Acasă PAMFLET Pădurarule, nu mai sus de lungul nasului!

Pădurarule, nu mai sus de lungul nasului!

5027
0
Sursa: Desen modificat cu scop ilustrativ
Sursa: Desen modificat cu scop ilustrativ

Dan MIHĂESCU ■

Nimeni nu este mai urât decât cel care spune adevărul. Platon

Pliniu cel Bătrân (23-79) relatează în lucrarea enciclopedică “Naturalis historia” precum că la o expoziție a pictorului Apelles din Kos, un cizmar ar fi criticat faptul că sandaua nu era bine pictată, în tabloul ce-l înfăţişa pe Alexandru cel Mare. „Frumos, ar fi zis cizmarul din mulţime, numai că şiretul sandalei nu are numărul corect de bucle“. Pictorul a retuşat pe loc respectivul detaliu, mulţumind. Cu tupeu, cizmarul ar fi continuat cu observaţii despre forma coapsei, faldurile tunicii etc. la care artistul l-a oprit, replicându-i: „Sutor, ne ultra crepidam!“, adică „Cizmarule, nu mai sus de sanda!“.

Tâlcul acestei istorisiri mi-a venit în minte deunăzi când, “răsfoind internetul”, am descoperit o tentativă de linşaj public cu Amprenta pădurarului-şef al Medgidiei, asupra unui profesor de filozofie din municipiul de pe malul drept al magistralei albastre, vinovat, în ochii jupânului de pe strada Decebal 35, că aduce critici publice unei afaceri în care omul-pădurii s-a cam împotmolit şi i-a încurcat pe elevii, profesorii şi personalul administrativ al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu (LTNB).

Motivul linşajului public, în viziunea pădurarului-şef municipal, ar consta într-o serie de trei comentarii postate pe pagina sa de Facebook de către prof. Marius Ştefan Furtună, membru în consiliul de administraţie al LTNB, în care critică ritmul în care se desfăşoară lucrările de reabilitare de către firma angajată de primărie, acuză întârzierea termenelor de execuţie şi efectuarea lucrărilor fără a lua măsuri de protecţie a echipamentelor şi bazei materiale din incinta unităţii. În plus, prof. Furtună reclamă atât situația personalului nedidactic cât şi a cadrelor didactice care sunt nevoite să-şi desfăşoare activitatea administrativă în condiţii total improprii ce le pun în pericol sănătate, în frig, umezeală, praf, atunci când nu fac naveta prin oraş, deoparte şi de alta a canalului, pe la şcolile unde sunt găzduiţi elevii liceului, ca să facă ore.

Să dăm citire textelor cu pricina:

  • Marius Furtună ·

1 septembrie 2022… a început anul școlar! Pentru cei mai mulți profesori, motiv de bucurie a revederii colegilor și de entuziasm pentru reîntâlnirea cu copiii. Bucuria și entuziasmul meu au fost sufocate de dezamăgire și frustrare!

Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu (LTNB) este în proces de reabilitare energetică a clădirii. Din punctul meu de vedere, în calitate de profesor cu 24 de ani vechime în această unitate de învățământ, de diriginte și de părinte al unui elev de clasa a X-a, situația în acest moment se poate descrie într-un cuvânt: DEZASTRU!

Din acest motiv, îi adresez public domnului Primar Valentin Vrabie, câteva întrebări:

1. De ce proiectul, aprobat din 2017, este în faza de execuție abia acum?

2. Care este termenul de finalizare al execuției? Luna decembrie 2022, așa cum a afirmat constructorul sau luna iulie 2023, așa cum a afirmat Managerul de Proiect (reprezentantul Primăriei)?

3. De ce există întârzieri foarte mari deja? Promisiunile constructorului au fost că sala de sport va fi gata în luna mai 2022 iar Sala de Festivități până la începutul anului școlar. Ambele termene au fost ratate, nu s-au finalizat lucrările nici azi!

