Directorul general al RAJA S. A, Aurel Presură, a declarat joi, 8 septembrie, a. c, într-o conferinţă de presă că lucrările, la Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020, ce se desfășoară în cadrul a 94 de șantiere, cu 163 de firme de construcții, sunt în grafic.
“Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 302,48 km din cei 552 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 54.80% iar pentru canalizarea menajeră au fost realizați și decontați 343,09 km din cei 559 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 61.38%”, a precizat Presură.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, RAJA SA are în implementare două proiecte:
- Proiectul Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020
- Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020
Scopul Proiectelor este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv specific ( OS3.2 ) – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și a apei uzate pentru 92 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău.
Rezultatul urmărit prin promovarea investițiilor din domeniul apei și apei uzate vizează realizarea angajamentelor ce derivă din Directivele Europene privind epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE), respectiv:
- ape uzate urbane colectate și epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru toate aglomerările mai mari de 2.000 l. e. și
- serviciul public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății, extins la localități cu peste 50 locuitori.
1. În cadrul proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020au fost prevăzute investiții în valoare totală de 275.608.601,21 lei. Proiectul a fost structurat în 3 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii. La data prezentei, toate contractele au fost atribuite.
2. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020 a fost semnat în data de 31.08.2018 având o valoare de 2.662.688.783,50 lei. În data de 17.11.2021 a fost semnat Actul adițional nr.6 care modifică valoarea inițială a Proiectului la 3.005.594.469,69 lei. Proiectul a fost structurat în 50 de contracte de lucrări și 4 contracte de servicii. Ulterior, pe parcursul implementării au fost incluse încă două noi contracte de servicii: unul pentru cercetare arheologică și altul de achiziții echipamente.
Evoluția implementării celor 56 de contracte se prezintă astfel:
- 49 de contracte in implementare cu o valoare totală de 1.621.691.574,42 lei fără TVA din care:
- 40 de contracte în execuție (36 Contracte de Lucrări, 4 Contracte de Servicii);
- 7 contracte de lucrări finalizate;
- 2 contracte de servicii finalizate (un contract de servicii și un contract de furnizare de echipamente);
- 5 Documentații de Atribuire publicate pe platforma SICAP având valoare totală estimată de 507.136.615,54 lei fără TVA (CL36, CL37, CL38, CL2A, CL34A);
- 2 Documentații de Atribuire cu valoare estimată de 57.823.296,99 lei fără TVA ce urmează a fi republicate pe platforma SICAP (CL1A, CL3A).
Lucrările se desfășoară în cadrul a 94 de șantiere, fiind implicate 163 de firme de construcții.
Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 302,48 km din cei 552 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 54.80%.
Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 343,09 km din cei 559 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 61.38%.
Stadiul recepțiilor în județul Constanța
În cadrul Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020 au fost prevăzute investiții pentru un număr de 43 de UAT-uri din județul Constanța, extinderea și modernizarea infrastructurii rețelelor de apă și apă uzată în județ realizându-se prin intermediul a 40 de contracte de lucrări. Astfel, beneficiarii acestor investiții sunt locuitorii din 70 de localități din județ.
La data prezentei au fost finalizate lucrări și emise Procese Verbale de Recepții la Terminarea Lucrărilor/ Procese Verbale de preluare pentru un număr de 26 de Autorizații de Construire, beneficiarii investițiilor fiind locuitorii din 19 localități din județul Constanța, respectiv: Mun. Constanța, Corbu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Topraisar, Techirghiol, Dumbrăveni, Furnica, Lanurile, Ion Corvin, Tătaru, Comana, Negru Vodă, Adamclisi, Cotu Văii, Cumpăna, Plopeni, Tufani, Movila Verde.
Până la sfârșitul anului 2022 se estimează finalizarea și demararea procedurilor de Recepție la Terminarea Lucrărilor pentru un număr de încă 28 de Autorizații de Construire, beneficiarii investițiilor fiind locuitorii din alte 22 localități din județul Constanța, respectiv: Tuzla, Eforie, Costinești, Băneasa, Lipnița, Limanu, Amzacea, 23 August, Pecineaga, Dulcești, Topraisar, Mereni, Fântâna Mare, Chirnogeni, Ostrov, Independența, Hârșova, Albești, Castelu, Tortoman, Poiana, Mangalia.
Investiții desfășurate de RAJA SA în Municipiul Constanța
Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în cadrul Municipiului Constanța a fost prevăzută în cadrul a 11 Contracte de Lucrări, la data prezentei 6 Contracte fiind atribuite, 3 Contracte au fost publicate în SICAP si 2 contracte ce urmează a fi republicate pe platforma SICAP, valoarea totală a celor 11 contracte fiind de 600.314.247,71 lei cu TVA.
Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 30,34 km, din cei 43 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 70,56%.
Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 22,22 km din cei 34 km conform contracte semnate, înregistrându-se un progres fizic de 65,35%.
În cadrul conferinţei de presă conducerea companiei a anunţat că RAJA se situează pe locul 10 la prețul la apă, la nivel național fiind singurul operator care nu şi-a majorat tarifele în urma creşterii prețului la energie şi gaze.
În context, Aurel Presură a afirmat că se fac demersuri pentru implementarea unor proiecte de producţie a energiei electrice din surse regenerabile pentru diminuarea cheltuielilor specifice serviciilor de apă şi canalizare.
“Am pregătit o strategie pe etape, acum am afi;at ]n sistemul public de licitaţii (SICAP) un proiect de 500 kw ce prevede ca toate clădirile companiei să fie acoperite cu panouri solare. Mai avem un proiect de 6 megawați cu amplasamente în 11 locori distincte pentru care am avut audit energetic de la BERD şi mai suntem în pregătire cu un proiect de 8 Mw, în 19 amplasamente distincte, cu panouri fotovoltaice. Acolo vom produce energie pentru consumul propriu, pe loc, pentru a degreva magistrala. În județul Constanța, transportul energiei este ocupat la maximum și de eoliene. În domeniul eolian avem în lucru un proiect pentru amplasarea a 16 turbine, în zona Biruința, Poarta Albă, Galeșu. Vom încerca să acoperim 80 la sută din necesarul de energie la RAJA”, a conchis Presură.