Acasă Cultură Obiceiuri străvechi de iarnă la români

Obiceiuri străvechi de iarnă la români

211
0

Manuel VLĂDUȚ ■

Tradițiile și obiceiurile românilor au origini străvechi, venite din timpuri imemoriale și care au ghidat viața de zi cu zi a oamenilor acestui pământ, cu mult timp înainte de venirea și acceptarea creștinismului pe aceste meleaguri. Populațiile vechii Dacii, formate din triburi de păstori și agricultori, au perpetuat prin viu grai și prin sărbătorirea lor, o pleiadă de obiceiuri păstrate cu sfințenie din generație în generație, aflate în strânsă legătură cu caracterul solar al unei societăți agrare, care s-au păstrat – mai mult sau mai puțin – până în ziua de astăzi, împletite armonios uneori, cu tradiția creștină venită peste veacuri.

Într-o societate acaparată tot mai mult de influența civilizației occidentale, de era informaticii și a super-tehnologiei, obiceiurile străvechi încep să fie din ce în ce mai mult uitate, uneori înlocuite de sărbători comerciale străine locului, deși încă există zone sau regiuni ale României unde încă sunt practicate ritualic, respectate cu sfințenie și învățate din mers de tinerele generații.

Odată cu sărbătoarea de Sfântul Andrei, „Sântandreiu”, se deschide întregul ciclu al sărbătorilor de iarnă, ale Crăciunului, care se sfârșește cu Boboteaza, în luna ianuarie a fiecărui an. Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare. La fel și pe teritoriul vechii Dacii, cea mai mare sărbătoare era cea închinată Soarelui. Cea mai mare credință religioasă care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită „Naşterea” – „Naşterea Soarelui” sau a lui Sol  – Zeul Sol. În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe mişcarea sa treptată către nord – asemenea unei ridicări. Acest fenomen a fost numit “naşterea soarelui” şi era sărbătorit în această perioadă (Solstițiul de Iarnă). Împăratul Aurelian (270-275), adept al cultului Soarelui – Mithra, în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie, pentru a contracara avântul sărbătoririi creştine. Enciclopedia Catolică amintește că necunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.  Acest lucru, catolicii l-au făcut şi pentru alte sărbători ale lor. Se poate spune că tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate adevăratului Dumnezeu, nu a fost inventată de Biserica Ortodoxă sau Romano-catolică.

Revenind la tradițiile și obiceiurile românești, noaptea Sfântului Andrei deschide un întreg ciclu de sărbători ale iernii, solare, impregnate adânc în trecut în mentalul  colectiv al oamenilor, prin practicarea lor mistică și ritualică.

Nu întâmplător, la noi, la români, în limbajul popular, luna decembrie se numeşte “Undrea” (în Muntenia şi Transilvania), cu variantele “Andrea” şi mai rar “Îndrea” (în Oltenia, Banat şi Moldova).Deşi etimologia acestei denumiri populare este incertă, cei mai mulţi etnologi şi lingvişti o explică punând-o în relaţie cu numele Sfântului Andrei (Andreiu/ “Andrea, cap de iarnă”). Cum s-a întâmplat şi cu alte sărbători creştine, şi Ziua Sfântului Andrei s-a suprapus peste alte ceremonii (precreştine), în acest caz, peste Anul Nou Dacic. Este explicaţia şi pentru faptul că, în folclor, şi astăzi, Sărbătoarea de Sânt Andrei este numită şi “Ziua Lupului”.

Dacă zeitatea principală a dacilor era Zalmoxis, animalul protector, neînfricat, nesupus, simbol al inteligenţei şi al dreptăţii, salvator în momentele de cumpănă, despre care se credea că a fost, de fapt, unul dintre preoţii zeului dacic, era Marele Lup Alb.

Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Noaptea din ajunul Sfântului Andrei este destinată unor obiceiuri care să asigure protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor, pe care țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt.  Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. „Andreiu’ cap de iarnă” cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede ca în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale. În aceasta noapte se desfașoară cea mai importantă acțiune: „păzitul usturoiului”. Fete și flăcăi, veghează și petrec, tocmai pentru a înzestra usturoiul cu calitățile necesare îndepărtării primejdiilor. De asemenea usturoiul va servi drept remediu terapeutic, va aduce pețitori – purtat la brâu.

Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și câmpurilor, se aduc crenguțe de vișin în casă (care vor înflori pana la Craciun) sau se seamană boabe de grâu în mici recipiente. Fetele încearcă semnele propriului destin: caută chipul viitorului soț în forma pe care o ia plumbul sau cositorul topit și apoi brusc solidificat prin turnarea în apă; stau peste noapte în fata unei oglinzi, marginite de două lumanări, până ce zaresc chipul viitorului bărbat; pun busuioc sub pernă și apoi se culcă, sperând să-și viseze soțul.

Obiceiurile calendaristice și cele legate de viața de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiționale. Cele mai răspăndite și mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului și de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde pe lângă colindele propriu-zise – cântece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măști (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (călutii, călușerii) – și o seamă de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea în credințe și mituri străvechi sau creștine. Dintre acestea, care exprimă înțelepciunea populară, realul sau fantasticul, esențe ale bogației noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale țării:

– Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun, nu poate spune că a fost fericit în acel an.

– În unele zone ale țării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașă, căci și-a vazut cuțitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină și se afumă cu el peste an, copiii, ca să le treacă de guturai, de spaimă și de alte boli.

– În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac și un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposați vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac și își udă gura cu apă.

– În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, și să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

– În Ajunul Crăciunului nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

– Dupa Crăciun să nu mai fie lăsați copiii să mai zică colindatul, că fac bube.

– Acolo unde este datina de a taia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapă și slănină, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune „pomana porcului”.

– Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureș încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele doua zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile și se împodobesc interioarele locuințelor: masă cu fața brodată, fețe de perne ornamentate, pe pereți se pun ștergare si blide ornamentate, crengi de brad, baniță, busuioc, brebenoc.

– Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.

– Se crede că la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

– La cele trei sărbători mari – Crăciun, Paște și Rusalii – să te speli cu apa în care au fost puși bani de argint și vei fi bănos.

– În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat.

– În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu muruială de făina de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din grădină, ca ei sa fie în vară încărcați de roade.

– în Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi și după ce ai măturat, du gunoiul acela la pomi, că-i ajută să fie roditori.

– În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie grași peste an.

– În Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în forma de 8 si se păstrau până primavara când se afumau și se tămâiau boii și plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancați de plugari în țarină.

– În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopții și în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Buna-dimineața, Colindisul sau Buna-dimineața la Moș-Ajun. În unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După credință populara, ei sunt purtători de noroc și fericire.

– Prin unele parti, băieții, dar mai cu seama cântăreții bisericești umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoana pe care este zugrăvita nașterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.

– Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

– Începând cu întâia zi de Crăciun și în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umbla cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc nașterea lui Iisus Hristos.

Cei Trei Magi: Mozaicul de la Ravenna – Italia.

– „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun nașterea lui lisus Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

– Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun și Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în „Descrierea Moldovei” că „Turca este o joaca iscodita încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei și scârbei ce o aveau moldovenii împotrivă turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii începând de la Ignat și sfârșind cu zilele Crăciunului și prin unele parti în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poarta unul dintre tinerii mascați.

– Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia Fericita, iar după alții din Persia. Tradiția ne arata că ei se numesc: Melchior, Gaspard și Balthazar.(Dar… multe fresce occidentale îi zugrăvesc purtând straie și căciuli dacice!)

– Despre Moș Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.

– Vinul era în unele regiuni ale tarii și simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieții, trăinicia și fericirea noii familii.

– „Paharul de aur” este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, și care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generație în generație. La origine are un înțeles magic, proprietăți curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscripții cu caracter misterios.

– A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de șase săptămâni, și tot atunci fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata fecioreasca.

– Crucea sau troiță ridicate la hotarul satului au menirea să consacre caracterul sacru al locului, să delimiteze și să apere spațiul propriu satului de ființe demonice și totodată și comunitățile pe care le adăpostesc.

