Leonard MOCANU ■
Poate că din punct de vedere etimologic cuvântul protocol este un substantiv compus ce îşi are originea în greacă antică: protos însemnând „primul” πρῶτος şi kaulós (καυλός)/ tulpină, gât, parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os, etc, devenit „cur” în franceză. Asta ar fi semnificat şi înalta onoare ce o primeau tinerii în societatea elenistică atunci când li se organizau banchetele de primire în casta bărbaţilor. Ba chiar în societatea spartană paidestria (mentoratul instituit între un bărbat tutore adult şi un adolescent ce intra în tagma adulţilor) era obligatorie, iar protocolul era făcut pe cheltuiala părinţilor tânărului şi prevedea ca iniţierea acestuia în viaţă să înceapă după o primă noapte petrecută în alcovul mentorului său.
Poate că toate astea explică şi de ce uneori protocolul merge pe de-a-ndoaselea. Ideea asta mi-a venit în minte ca un amuzament după ce am primit pe un grup privat de comunicare, al militarilor, un comentariu la imaginea surprinsă din transmisiunea directă a ceremonialului de întâmpinare a Preşedintelui Republicii la Ziua Marinei Române, organizată la Constanţa. Poza momentului îl surprinde pe Iohannis, pe care am remarcat că organizatorii şi prim-ministrul, nu-l mai lasă din Excelenţa Sa, ţinându-se de mână cu consoarta, ca doi amorezi la plimbare pe faleza Cazinoului, în faţa unui viceamiral, Şef al Forţelor Navale Române, care dă onorul, şefului de stat. Ba chiar un confrate se întreba pe Facebook ce ar fi făcut un şeic arab, Şef de Stat aflat în ipostaza lui Iohannis şi cum s-ar fi descurcat să-şi ţină de mână toate cele 24 de soţii, în timpul ceremonialului oficial?
La vremuri noi, obiceiuri noi. Mi-aduc aminte că acum douăzecișitrei de ani, ministrul apărării de la acea vreme, Constantin Dudu Ionescu, primea onorul militar într-o garnizoană din vestul țării scărpinându-se pe burtă, îmbrăcat fiind într-o bluză de mers la piață și nu într-o ținută conformă cu funcția temporară pe care o îndeplinea. De atunci, am văzut la demnitarii români mai mari și mai mici tot felul de anomalii și devieri de la litera protocolului instituțional, de uneori nu mai știi ce e bine și ce e rău, ce e elegant și ce frizează ridicolul. Să le luăm pe rând.
Prin anii 2000, la Constanța orgoliile erau atât de mari, încât nici președintele consiliului județean, nici prefectul nu acceptau să fie vioara a doua la ceremoniile militare organizate cu diferite prilejuri. Unul se pretindea ales, celălalt, reprezentant al puterii executive în județ. Și iată cum comandantul gărzii de onoare comanda doar onorul, pentru că nu putea raporta ”Domnilor…”, iar cei doi treceau în revistă garda de onoare umăr la umăr. Nu spun că și comandantul garnizoanei de la acele vremuri era pus în dificultate, pentru că, din dorința de a se înțelege bine cu autoritățile locale, trebuia să-și facă numărul de mers pe sârmă fără bară de echilibru.
Tot la acele vremuri primarul Constanței și președintele consiliului județean își făceau de fiecare dată numărul de bufonerie cu prilejul Zilei Marinei, din atitudine de frondă față de președinte. Ce e acela protocol pentru primar? Ce e acela respect pentru organizatori, sărbătoriți sau autoritățile statului? Statul era el, care venea întotdeauna cu întârziere, să treacă ostentativ prin fața președintelui, în ținută de plajă, tocmai ”potrivită” cu momentul festiv și, uneori, cu o ”remorcă” după el (fiul sau vreo pipiță), căreia (remorcii) organizatorii trebuiau să-i găsească loc de parcare.
Despre ieșirile uneori neprotocolare ale președintelui Băsescu în public s-a mai scris, dar, în ce privește respectarea protocolului la ceremoniile militare, niciun reproș. A venit apoi ”era” Dăncilă, cu prim-ministresa dirijând circulația în fața gărzii de onoare, dar aici reproșurile ar trebui adresate în principal echipei de specialitate de la Palatul Victoria, care parcă era pusă acolo să-și compromită șefa.
