Miercuri – 12 iulie 2023, furnizorul de energie electrică va sista alimentarea cu energie în localitatea Chirnogeni din județul Constanța, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, transmite Biroul de Comunicare RAJA SA.
Fără curent, Sursa de Alimentare Puț 1 nu va putea funcționa, iar abonații din localitatea Chirnogeni vor rămâne fără apă potabilă, în intervalul orar 09.00 – 17.00, RAJA urmând să reia alimentarea cu apă imediat după repunerea în sarcină electrică a instalaţiilor.
Consumatorii din zona afectată sunt sfătuiţi să îşi asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.