– Fiecare om are un copac frate. Sădirea unui copac în gradina, în parc sau în orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobândești o forță fizica sporita și tărie sufleteasa. Copacii, că și florile, au anumite semnificații: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul – bunătate, sinceritate; bradul – teama de suferință; castanul – teama nevinovata; frasinul – amabilitate; gorunul – noroc surprinzător; liliacul – iubire; mărul -invidie, nedreptate; măslinul – pace și împăcare; mesteacănul – fericire în familie; nucul – însănătoșire; paltinul – atenție la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultăți; plopul – prietenie, devotament; prunul – făgăduieli uitate; salcia – respect; salcâmul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sincera; teiul – iubire conjugala; ulmul – prietenie trainica; vișinul – lipsa de inițiativă; vita de vie – petrecere; zmeurul – discordie.

– Semnificațiile populare ale unor flori: albăstrelele – delicatețe; brândușă – regret; bujorul – rușine ; busuiocul – sărăcie; crinul – iubire ideala; garoafa – iubire pătimașă; ghiocelul -nădejde; iasomia – bucurie; laleaua – reușită deosebita; lăcrimioară – noroc și prosperitate; liliacul – iubire care se naște; macul – liniște, sănătate; margareta – candoare; narcisa – egoism, amor propriu; nufărul – răceală în iubire; nu-mă-uita – bucurie efemera; odoleanul – gelozie, cearta; sulfina – noutate; vioreaua – aventura primejdioasa; trandafirul – iubire și frumusețe.

– În noaptea Anului Nou, în Tara Chioarului, fetele ies în ograda și numără noua stele și daca a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că și ursitul ei vă fi frumos, vă fi voinic, apoi o roagă pe stea să-i aducă ursitul.

– La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se aseaza pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare și din ce parte vine sunetul, în acea parte își vă găsi ursitul.

– În Tara Oasului, în vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se că oile „stricate”, care nu dau lapte, se vindeca datorita funcției magice a fierului.

– În tinda casei se pune un vas de grau că să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la pasări și la animale, „să fie cu spor că și colindătorii”.

– În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinandu-i astfel să vorbească și să se împace.

– În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afara decât a doua zi, deoarece daca-l arunci „iți arunci norocul!”

– În părțile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvara, a doua de vara, a treia de toamna și a patra de iarna, și cum vă fi vremea în aceste zile așa vor fi și anotimpurile.

– În seara de Crăciun, în satele maramureșene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne și solduri, și ușile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung și oamenii pe frunte, pe spate, la coate și la genunchi, precum și ușile și ferestrele casei pentru a îndepărtă demonii nopții.

– În dimineața de Crăciun e bine să ne spălam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fântână în care punem o moneda de argint, pentru că tot anul să fim curați că argintul și feriți de boli.

– În zonele Făgăraș și Mureș este obiceiul că de Anul Nou să se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intra pe rand în casa și întorc fiecare dintre ei cite o farfurie și ce se afla sub farfurie le arata că așa le vă fi ursitul(a) sau că așa le vă fi norocul daca se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de țuică = băutor; pâinea = bogăție; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuție. Se face haz de aceste preziceri.

Frumoasele tradiții și obiceiuri românești moștenite din moși-strămoși, sunt o moștenire de o valoare incomensurabilă. Iar păstrarea și conservarea acestora este o datorie morală a noastră, a tuturor românilor, din respect pentru bunii și străbunii noștri dar și pentru a ne păstra și perpetua originala identitate culturală!

Odată cu intrarea în magica perioadă a tradițiilor Crăciunului, redacția Gazetei Sentinela vă urează tuturor sărbători cu bucurie, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor!

Surse: www.creștinortodox.ro , www.destepti.ro

Foto: www.oradesibiu.ro  www.caon.ro www.a1.ro, ziarul Unirea, www.cunoastelumea.ro

Publicitate
Articolul precedentConstanța:Se întrerupe apa în mai multe zone din municipiu
Articolul următorSe oprește apa din Punctul Termic 100 – zona Trocadero

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.