4. Ce măsuri a luat managerul de proiect în privința distrugerilor provocate de constructor:

  • acoperișul liceului a fost decopertat, a plouat și au fost distruse parțial laboratoarele de biologie, informatică, geografie, istorie (computere, materiale didactice, parchet)
  • la etajul doi au fost scoase vechile geamuri fără a fi montate altele și, din cauza vântului, a fost distrus mobilierul școlar
  • suprafața de joc a sălii de sport a fost deteriorată de schelele montate în incintă

5. De ce a fost nevoie să fie schimbate acoperișurile clădirii principale și a sălii de sport, ambele schimbate relativ recent, tot de către Primăria Medgidia, cu bani mulți și eforturi de convingere îndelungate?

6. Organizarea de șantier respectă prevederile legale? Este firesc ca, de luni de zile, personalul administrativ al liceului să lucreze în condiții de șantier, înconjurat de moloz, praf, zgomot, vată bazaltică (periculoasă pentru sănătate)? Au fost delimitate spațiile de lucru de zonele în care accesul este restricționat? Managerul de proiect și/sau dirigintele de șantier au luat măsuri în această privință? Este nevoie de o vizită a reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții și/sau a reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă?

7. Ce demersuri a făcut Primăria Medgidia pentru ca elevii și profesorii LTNB să nu își desfășoare activitatea, la începutul acestui an școlar, în alte două școli, de o parte și de alta a canalului, în mai multe schimburi? Cât timp va dura această stare de fapt care demonstrează dezinteresul, nepăsarea, neprofesionalismul, lipsa de respect și empatie față de elevi, părinți, profesori? Până când va trebui să alergăm de colo până colo, între două școli, de dimineață de la 07 până seara la 19.00? Când se vor finaliza lucrările? Măcar un termen estimativ, o asumare de responsabilitate!

Și ultima întrebare, care le poate înlocui pe precedentele. Acest proiect este făcut să îmbogățească pe cineva (eventual să sporească nemeritat profiturile firmei constructoare, care aparține, absolut întâmplător, unui cetățean care la un moment dat avea mari datorii către bugetul local) sau este gândit în beneficiul comunității locale, astfel încât, până și ultimul bănuț din cei 12 milioane de lei (!!!) să fie cheltuit cu chibzuință, responsabilitate, respect pentru bunul public, atașament pentru copiii Medgidiei? 

La final, o mărturisire, un comentariu și o precizare.

Mărturisesc că sunt orgolios, încăpățânat și nu îmi place să las lucrurile neclarificate. Am fost educat, de părinții mei (profesori ambii) și de bunicii mei, să spun adevărul cu orice risc, să nu mă las intimidat și să am curajul propriilor opinii. Telefoanele de amenințare, injuriile nu mă sperie defel. Ba dimpotrivă, stârnesc în mine frustrare, revoltă intensă și dorința de a merge până la capăt în apărarea propriei demnități.

Când un primar liberal sună un cetățean la prima oră din zi și îi cere să stea în banca lui, să nu mai vorbească, când îl amenință cu plângeri penale și cu sintagme de genul ”nu o să mai fiu băiat bun și o să vedeți”, când, în lipsă de argumente logice, de dialog civilizat bazat de evidențe, se apelează la jigniri, orice urmă a liberalismului dispare. Comunismul propunea adevărul unic, perorat de conducător și asumat orbește de cei din jur. Cred, în continuare că libertatea de conștiință, de opinie, de expresie sunt valori în care trebuie să credem și pe care trebuie să le respectăm și apărăm.

Precizez, pentru trolii de serviciu, a căror unică sarcină în fișa postului este să îl apere pe primar și să atace pe oricine are curajul să fie de altă părere, că am inițiat demersurile pentru a intra în posesia transcriptului convorbirii telefonice pe care am avut-o cu domnul Vrabie și pe care, cu acordul dumnealui, o voi face publică!

  • Marius Furtună ·

Astăzi, 7 septembrie 2022, o fotografie nevinovată cu muncitorii de la LTNB (aflați, probabil, într-o pauză de masă) a declanșat nenumărate comentarii în care și numele meu a fost menționat. Pentru că nu obișnuiesc să polemizez pe grupuri private iau poziție pe pagina mea, adresându-mă concetățenilor de bună credință, capabili să discearnă adevărul.

