Luigi FRIGIOIU ■
Fraților, am învins! Bătrâna noastră Mamaie, “Super grandmother”, a fost desemnată Destinația-2023 la categoria Stațiuni turistice.
După o istovitoare luptă, la baionetă cu Polovragi, Rodna, Ocnele Mari, Vama Buzăului, Săcuieu și Călimănești. Stațiuni pe cât de celebre, pe atât de anonime dar cu dorință de afirmare. Turiștii pe întreg mapamondul habar n-au unde se află pe hartă aceste localități și nici nu trebuie să afle. Pentru că a doua oară nu mai calcă pe litoral.
Chestii, socoteli, polovrăgeli…
După primul tur de scrutin, Mamaia se afla pe locul doi după Polovragi. Dar a recuperat fantastic, a avut o “remontada” formidabilă, în stil Barcelona, și a obținut 66,66 puncte! Fix, exact atât! Înseamnă că și-a băgat cineva codița, că doar 666 e numărul domnului Dracu? Ne lămurește Teodosie care comunică direct și cu Cel de Sus și cu cel de jos, la “ochiul” căruia se închină.
Premierea a avut loc la Palatul Culturii din Iași. Diploma a fost primită de omniprezentul George Măndilă, consilierul primarului Chițac și președintele OMD (Organizația de Management al Destinației) Mamaia-Constanța.
Măndilă e și un apreciat filozof autodidact. Suntem lămuriți ce calități posedă: bun vorbitor, chiar limbut. Orice dialog cu domn’ consiglier mut ca o lebădă, se încheie prin recunoașterea talentul său oratoric: “Georgică, dacă tăceai, filozof rămâneai!”
Probabil, în Marele Juriu s-au aflat suficienți gerontofili care au votat Mamaia cu dorul zonelor ei umede, de pe țărm. Astăzi, Mamaia e o respectabilă doamnă și nu-și arată vârsta înaintată – 117 ani!. Vara ademenește clienții încercând să pară cât mai sexoasă. Întotdeauna, a avut două intrări, față-spate, în funcție de poziționare: Constanța sau Năvodari. În Mamaia se intră greu, dar nu datorită căilor de pătrundere suficient de largi (benzi de intrare și de ieșire). Problemele apar la sensurile giratorii unde se produc gâtuiri. Și unde, cum se spune în limbaj auto, “îți moare la intrare”. De motor e vorba…
După câteva încercări eșuate, am reușit să penetrez Mamaia prin față, pe intrarea principală, reconfigurată și botoxată, parcă, cu acid hialuronic. Am intrat în forță, ca un țăran autentic din celebrul, cândva, Sat de Vacanță, acum ruină. Am făcut-o în grup, o adevărată poştă, ce mai. Eram mulți curioși, de diferite vârste. Am stat la coadă, ca la Peștera Muierii, alt obiectiv turistic asaltat, din Baia de Fier-Gorj.
Dar, surpriză! În stațiune, nu am găsit nu o “Destinație turistică”, ci un șantier în lucru întins pe toată lungimea localității. Blocuri în construcție, cu schele pe ele sau ruine lăsate în paragină. Mai multe utilaje de construcții decât autoturisme. Mai mulți constructori decât turiști care ar trebui să fie dotați cu căști, salopete și cizme conform Normelor de Protecția Muncii. Totuși, m-am intersectat cu câteva familii de cetățeni străini. Semănau cu lipovenii noștri din Deltă. Discutau aprins, aveau bagaje, păreau că se mută forțat. Cum nu înțeleg decât limba gimnastică am priceput doar că “Putin is Rasputin”. Deci, nu cred că erau ruși…
Am auzit că pe 1 mai, în Mamaia, se deschide sezonul estival. OK, 1 mai, dar în ce an? În nici un caz, 2023!
Mamaia, pentru senzații mari și tari!
Zilele trecuta a fost votată că fiind în topul preferințelor românilor, și cea mai frecventa stațiune de pe litoralul romanesc. Distracție plăcută dragi romani!