Sindicatul şantajiştilor din învăţământul preuniversitar

Paloma PETRESCU  ■

Greva este un tip de protest pentru exprimarea dezacordului față de o decizie a autorităților și pentru satisfacerea unor revendicări economice, sociale, profesionale.

Conform legii 62/2011, art. 157 spune că „Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.”

Fiind vorba, în esență despre creșteri salariale, este evident necesară realizarea unei modificări legislative și nu pot să nu mă întreb dacă profesorii au citit prevederile din legea nr. 62/2011? Sau poate au fost doar informați trunchiat în legătură cu drepturile lor? Cât despre obligații, îmi e greu să cred că acestea vor prima în revendicări, din moment ce se folosesc elevii și chiar și părinții, ca masă de manevră.

Probabil că nu toți cititorii vor fi de acord cu ce afirm dar îmi asum acest punct de vedere; e democrație, e bine să nu fim toți de acord, ci să ne completăm reciproc.

De ce sunt copiii și elevii masă de manevră? Simplu! Pentru că greva declanșată acum, nu este nicidecum la propunerea membrilor de sindicat, ci a liderilor lor.

De ce nu se organizează proteste în vacanțe, de altfel mult mai multe acum de când cu anul școlar structurat pe module?

Ar putea să protesteze nemulțumiții, zilnic, în fața instituțiilor responsabile, dar…evident că nu ar fi fost presiunea determinată de amânarea încheierii mediilor anuale, a examenelor și apoi, de ce să se piardă zilele de concediu, nu-i aşa?

Mă întreb, dacă există vreo reținere din partea protestatarilor referitor la starea emoțională negativă indusă copiilor și elevilor. Ei ce vină au? De ce sunt ei afectați de nemulțumirile personalului din învățământ? Dar părinții? Probabil că mulți dintre ei trebuie să găsească soluții pentru supravegherea copiilor pe durata orelor care nu se derulează. Pe banii cui?

Sunt total de acord cu dreptul la liberă exprimare, libertatea de decizie și acțiune, atunci când prin deciziile și prin acțiunile tale nu aduci prejudicii altora, ori în situația grevei generale în educație se aduce atingere, implicit, intereselor marii mase de copii și elevi. De ce? Să ne gândim la elevii din clasa a VIII-a care au emoții referitor la participarea la evaluarea națională, urmată de repartizarea la liceu; cei din clasa a XII-a au în față examenul de bacalaureat, urmat de admiterea la facultate. Acestor emoții, referitoare la propria prestație, li se adaugă o mare emoție negativă determinată de factori externi. E corect?

Știu. Organizatorii se gândesc că așa vor atrage atenția decidenților, dar mie mi se pare nedrept, iresponsabil să încerci să obții răspunsuri pozitive și chiar rezolvarea unor revendicări, prin intermediul unei mase mari de persoane fără putere de decizie, persoane nevinovate, persoane care nicicum nu au determinat situația respectivă.

Aceeași lege nr. 62/2011 are și următoarele prevederi:

Art. 195 (1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu, după caz, al angajatului se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.

(5) Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligaţia prevăzută la alin. (1) atrage răspunderea juridică a acestora pentru pagubele cauzate unităţii.

Foarte mulți profesori nu știu asta, nu au citit legea, nici nu li s-a spus clar, înainte să-şi asume participarea la grevă, probabil gândindu-se la recuperarea orelor, așa cum s-a mai întâmplat; o oră sau o jumătate de oră, în anumite zile din săptămână, sau poate sâmbăta. De ce ar participa elevii? Doar pentru că așa decide profesorul? Școala? Dreptul la educație al elevului mai este de actualitate?

Salariile sunt mici, insuficiente pentru un trai decent, nimic mai adevărat. Întotdeauna, fiecare dintre noi va vrea mai mult, mai bine. E firesc, e bine să avem obiective, proiecte personale, dar nu pe seama altora. Apropos de salarii. Cred că ar fi bine să începem să vorbim despre venituri și nu despre salariu de încadrare. Sunt, evident repere diferite.

Conform metodologiei de calcul al drepturilor salariale, parte integrantă din legea 63/2011, salariul de încadrare conține sporul de stabilitate numai pentru tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, precum şi sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranşele de vechime în învăţământ;

Pentru calcularea salariului de bază se iau în calcul și următoarele:

– indemnizaţia de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege;

– indemnizaţia pentru învăţământ special;

– gradaţia de merit, astfel cum este reglementată prin art. 92, 264 şi 311 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;

– indemnizaţia pentru personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, pentru învăţători, educatoare, institutori şi profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar.

Cât este salariul de bază? Întotdeauna va fi insuficient pentru profesorii care depun mult efort în procesul de predare – învățare – evaluare, optimizând învățarea pornind de la potențialul fiecărui elev, proiectând lecția cu gândul la finalitatea ei, urmărind progresul elevilor, fiind creativ și neobosit în inovarea didactică. Dar pentru ceilalți? Care ceilalți? Aceia care urmăresc strict programa școlară, predau exact ca în manual, nu sunt interesați în propria dezvoltare profesională, doar aleargă după certificate de promovare a unor cursuri și asta doar pentru obținerea salariului de merit sau a gradației de merit. Aceia care nu fac efortul de a-și adecva prestația la nevoile și interesele elevilor din România mileniului III. Poate că ar fi momentul să practicăm și în România remunerația diferențiată în funcție de calitatea prestației profesorilor, în funcție de progresul elevilor în învățare, nu în funcție de note, că atunci toți vor avea 10, chiar și cei din categoria analfabeților funcțional. Desigur că această abordare presupune inclusiv schimbarea de mentalitate, acceptarea că X și Y muncesc mai mult și sunt remunerați mai bine. Cine i-ar opri pe profesori să facă lucrurile mai bine și să câștige mai bine?

Două dintre revendicări sunt, în opinia mea, doar de formă introduse în lista prezentată de sindicate, anume:

• Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
• Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.

Îmi este clar că aceste două aspecte au fost incluse doar pentru a nu se încadra, literalmente vorbind, în prevederile care ar face această grevă ilegală.

Argumentele mele sunt:

• PNRR a demarat proiectele de dotare cu mobilier și echipamente; numai cine nu cere, nu primește. A trecut de mult epoca dotărilor de la centru, acum există libertatea de a solicita doar ceea ce este necesar în școala respectivă.
• Programul de reabilitare și modernizare a infrastructurii școlare, finanțat prin împrumut de la Banca Mondială, s-a extins.
• Au existat nenumărate axe de finanțare din Fonduri europene pentru școli, atât la dispoziția UAT-urilor, cât și a unităților școlare cu personalitate juridică.
• Este de-a dreptul surprinzătoare pretenția sindicatelor de a avea un cuvânt de spus  în ce privește programul informatic de salarizare folosit de Ministerul educației. Cu ce drept? Cine finanțează? Sindicatul?

Apopos, am o nedumerire! Liderii de sindicat nu se pensionează? Întreb şi eu. Ei sunt imuabili precum sfinţii din calendar? Poate ar fi bine ca înneguratele vârfuri olimpiene  ale acestor organizații să se mai primenească cu alpinişti ce au viziunea mileniului III, cu mai multă inițiativă şi asta nu doar înainte de alegeri.

Politicianismul nu face bine educației, iar activitatea sindicală, este, din păcate, afectată negativ de practici mai degrabă din interese personale sau ale unor grupuri mici de oameni.