Domnul primar Valentin Vrabie ne spune că lucrările de reabilitare au început în iulie 2022. Domnul fie nu știe date esențiale ale proiectului (ceea ce este foarte grav), fie minte cu o nonșalanță greu de înțeles pentru mine (ceea ce este și mai grav). În realitate, lucrările în incinta liceului au început în februarie-martie 2022. Împreună cu toată comunitatea LTNB (profesori, personal didactic auxiliar și nedidactic, elevi, părinți) am fost martorii acestor lucrări! Am fost acolo, zi de zi, ne uitam pe geam și vedeam muncitorii, auzeam lucrările, vedeam găurile care se dădeau în sălile de clasă…

Tot domnul primar ne spune că ”nu este un capăt de țară” că profesorii fac naveta de la o școală la alta. Și are dreptate. Noi ne facem orele, ne deplasăm cât putem de repede de la o școală la alta, ne facem datoria ca întotdeauna. Însă Primăria Medgidia nu are niciun merit pentru soluția temporară pe care conducerea școlii a găsit-o, apelând la generozitatea colegilor din școlile generale, care ne-au primit cu prietenie și care încearcă să ne facă să ne simțim ca acasă. Primăria Medgidia ne-a tratat cu indiferență totală, trimițându-ne o adresă prin care ne preciza că nu ne poate pune la dispoziție spații școlare pentru anul școlar în curs, propunându-ne să ne desfășurăm activitatea în online! Atât! Nicio discuție cu profesorii, cu părinții, niciun dialog, nicio altă informare.

Aprecierile domnului Vrabie despre situația profesorilor și elevilor LTNB (3 clase de a X-a rupte de restul colegilor, ore foarte de dimineață și seara târziu, când mijloacele de transport în comun nu mai circulă nici în oraș, nici spre localitățile vecine) dovedesc lipsa totală de empatie, necunoașterea nevoilor educative, de comunicare și socializare ale adolescenților, neînțelegerea actului educativ, dezinteres pentru starea de bine și de siguranță a copiilor, nepăsare. Noi (familia LTNB, elevi, părinți, profesori) vom continua să facem școală de calitate fără niciun ajutor din partea Primăriei!

La rândul său, domnul diriginte de șantier spune că ”debitez prostii” care se propagă prea repede în mediul online.

Pentru informarea comunității, voi mai debita câteva ”prostii” legate de lucrările desfășurate la noi în școală de firma domnului Hondoreanu.

Consiliul Local Medgidia a adoptat hotărârea nr. 166/18.07.2022 privind aprobarea actualizării valorii proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Medgidia, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, corp școală și corp sală de sport, Medgidia” – Faza EXECUȚIE LUCRĂRI. Suma cu care a fost suplimentată valoarea proiectului este de circa 7 milioane lei. Care se adaugă celor cinci milioane ințiale. Deși nu sunt profesor de matematică (cum pertinent subliniază domnul inginer), am minimele abilități matematice cât să știu că 5 plus 7 fac 12! Milioane lei!!! Rezultatul final al lucrărilor ar trebui să fie o bijuterie! Spre comparare, puteți vedea cum arată Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Năvodari, reabilitat prin același tip de finanțare, proiect aprobat după al nostru și finalizat deja demult….

Domnul diriginte de șantier își ia libertatea să facă aprecieri asupra intereselor mele pentru această lucrare, despre ”oftica” pe care o resimt că lucrările nu s-au derulat pe timpul mandatului meu de director. Aici are dreptate! Am muncit mai mult decât poate el să înțeleagă, în faza de redactare a acestui proiect și am sperat ani în șir că, după aprobare, el va fi și implementat! Am încă forma inițială a proiectului, cu care voi compara rezultatul final. Însă sunt primul care își dorește să fie finalizate lucările cât mai repede, în termenul asumat! Nu sunt doar profesor LTNB, am și un copil care învață la acest liceu și sunt și dirigintele a 28 de copii extraordinari care mă întreabă permanent când ne întoarcem la noi în școală! Din acest motiv pun presiune pe respectarea termenilor contractuali și voi continua să o fac cu mijloacele limitate de care dispun, deocamdată!

Dirigintele de șantier și-a asumat, în fața membrilor Consiliului de Administrație al școlii, că sala de sport va fi gata la sfârșitul lunii mai iar corpurile de clădire în octombrie-noiembrie, cel mai târziu decembrie! 2022! Este finalizată sala de sport? Cine este vinovat pentru aceste întârzieri? Incredibil, el ne transmite că instituția școlară este vinovată de aceste întârzieri!! Cum?!? Noi, beneficiarii finali, noi cei care doar asistăm la lucrări, noi care ne-am chinuit în primăvară să învățăm în timpul lucrărilor, noi cei care ne chinuim acum prin alte școli, noi suntem vinovați de întârzieri?!??!

