Prof. Marius FURTUNĂ ■
Greva profesorilor a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că există două Românii despărțite de o prăpastie de netrecut: una care se reflectă perfect în clasa politică și care este reprezentată de aceasta la toate nivelurile administrative și una care ignoră politica, îi detestă pe politicieni și, de regulă, nici măcar nu merge la vot. Ambele sunt conduse de Iohannis, care trăiește cu impresia că este recunoscut, în egală măsură, de ambele.
Românii ce populează prima Românie sunt cetățenii care trăiesc de pe urma partidelor politice, fie că sunt membri de partid, fie că nu. Ei nu cred în ideologii, cel mai adesea nu cunosc doctrina partidului pe care îl susțin și îi sunt loiali atât timp cât au ceva de câștigat de pe urma lui: poziții, funcții, locuri de muncă, afaceri, proiecte, bani. Mai ales bani. Din acest motiv sunt gata, oricând și fără remușcări, să schimbe partidul și să trădeze, cu condiția păstrării sau multiplicării beneficiilor. Ei sunt ”ticăloșii”, în înțelesul pe care îl dădea Petru Creția în superba sa carte ”Luminile și umbrele sufletului”, adică nemernicii, netrebnicii, mișeii, canaliile. Oamenii de nimic, secăturile. Când nu au funcții publice, sunt slugarnici, lingușitori, trepăduși, fripturiști, țucalari. Sunt foarte smeriți, se ploconesc ușor în fața oricărui politruc de pe urma căruia pot profita. Cu ceilalți însă, ticăloșii sunt obraznici, băgăreți, șmecheri, sforari, fățarnici, prefăcuți, parșivi. Sunt javre, jigodii care umblă cu șiretlicuri, caută chilipiruri și se bucură de orice șperț, șpagă, plocon. În ei crește, din ce în ce mai disperată, o lăcomie nemăsurată de avere sau poziție socială. Vor să huzurească, să se lăfăie. Sunt puși pe căpătuială. Pentru că sunt lacomi, hrăpăreți, nesățioși, hulpavi, când obțin o funcție publică, nu se pot abține și încep să fure. Să jupoaie, să jecmănească, să ia cu japca. Devin, iremediabil, politicieni!
Cetățenii secundei Românii sunt oamenii pentru care viața politică este un spectacol greu de urmărit iar politicienii sunt actori ratați care nu oferă garanții de profesionalism, competență, rigoare, care nu merită pic de respect și trebuie să fie ignorați. Acești români și-au făcut studiile la timp și în mod autentic, nu au plagiat doctorate și nu își arogă realizări academice nemeritate. Sunt familiști convinși, își fac datoria la locul de muncă, sunt sinceri, onești, demni, cu simțul datoriei și onoare. Nu își exhibă patriotismul, îl dovedesc plătindu-și taxele, fără să fure sau să păcălească statul. Călătoresc, vorbesc limbi străine, au prieteni adevărați cu care își petrec timpul liber, participă la activități caritabile și nu se feresc de voluntariat. Fac fapte bune pentru că așa simt, nu pentru recompense. Își respectă cuvântul dat, nu mint, nu înșală, nu jignesc. Nu inundă rețelele de socializare cu injurii, imprecații, falsuri și mizerii. Sunt obiectivi, echidistanți, nu au prejudecăți și nu se lasă ușor păcăliți. Nu pot fi manipulați, cumpărați, ademeniți. Rămân, definitiv, atașați valorilor autentice.
Ajuns la putere, românul este ”trufaș și fudul, îngâmfat, își dă aere, are ifose, e țanțoș și bățos, colțos, țâfnos și argățos”, îi place luxul, nu refuză plimbările, taie și spânzură, vrea să aibă orice și pe oricine la cheremul său. Și tot cu cuvintele lui Petru Creția, pentru că nu poate face binele, needucatul ajuns șef se înconjoară de ”oameni ai dracului, nemiloși, neîndurători, necruțători, neomenoși, făpturi fără inimă sau negre la inimă, câinoase și haine, indivizi cruzi, hapsâni și crunți”. Șeful, bossul, tiranul nu cunoaște rușinea și limita, nu înțelege suferințele, nevoile, dezamăgirile celor care l-au votat sau nu. Este obsedat de putere, orbit de orgoliu, arbitrar în tot ce face, inconstant și fără rațiune. Minte, denaturează, promite fără noimă, este ”grosolan, mitocan, mârlan, mojic, bădăran, țopârlan, nesimțit și neam prost”. Cetățenii României europene, a acelei țări în care visăm să trăiască măcar copiii noștri nu se pot regăsi într-un astfel de politician. Tot ce pot simți pentru el, dincolo de orice ură sau antipatie personală, este, mai cu seamă, ”scârbă, greață și silă și o nesfârșită lehamite”.
Deși Klaus Iohannis este președintele tuturor românilor, el nu îi reprezintă pe toți cetățenii. Mai ales pe parcursul celui de-al doilea mandat, Iohannis pare că a ales tabăra politicienilor; a început să îi ignore pe românii din afara politicii și a sfârșit prin a nu mai fi conștient de existența lor. A uitat de cetățenii cinstiți, și-a împlinit destinul și a devenit primul politician al țării.
Președintele nostru este prizonierul propriei megalomanii. I-a părăsit pe românii la locul lor, i-a trădat până și pe cei care au avut încredere în el ca fiind unul dintre ei, pe profesori. Nu mai percepe realitatea socială, trăiește într-o lume paralelă cu România reală, este inadecvat, absent, fără reacții și soluții. S-a adaptat perfect politicienilor care îl înconjoară, pentru că, nu este așa, cine se aseamănă, se adună….
