Paloma PETRESCU ■
„Pentru a obține performanță în educație, cercetare și inovare, este nevoie de un efort comun, iar rezultatele cu un impact exponențial sunt posibile doar prin colaborarea deschisă”, scria Ligia Deca pe contul său de Facebook pe 9 noiembrie a. c, la scurtă vreme după numirea în funcția ministru al Educaţiei.
Au trecut deja mai mult de 60 de zile, de la preluarea portofoliului şi mă tot gândesc la ce misiune dificilă are, de a recâștiga încrederea profesorilor și a elevilor căci fără încredere nu va exista colaborare, asumare, schimbare, așa cum își dorește ea.
Primul pas, recâștigarea încrederii de către români în decidenții, apoi abia colaborare deschisă, creativă, schimbări cu sens pentru a atinge performanța în educație.
Dar stați! Eu vă propun să reflectăm la performanță în sensul progresului în învățare al fiecărui elev, într-un mediu incluziv unde fiecare contează la fel, fiecare primește sprijin individualizat în învățare și este în competiție doar cu sine.
Să nu săriți cu vorbe grele, gen „doar pe vremurile înainte de 1989 eram egali” pentru că aici este vorba despre dreptul constituțional la educație, despre acces egal, despre incluziune și nu despre egalitate în sensul acela depășit de peste 30 de ani. Nu suntem toți la fel de buni la științe sau la literatură, nu avem toți aceleași abilități, aceeași manualitate, de aceea suntem diferiți și ne completăm reciproc, făcând societatea să existe și poate chiar să evolueze. Important este însă ca școala să le fie copiilor mediul în care deprind atitudini, concepte; învață să fie oameni independenți și autonomi și să se regăsească într-un mediu social productiv, în care există responsabilitate, recunoaștere, mulțumire de sine, spirit civic.
„Pentru a obține performanță în educație, cercetare și inovare, este nevoie de un efort comun, iar rezultatele cu un impact exponențial sunt posibile doar prin colaborarea deschisă”, spunea doamna ministru…
Nimic mai adevărat, doar că toate cele enunţate de ea ca din manualul de comunicare: performanță, cercetare, inovare, colaborare, reprezintă punctul terminus al unui proces sinuos care începe cu buna cunoaștere a realității, la fierul ierbii, în școală.
Știu că funcția de reprezentare ocupă mult timp din programul miniștrilor şi de aceea este apreciabilă și binevenită deschiderea dovedită de ea de a participa la evenimente, mai ales dacă au valoare pentru educația incluzivă și echitabilă, dar eu am învățat din experiența personală că cele mai corecte şi reale informații le primești direct de la școli, alături de luuungi (!) liste de nevoi care doar privite de la fereastra ministerială par să fie aceleași. În viața reală fiecare comunitate are specificul său; în mare seamănă cu vecinele, dar sigur există multe aspecte care le deosebesc.
Acum, când suntem aproape de trecerea în noul an și fiecare dintre noi își face lista cu dorințe și priorități pentru 2023 m-aș bucura să aflu că ministrul Ligia Deca își propune să realizeze un periplu prin școli, dar nu începând cu cele din București, ci cu alea din județele mai sărace, poate chiar luând în considerare:
- rata de abandon școlar și nivelul de neșcolarizare
- promovabilitatea mică la examen de bacalaureat
- numărul mic de copii care frecventează grădinița.
Doar așa va afla care sunt prioritățile din „România educată”. Nu, din birou, nu de la participarea la diferite evenimente, lăudabile, de altfel, căci acolo va afla decât ceea ce alții vor dori să afle domnia sa.
Sigur că invitând diverși reprezentanți ai diferitelor organizații pentru discuții la minister speră să afle lucruri utile dar realitatea nu o va cunoaşte decât dacă merge în școli, in persona, în comunități dezavantajate, fără să-şi anunțe vizitele. Să oprească pe traseu la școlile pe lângă care trece, să vadă cum se derulează viața școlară zilnică.
Știu! Par sadică, dar nu sunt, asta însă este unica posibilitate ca să se asigure că bugetul pentru educație de 2,1% din PIB este de fapt o jignire… Și haideți măi doamnă ministru să nu mai adunăm în aceeași găleată finanțările din alte surse că nu e deloc fair.
Ministerul educației trebuie să asigure inclusiv ceea ce azi asigură părinții – materiale consumabile, articole de curățenie, uneori și paza școlii etc.
Dotarea școlilor și a instituțiilor conexe? Știți când au fost dotate, ultima și cred că singura dată post 1989, bibliotecile școlare, cabinetele de psihopedagogie, sălile de sport cu materialele necesare? În 2005 – 2006 din bugetul alocat ministerului educație după demisia ministrului Mircea Miclea. Doar atunci, acum 16 ani!
Știți că multe săli de bibliotecă școlară au fost transformate în săli de clasă? Cum să iubească copiii lectura dacă nu țin o carte în mână? Unii dintre ei nu au nicio carte acasă, iar bucuria pe care le-o citiți în ochi când țin în mână „Aventurile lui Robinson Crusoe” , „Cartea junglei” sau „Micul prinț” în mod sigur vă va bucura şi dumneavoastră sufletul. Precis ați înțelege nevoia bibliotecii școlare, chiar dacă suntem în era digitalizării.
Sunt atâtea de făcut în educație, dar sigur că nu ministerul educației trebuie să le facă din birou, ci să se sprijine pe directorii școlilor și pe inspectoratele școlare. De aceea cred că directorii ar fi bine să fie numiți prin concurs pe competențe de management, inclusiv financiar minim, astfel încât să fie capabili să formalizeze nevoile instituționale în proiecte de buget, pornind de la analize temeinice și, de ce nu, să pună ministerul la cale finanțarea prin proiecte.
Dar ce să te faci cu directori numiți în funcție de numărul de ani la catedră, calificativ FB ca profesor, dar fără competențe de management organizațional. Ah, am uitat! Și să fie dorit de colectivul de profesori! Încă tot cred că directorul nu trebuie neapărat să fie iubit, ci mai degrabă respectat pentru profesionalismul său în interesul întregii organizații.
Chiar domnia voastră spuneați prin 2013, cred că 6% din PIB pentru educație „este singura șansă pentru a avea o democrație funcțională”. Îmi place sintagma „democrație funcțională” dar eu aș vrea o Românie educată.
Haideți că se poate! Vă urez succes, nu porniți de la zero, există experiențe precedente care vă pot fi utile, iar dacă vreți, sigur veți afla despre ele, dar începeți cu vizitarea școlilor; este cel mai important pas.