Închei citându-l pe dirigintele de șantier:

”Să nu vă aşteptati că liceul va fi modernizat complet pe acest ghid pe care a fost obţinută finanţarea!”. S-au alocat 12 milioane de lei (valoarea proiectului) și omul ne avertizează ameninţător să nu ne așteptăm la mare lucru???

”Lucrările la interior nu sunt ample ci se limitează la înlocuirea instalaţiilor aşa că termenul de sfârşit de an este foarte sigur (noi încercăm să terminăm mai repede) – termenul realist este octombrie-noiembrie”. Sigur?

Dacă la sfârșitul celui de a doilea modul din acest an școlar (22 decembrie 2022, timp necesar și pentru recepția lucrărilor) ne vom întoarce la școală, toate clasele, vom învăța într-o clădire reabilitată complet și ne vom bucura de o ”lucrare trainică și frumoasă” cum ne promite domnul Vrabie, voi ieși public și voi felicita firma constructoare, voi declara că este una din excepțiile fericite din domeniul construcțiilor!

Vom vedea, ÎMPREUNĂ!

  • Marius Furtună ·

Așa cum am promis la începutul anului școlar, azi 19 decembrie a. c, revin la sfârșitul modulului 2 cu vești despre lucrările de reabilitare a clădirii liceului nostru. Deși ni s-a promis că lucrările vor fi finalizate în decembrie și că relocarea în alte școli a elevilor și profesorilor LTNB este una temporară, de scurtă durată, realitatea este tristă. Vă atașez doar câteva imagini (din data de 14 decembrie 2022), mult mai relevante decât cuvintele…

Între promisiuni (minciuni sfruntate, de fapt) și realitate este o prăpastie pe care doar cei din cercul intereselor primarului municipiului Medgidia nu o văd, din cauza disperării după privilegii, funcții, câștiguri nemeritate sau doar din lașitate, parvenitism și lipsă de scrupule. Nici nu mai văd rostul întrebării privind data finalizării lucrărilor. Odată și odată ne vom întoarce, totuși…

S-ar putea spune că este bine că se lucrează (chiar dacă în ritm de somnolență, cu o mână de muncitori)… Ceea ce trebuie să știe comunitatea locală este că printre moloz, praf, schele, materiale de construcții, în zgomot permanent, cu frigul pătrunzând permanent în oase, prin umezeala alergică muncește, încă, personalul LTNB! Da! Personalul didactic auxiliar are un birou de 20 m2 în care sunt îngrămădiți toți (5 colegi, directoarea are un alt spațiu minuscul) printre mobilier, dosare, computere și multe, multe, multe sarcini. Iar toți profesorii sunt obligați să facă slalom printre lucrări dacă vor să pună note în cataloage, să treacă absențe sau să rezolve alte obligații birocratice! Este normal?!?

Domnule Inspector Școlar General, credeți că profesorii LTNB merită un dram de respect? Doriți să corectăm lucrările de la simularea pentru examenul național de bacalaureat, pentru a putea să vă lăudați dumneavoastră cu mărețele realizări ale județului Constanța în vederea depășirii planului anual la simulări? Atunci, vă rog, să vă risipiți câteva minute din timpul prețios ca să vă sunați colegul de partid, actualmente primar al urbei noastre, și să îl rugați să caute un sediu pentru personalul didactic al liceului nostru. Vă ofer eu și soluția pe care să i-o propuneți, în cazul în care primiți răspunsul că la școlile din oraș nu este niciun spațiu disponibil. Există în Medgidia numeroase spații private disponibile pentru închiriat. Este simplu pentru primărie să închirieze un astfel de spațiu, pentru perioada pe care o estimează că mai stăm departe de școala noastră și să mergem acolo pentru a îndeplini la timp și cu celeritate obligațiile din fișa postului, altele decât cele de a preda copiilor!

