Eugen BABOI ■
M-am întors, cu câteva zile in urmă, de la București. Era încă vară când am plecat deşi vântul începuse să mobilizeze pe trotuare detașamente din primele frunze căzute anul acesta, angajate intr-o luptă pentru spațiu vital cu frunze în mod clar căzute la datorie cu mai mulţi ani în urmă.
Am schimbat avionul la Londra. Plictiseală mare, aud că economia nu merge prea bine ; trebuie să meargă, mă gândesc, contemplând prețurile din aeroport. La Dallas, aeroportul era așa cum mi-l aminteam, mare, prea mare, dar mai european decât Heathrow. În sfârşit, îmbarcarea pentru ultimul segment al călătoriei de acasă spre acasă. Destinaţia este Calgary, Alberta.
‘Where is your…(something)? Întrebarea persoanei verificându-mi pașaportul îmi provoacă un moment de confuzie cu nuanțe de panică. Nu inţeleg ultimul cuvânt rostit de ea și contextul refuză sa mă ajute.
“Where is your mask, sir?”.
Este 27 septembrie, și în trei zile expiră ultimele rămăsiţe ale experimentului social facilitat de COVID-19 în Canada. Nu am văzut măști în Europa, nici în USA. Acum însă, intrăm sub inicidenţa domniei personale a chipeșului Trudeau, cel votat de gospodine și de noua stângă motivată de fonduri federale.
“Sir! Where is your mask?”. Oricât de benignă ar părea situatia, îmi este cerut să port o mască inutilă de același guvern care a blocat conturile persoanelor care au ajutat financiar, chiar și cu cinci dolari, transportatorii demonstrând în Ottawa iarna trecută. Dacă ai o părere politică neagreată de guvern, e mai bine sa o păstrezi pentru tine. E, de asemeni, mai simplu, pentru că tot nu o sa găsești nici un loc în social media sau în presă în care să o prezinţi. Lucrurile or să se schimbe dar răul a fost făcut, interese și grupuri iresponsabile l-au ales de trei ori pe fostul profesor de actorie (get it?) ca prim ministru.
Mi-aduc aminte că am păstrat o mască undeva în bagajul de mâna, o găsesc și mă deghizez pentru lupta cu inerția. În avion unii refuză sa poarte mască. Alții, însă… Lânga mine se aşează o femeie mai degrabă trecută, mai degrabă corpolentă și mai degrabă liberală (după modelul nord-american). Cu tot cu masca regulamentară. Politețea sau dorința de a evita un scandal altfel inevitabil mă face sa îmi pipăi faţa ca să mă asigur ca masca mea e poziţionată corect. Ce spune asta despre mine?
Canada este pentru încă trei zile prinsă intr-o reprezentaţie teatrala ieftină la nivel național și izolată pe plan mondial (take that, North Korea!). Încă trei zile de “virtue signaling”, felul în care indivizi în viaţa cărora nu se întâmplă mai nimic işi arogă statutul de lideri morali. O majoritate (poate) de canadieni sunt sătui de circul covidist. O știre spune că un milion și jumatate de canadieni au refuzat în ultimele luni să-și pună datele, cu tot cu dovada de vaccinare, pe un site al guvernului, înainte de a călători în afara Canadei.
In Calgary un funcţionar mă îndrumă spre un ghișeu special. Or să-mi ia ţigarile, mă gândesc. Ofiţerul de vamă care mă verifică îmi spune ca am uitat, probabil, să trimit guvernului dovada de vaccinare înainte să plec din Canada. Bine că mai sunt numai trei zile, spune, și dezgustul și oboseala din vocea lui îmi taie cheful sa mă consider revoluționar.
Și dacă, după 1 octombrie, măștile or să refuze să dispară? E posibilă o revoluție a unor zombies de cârpă? Adică, cineva l-a votat pe Trudeau, nu? Și ăștia par să ia disonanţa cognitivă foarte în serios. Ori e ca ei, ori e sfârșitul lumii.
Ies din aeroport și e sfârșit de vară cu vânt si o rămășită de caldură ce va muri curând.
Acasă e ca acasă. Get it?
