Acasă Social Logoul Mamaiei, o nouă relație de felație cu bugetul local

Logoul Mamaiei, o nouă relație de felație cu bugetul local

11467
0

Narcis GAIDARGIU ■

Vineri 14 iulie: Habemus logo și slogan pentru stațiunea Mamaia!

Sâmbătă 15 iulie: Nu mai avem!

„Ne dorim ca lansarea acestei identităţi de brand să fie percepută drept intrarea într-o nouă etapă din viaţa staţiunii. Mamaia a avut de-a lungul timpului diverse poziţionări faţă de turişti şi a evoluat, în ultimii ani, către o nişă destul de îngustă, de la o staţiune a familiei şi a amintirilor din vacanţă pentru generaţii întregi, la una a tinerilor, care vin la mare mai mult pentru cluburi şi festivaluri. Ne dorim ca acum, după mai mult de 100 de ani de activitate turistică în acest loc, să putem reuni într-o singură destinaţie, sub acelaşi brand, ambele categorii de turişti şi o gamă largă de experienţe diferite. După investiţiile din ultimii ani, prin care Mamaia a câştigat 30 de hectare de plajă, dar şi hoteluri şi restaurante la standarde internaţionale, considerăm că a venit momentul să îi invităm la mare şi pe cei care, din diverse motive, au ocolit, în ultimii ani, litoralul românesc”, a elucubrat George Măndilă, preşedintele OMD Mamaia-Constanţa.

Achiziția de 19.000 de euro (inclusiv TVA) a fost atribuită direct  Blue Sky Advertising, din Cluj-Napoca.

Biata Mamaia, săraca fată bătrână, a fost repoziționată.

Pentru a câta oară stă cum i se spune?

Până acum a exersat toată kama-sutra, iar cu diletanții actuali nici nu are șanse să se așeze cuminte la casa ei.

După ce, pe 14 iulie au lansat, cu surle și trâmbițe în concert, logo-ul și sloganul stațiunii Mamaia, adică fix la mijlocul sezonului estival, după o zi s-au dezis de făcătura publicitară, pe motiv că nu vor un logo similar cu altul din Spania!!!???

Doamne, apără-ne de diletanți, că de hoți ne mai apărăm și singuri!

Pe mama dumnezeului!, nu era vorba de Spania, ci de Costa Rica. Costa Brava din Spania e altceva și are alt logo. Nu le desparte decât un ocean al planetei.

Ăsta pe care vi l-au copiat cu 14 euro și au mai adăugat un pescăruș, să fie trei, ca să nu se plictisească-n doi pe plajele goale, logo-ul ăsta al vostru e similar cu al unui complex rezidențial de lux, cu destinație turistică, din Costa Rica.

Comunicatul primăriei, mai jos:

„ Renunțăm la logo-ul propus de agenție. Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidențial din Spania! În primul rând, le mulțumim tuturor celor care au sesizat similitudinea. Tocmai din acest motiv am comunicat public forma brandului.

Valoarea logo-ului nu este de 16.000 de euro, ci de 800 de euro, aproximativ 5% din contract. Restul fondurilor sunt alocate către alte produse și servicii. Brandul înseamnă mult mai mult decât exprimarea sa grafică.

OMD nu a efectuat încă nicio plată din acest contract.

Procesul de selectie al logo-ului a cuprins mai multe etape. Am vizualizat mai mult de 9 variante. Am ales una. Din păcate, nu am avut capacitatea necesară de a căuta în diverse surse dacă forma este originală sau nu. Am apelat la profesioniști, tocmai din acest motiv.

Reluăm procesul de selecție al logo-ului, păstrăm cromatica. Vom aproba această decizie în următoarea ședință AGA.

Contăm pe sprijinul publicului și al presei, pentru că ne dorim cu toții același lucru: un brand atractiv și original pentru Mamaia.”

Managerul Blue Sky Advertising se motivează că a fost presat de timp să livreze pachetul publicitar.

N-am auzit pe niciunul dintre păgubiții din partea OMD Mamaia Constanța și Primăria Constanța, principalul furnizor financiar, să ceară banii înapoi.

Să vă traduc:

„Mergem pe mâna acelorași profesioniști, nu-i penalizăm pentru făcătură. Din 19.000 de euro, zicem 800 pentru logo – adică de 57 de ori valoarea lui reală de 14 euro, luată de pe freepik.com – și restul pentru repoziționarea brandului. Am vrut normal, dar din cauza presiunii de timp, s-a nimerit anal. Ne-a plăcut pe la spate, dar mai vrem o repoziționare tot cu Blue Sky Advertising, dacă se poate 69 și umeri-craci, de toți banii. Din punct de vedere oricum, cred c-ați înțeles, sper că v-a plăcut, cât și nouă”.

Haideți să urmărim imaginea de mai jos, pentru o scurtă analiză sintactică și morfologică.

Într-o enumerare la genitiv-dativ: simbolurilor, valurilor, vieții și peisajului, închei cu „soarelui”, nu „soarele” la nominativ articulat.

Unde ziceți „reprezentare minimalistă și elegantă a simbolurilor nautice”, ați mâncat o literă, anume „a”.

Ce-ați vrut să spuneți cu „iconic”? Cred că v-a umblat prin cap „emblematic” sau „de neuitat”, pentru că în română „iconic” înseamnă altceva.

În explicitarea unui logo, a identității de brand și a propunerii unice de valoare nu are ce să caute limbajul colocvial, deci folosiți „niște” doar acasă sau între prieteni. „Niște pescăruși” n-au nimic unic și nici valoros.

Dragă OMD și Primărie, ați tocmit o firmă de ageamii, agramați și lacunari privind proprietatea cuvintelor.

Ați comunicat public, dar numai după ce toată tărășenia era expirată. Nu ați comunicat în avans o consultare publică, un concurs, o selecție din miile de idei care puteau să vă fie oferite gratis de elevi, studenți și profesori de la liceele și facultățile de arte, de oameni dornici să-și ofere voluntar talentul.

Acum o dați la-ntors, ca și cum „mulțumim că ați fost vigilenți, doar v-am verificat. Ăsta a fost un exercițiu, stați atenți, că pe următoarea o dăm pe bune!”

Nici nu realizați cât de penibili puteți fi.

OMD-ul este finanțat de către Primăria Constanța, din banii pe care aceasta îi obține prin colectarea taxei de promovare și de dezvoltare a turismului. O altă morișcă de tocat bani publici, deloc puțini.

Tentativa eșuată de lansare a noii identităţi de brand, vine la scurt timp după ce staţiunii i-a fost conferită şi distincţia „Destinaţia anului 2023”.

Altă manglă! Ha,ha, ha, haaaaaaahaaa, băi ești prost?, băi ești nebun? Ce m-ați distrat, ți-ai dracu’ de simpatici.

Soyez les-bien venus!, sloganul pentru Mamaia pe vremea comuniștilor. Ăia da, vizionari.

Mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană. Fiți profesioniști, ce dracu’!

Hai, că ați făcut praf și sezonu-ăsta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.