Domnule Primar Vrabie, dragi concetățeni din primărie (responsabili cu  implementarea acestui proiect), care în această săptămână vă bucurați de bradul împodobit și de căldura senină a sărbătorilor, sunteți conștienți că noi suferim și ne chinuim rătăciți pe nicăieri? Vă pasă vreun pic? Vă este rușine? Suntem aceiași oameni care v-am educat pe dumneavoastră și pe copiii dumneavoastră! Este atât de greu să găsiți un spațiu în tot orașul în care să muncim în condiții decente? Sau este efortul prea mare? Nici nu știu ce să cred. Indiferență? Indolență? Incompetență? Neimplicare? Superficialitate? Toate acestea, dublate de un incredibil servilism față de șeful care nu dă doi bani pe educație, căruia nu îi pasă decât de imaginea proprie, care nu dorește decât să audă laude și omagii, care vede în cetățenii ce îi pun în faţă niște adevăruri, dușmani personali?

Mă sufoc de indignare și îmi vine să urlu că nu am nicio putere să schimb ceva. Tot ce îmi rămâne este să vorbesc, să spun public ce cred, ce simt, ce trăiesc…

Ei, şi ca un făcut, într-o anchetă semnată anonim, siteul Amprenta, aşa cum îi stă bine oricărei instituţii de presă obiective, descinde la Medgidia ca să lămurească baza acestui conflict de opinii şi interese. Îi pune microfonul în faţă (bănuim noi) părţii lezate cărei îi dă ocazia astfel să-şi “repereze onoarea”, îi ia câteva vorbe, câte avea la el, şi lui Sorinel Puştiul de la Inspectoratul Şcolar, care face dovada de ce şi-a început cariera politică la şcoala lui Găbiţu Oprea la UNPR, ostoindu-l cu sudălmi ticluite, din postura de superior ierahic cum ar veni, pe bietul professor care a îndrăznit să se arate îngrijorat de nepreţuitul dezestru în care se află şcoala sa.

Iată ce scrie autorul anonim de la Amprenta: “În ultima perioadă, în spațiul public au fost vehiculate diverse ipoteze care încearcă să distorsioneze realitatea privitoare la reabilitarea Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. De altfel, a devenit o regulă ca faptele bune să fie aspru criticate de cei din exterior, de spectatori care nu au nicio contribuție la eforturile pe care autoritatea locală le face pentru modernizarea instituției de învățământ, lucrări de care vor beneficia generațiile viitoare de elevi„ a declarat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.

 ……………………………………………………………………………………………………

Cu privire la acuzațiile lansate în ultimele luni în mediul online de fostul director al unității de învățământ, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a făcut câteva precizări:

„Domnul Furtună a fost opt ani director și nu a dat nici măcar un var la o toaletă din liceu. Instituția pe care o conducea a fost cea mai răsfățată, primind de la Primăria Medgidia prin semnătura primarului Vrabie în calitate de ordonator de credite, pe care astăzi, domnul Furtună îl hulește, 4,3 milioane de lei, bani din care a făcut plimbări și în America cu fiul său, bani de care sunt convins că niciunul dintre cadrele didactice din cadrul instituției de învățământ nu știe pe ce s-au cheltuit. Banii au fost alocați pentru funcționare, activități curriculare, extracurriculare, pentru toate nevoile pe care le-a avut, am dat curs tuturor solicitărilor dânsului … Îi înțeleg frustrarea domnului Furtună, răsfățatul meu, pentru că timp de opt ani nu a fost capabil să dea un var în acel liceu, iar acum sub conducerea unui manager bun, un foarte bun administrator și coordonator al proiectelor de parteneriat cu Primăria Medgidia, în persoana doamnei Nechita, se fac atât de multe lucruri bune și dânsa are toate meritele. Știu că îl deranjează foarte mult rezultatele pe domnul Furtună care, din frustrările personale politizează actul educațional ceea ce este incorect. Când faci bine, ești înjurat. M-am obișnuit ca cei cărora le fac bine să mă înjure, pare să fie o normalitate și de la asta nu se abate nici domnul Furtună”, a precizat primarul municipiului Medgidia.

