Luigi FRIGIOIU ■
Cu ocazia centenarului încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria, la Centrul Cultural Jean Constantin, marți 28 martie, a avut loc evenimentul artistic “Jurnalul Reginei Maria – Gânduri către țară”. Sala plină pe jumătate. Majoritatea spectatorilor proveneau din cluburile de pensionari ale PSD care așteaptă eliberarea lui Mazărică ca venirea lui Isus, că tot se aproprie Paștele.
Pe scenă, actriță Roxana Lupu a citit pagini din Jurnalul Reginei Maria. Din când în când, interveneau cu pasaje muzicale: baritonul Nicholas Lupu, pianiștii Alex Penescu și George Rizea și violonistul Daniel Mihai. S-a cântat Enescu, Porumbescu, Tiberiu Olah, Grigoraș Dinicu dar și Sarasate sau Chopin. Muzică rafinată, de calitate…
Numeric, eram un spectator la două scaune așa că toți ne-am putut tolăni în voie. Vremea de afară te trăgea la soileală și unii au ațipit. Dar când era somnul mai dulce, baritonul Lupu începea să facă spre noi ca lupu spre lună și ne strica liniștea. Bag seamă că sforăitul publicului îi cam deranja pe artiști care se încurcau în desfășurătorul concertului.
Din Jurnalul Reginei, în lectura Roxanei Lupu, am aflat că Regelui Ferdinand i se spunea Nando și că era un fel de Fernando de la Caransebeș. Cam blegoman și mototol. Nu e de mirarea că Maria, arzoaică de felul ei, l-a înșelat non-stop cu nenumărați amanți. Ba i-a făcut cadou și vreo doi bastarzi. Ca urmare, Ferdinand a fost un rege pe cât de încoronat, pe atât de încornorat.
Din păcate, de câte ori se ajunge la paragrafele în care Regina își descria partidele de amor, pianiștii și violonistul începeau să-și chinuie instrumentele și nu se mai înțelegea mare lucru. Oricum, iubăreață tare, Maria, asta e esența. Aș vrea să-i văd ecranizarea artistică a vieții zbucimate. Cred că iese, mai degrabă, un film XXX.
Am înțeles și cum s-a făcut Marea Unire. Mai întâi a fost mica unire în biroul prim-ministrului francez George Clemanceau zis Tigrul. Regina Maria a cerut o audiență de 15 minute care a durat peste o oră. Regina era supranumită Leoaica pentru că, se spune, avea obiceiul să muște și să zgârie pe spate cu unghiile. Nu se știe ce poziții au adoptat cei doi în timpul negocierilor dar finalizarea a fost realizată: Regina a obținut România Mare! Bătrânul Clemanceau a rămas în birou ostenit, vlăguit dar terminat și fericit. „Leoaica” a învins și a convins „Tigrul”!
Astăzi, multe dintre româncuțe sunt demne urmașe ale Reginei Maria. Numai că, leoaicele noastre nu mai pleacă în Occident după tigri, nici după lei, că de ăștia au și acasă. La mare căutare sunt dolăreii și euroii.
