să iasă.
Asta e, minunat … punem la pământ stadionul. Motive de bucurie nu sunt. Nici pentru noi, constănțenii de meserie, care ne vom simți puțin mai ușori în bagajul emoțional după demolarea stadionului, nici pentru locuitorii din zonele viitor afectate pentru cățiva ani de coșmarul construcției noului stadion și nici pentru politicienii care au decis acum dar care nu vor apuca să vadă de pe funcţie proiectul finalizat și nici voturi în dreptul lor la viitoarele alegeri.
