Acasă Politic Visul unei nopți de vară: Ucraina în NATO, pe repede-înainte!

Visul unei nopți de vară: Ucraina în NATO, pe repede-înainte!

7977
0

Manuel VLĂDUȚ■

O lume întreagă a stat cu sufletul la gură în așteptarea deciziilor granzilor războiului, în urma summitului de marți – 11 iulie, de la Vilnius – Lituania; va fi sau nu, admisă în NATO – Ucraina, care prinsă în vâltoarea războiului cu Rusia, a primit sprijinul masiv al Occidentului încă de la începutul invaziei rusești din februarie 2022? Pentru că miza supremă a admiterii Ucrainei în NATO, este – nu-i așa? – războiul total și direct, fără mijlocitori, dintre Rusia și NATO, prin activarea automată a celebrului articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care prevede că agresiunea militară asupra unuia dintre membrii săi, atrage după sine angajarea și riposta imediată a celorlalte state membre.

Dar, iată că Ucraina nu a fost admisă, momentan… Și, oricât de nemulțumit s-ar arăta statul Ucrainean prin reprezentanții săi, șefii NATO și membrii alianței se pare că au luat o decizie înțeleaptă: „Aliații sunt de acord că atunci când are loc un război nu este momentul potrivit pentru a face din Ucraina un membru cu drepturi depline al alianței.” – a afirmat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. De asemenea, a explicat acesta, NATO dorește ca forțele armate ucrainene să fie interoperabile cu cele ale alianței, în condițiile în care aliații au decis să renunțe la MAP pentru Ucraina, aducând-o cu un pas mai aproape de Alianța Nord-Atlantică. MAP, Planul de acțiuni în vederea aderării, este un set de condiții și acțiuni pe care fiecare nou membru NATO, de la încheierea Războiului Rece, a fost obligat să-l îndeplinească, înainte de a deveni membru cu drepturi depline. Totodată, Stoltenberg a afirmat că este pentru prima dată când aliații au eliminat cerința unui Plan de acțiune pentru aderare (MAP), pentru o țară aflată pe drumul spre aderare…

Cum era și firesc (pentru personaje fără coloană vertebrală!), și obedientul președinte al României – Klaus Werner Iohannis, și-a afirmat marți susținerea pentru aderarea Ucrainei la NATO, în fața președintei Adunării Parlamentare a NATO – Joelle Garriaud-Maylam, potrivit Digi24. În schimb, Zelensky – președintele Ucrainei, numise „absurdă” în cursul dimineții, lipsa unui calendar pentru aderarea Ucrainei la NATO. S-a spulberat astfel, „visul unei nopți de vară” ucrainean de a intra în NATO pe repede-înainte, fără prea multe condiții și cerințe îndeplinite punctual, așa cum și România – spre exemplu – a trebuit să le îndeplinească la vremea ei, în 2004.

Planul operațional sovietic de invazie a Basarabiei şi Bucovinei

Știți, domnule Zelensky… noi, românii, ca să intrăm în NATO, am renunțat în anul 1997 prin Tratatul de la Neptun, la niște teritorii istorice luate cu japca de sovietici în favoarea voastră, prieteni! Și voi erați tot sovietici pe atunci… Astăzi, pentru că sunteți în război, vreți în NATO, fără a mai urma condițiile obligatorii pentru aderare, așa cum au făcut-o toți membrii aliați actuali! Și ce-ați mai vrea? Să luptăm poate, cot la cot cu voi, după ce intrați în NATO, să vă recuperați teritoriile? Și cu Bucovina noastră, cu Herța și Bugeacul din sudul Basarabiei, cum rămâne?

 Se pare că metehnele de tip sovietic nu dispar așa ușor: „Davai ceas, davai palton, davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie!”

Închei aici, citându-l pe ministrul britanic al apărării, Ben Wallace: „Vă place sau nu, oamenii vor să vadă puțină recunoștință (din partea Ucrainei n.r.). Uneori le cereți țărilor să renunțe la propriile stocuri de arme… Știți, noi nu suntem Amazon.”

Bineînțeles, Zelensky s-a făcut că nu a înțeles ce a vrut să spună!

Sursa foto: ro.wikipewdia.org, digi24.ro, https://www.atlanticcouncil.org/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.