…………………………………………………………………………………………………

Inspectorul șef al ISJ Constanța, Sorin Mihai: „Este o situație de provizorat și se fac sacrificii pentru un bine care este evident”

Contactat telefonic cu privire la situația lucrărilor la clădirea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai a precizat că orice autoritate locală care găsește soluții pentru reabilitarea unităților de învățământ este de lăudat și le-a transmis celor care fac comentarii în acest context că soluțiile nu se găsesc pe Facebook:

„Au fost multe unități de învățământ care au fost în reabilitare, atât din Constanța, dar și din Medgidia. Este într-adevăr un efort din partea tuturor, dar este lăudabil că se reabilitează o unitate de învățământ. Am văzut cât de mult a contat în municipiul Medgidia acest lucru pentru că sunt cu totul alte facilități și numeroase avantaje pentru elevi la acest moment.

Este o situație de provizorat (n.r. situația de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”) și se fac sacrificii pentru un bine care este evident. Multă lume poate fi supărată că se face un lucru bun. Știu că este complicat, dificil, dar aceasta este menirea noastră, să ne adaptăm și să ne gândim că vom avea condiții mult mai bune când se vor termina reparațiile.

Cu privire la comentariile pe care chiar un fost director al unității de învățământ le face în spațiul public, inspectorul șef al ISJ Constanța a precizat:

„A fi cadru didactic presupune și a avea vocație. Dacă stăm doar să ne plângem trebuie să ne gândim că sunt unii care nu au decât condiții minimale. Este bine că se găsesc resurse și modalități prin care să ne continuăm activitatea. Atunci când administrația locală se implică și reușește să atragă fonduri ca să reabiliteze clădirile unităților de învățământ acest lucru e numai de lăudat. Că trebuie să ne adaptăm, să găsim cele mai bune soliții, cu certitudine nu le găsim pe Facebook. Câțiva care sunt nemulțimiți de orice se întâmplă în jurul lor ar fi bine să caute soluții pentru a comunica în mod constructiv”a declarat pentru Ziarul Amprenta inspectorul șef al IŞJ Constanța, Sorin Mihai.

Nu ştiu dacă tentativa de linşaj mediatic asupra prof. Furtună a avut succes şi cum l-a afectat dar cert este că în oraşul pădurarului-şef în care autoturismul judecătorului ce l-a condamnat la închisoare cu executare a fost vandalizat după două zile de la pronunţarea sentinţei, asta nu poate să fie decât o podoabă în plus la blazonul unui intelectual pe care, când l-am întrebat ce a determinat urgia împotriva sa, mi-a citat din Platon: Nimeni nu este mai urât decât cel care spune adevărul. Cât despre persoana în cauză, parafrazându-l pe Apelles îi transmit “Pădurarule, nu mai sus de sanda!” căci dacă nu s-ar fi băgat în seamă să-l ponegrească pe prof. Furtună nu ne-am fi adus aminte nici noi să întrebăm cum dracu de licitaţia aia pentru lucrările de reabilitare termică la LTNB Medgidia a fost câştigată chiar de firma Hondor Stil SRL a lui nea Ilie Hondoreanu, de la care Primarul Muncipiului Medgidia a încasat, în primă instanţă, 1 an și 7 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, după ce i-a elibert în fals un certificat fiscal ce atesta lipsa datoriilor la bugetul local.

Pe baza rechizitoriului Parchetului Curții de Apel Constanța, Valentin Vrabie a fost trimis în judecată în anul 2020, procurorii reținând că primarul din Medgidia a emis în 2019 un certificat de atestare fiscală în favoarea firmei S. C. HOLDING HONDOR STIL SRL, ce atesta prin fals intelectual că aceasta nu ar fi avut datorii restante către bugetul local. În realitate, firma în cauză, deținută de omul de afaceri Ilie Hondoreanu, avea datorii restante către bugetul localității. Potrivit informațiilor noastre, afaceristul avantajat de Vrabie urma să vândă un imobil de pe raza localității Medgidia. Însă potrivit legii, tranzacția nu se putea încheia decât în condițiile achitării taxelor și impozitelor locale. Deși suma de plată nu a fost una mare, primarul le-ar fi cerut funcționarilor din subordinea sa să emită certificatul cu zero datorii. În condițiile în care aceștia ar fi refuzat să dea curs acestei solicitări, înscrisul ar fi fost întocmit, potrivit surselor noastre, direct de primarul medgidiot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.