Joi – 03 noiembrie 2022, , în intervalul orar 08.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei toți abonaţii din localitatea Movila Verde, județul Constanța,ca urmarea executării lucrărilor de conectare a unui nou Grup de pompare la conducta de alimentare a Gospodăriei de Apă din localitate, informează Biroul de comunicare al companiei RAJA S. A.
Utilizatorii afectați de această lucrare sunt sfătuiţi să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Potrivit sursei citate, investiția este parte a Contractului de Lucrări 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana; Stație de tratare: Băneasa; Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tătaru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana, în valoare de peste 46 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.