Și iată că a venit ”epoca” Iohannis, asemenea unui catalog de modă pe zece ani. A început timid, trântindu-și vizibil paltonul la o vizită oficială în Franța. A urmat apoi sugrumarea regulilor de bun simț ale protocolului instituțional și militar. Ciracii de la Cotroceni, în frunte cu globe-trottera Dinu, au început să impună, mai întâi verbal, apoi prin legi și instrucțiuni, voința ”numărului 1”. Mai întâi, li s-a limitat timpul clericilor pentru Te-Deum-urile obligatorii la anumite ceremonii. Ce atâta religie, mai ales că e ortodoxă? Oare absența patriarhului la multe dintre ceremoniile importante o fi cauzată numai de indispoziții fizice de moment?
A urmat limitarea numărului discursurilor ce se rosteau la ceremonii și trecerea prezidentului drept prim-cuvântător, deși protocolar este ca persoana cu rangul cel mai mare să se adreseze participanților ultima. Aici nu am decât o explicație, speculativă e adevărat: ideile și mesajele președintelui sunt de regulă atât de puține și de terne, încât a cuvânta ultimul ar însemna să plictisească (!!!) audiența cu banalități, multe dintre ele spuse de antevorbitori.
Apoi, a venit momentul legiferării experimentelor ”Întâiului Ghinionist al Ţării” întronizat în Dealul Controceni, și astfel a apărut Legea 215/2016, privind ceremoniile oficiale, un talmeș-balmeș care să permită echipei prezidențiale să impună regulile de protocol după bunul plac. Că legea definește precăderea și protocolul național, poate e OK, deși pentru asta sunt manuale, nu era nevoie ca parlamentarii să consume din puţinii neuroni şi mai ales din timpul prețios. Că stabilește ordinea de precădere, la fel. Dar devine absurd să se respecte legea atunci când e vorba de depunerea de coroane la ceremonii. Conform actului normativ, la o ceremonie oficială (la Ziua Marinei, de exemplu), se pot depune maximum ȘAPTE coroane, în următoarea ordine: președinte; parlament; guvern/prefect; primarul localității unde are loc ceremonia; președintele consiliului județean; corpul diplomatic și entitatea organizatoare. Alte entități (organizații, instituții, asociații) POT depune coroane după terminarea ceremoniei oficiale. Deci, conform legii sus-menționate, de Ziua Marinei (sau de Ziua Aviației) Forțele Navale Române, Administrația Portului, Autoritatea Navală Română, Garda de Coastă, Liga Navală, instituțiile de învățământ cu profil naval, sindicatele navigatorilor, veteranii de război, asociațiile cadrelor militare de marină și altele, care intră în categoria sărbătoriților, depun coroane, conform legii, hoțește, pe furiș, fără solemnitatea oferită de muzica de fanfară sau de garda de onoare. Și asta de ce? Să nu piardă prezidentul sau reprezentantul său legal timpul cu astfel de ”aiureli”.
Tot prin lege serviciul religios a devenit facultativ, iar discursurile se vor ține în ordine crescătoare/descrescătoare rangului vorbitorului, conform programului. Deci, programul unei manifestări reglementează și nu aplică o prevedere legală, după bunul plac al locatarului de la Cotroceni sau al consilierilor domniei-sale.
Pasul următor a fost dispoziția privind modificarea formei și dimensiunilor coroanelor care se depun, trecându-se de la aspectul ”lacrimă”, tradițional în România, la forma circulară, împrumutată din Occident.
Toate aceste decizii au culminat cu gestul complet nelalocul lui al președintelui, la ceremonia de Ziua Marinei 2023, de a primi raportul șefului SMFN ținându-și soția de mână, ca într-o plimbare de eterni îndrăgostiți pe faleza Cazinoului. Nu vreau să comentez mai mult acest gest, ci, mai degrabă, să remarc discrepanța dintre Ziua Aviației și Ziua Marinei. Dacă la prima, marcată în mod oficial la Monumentul Eroilor Aerului din București nu a catadixit să participe niciun oficial politic (președinte, parlamentari, prim-ministru, miniștri de resort), la Constanța s-au înghesuit cu toții (inclusiv nevestele) să vadă marele spectacol al ce a mai rămas din Marina Militară, să le dea asigurări marinarilor că se gândesc la securitatea navală a României, la marinari, la dotarea forțelor navale cu nave și echipamente moderne, să le explice de ce nu s-au găsit banii necesari pentru corvete în versiunea Damen și să admire valsul eternelor și fascinantelor șalupe de remorcaj, noi acum un deceniu. Și ca să nu pară că lucrurile stau cum stau doar la vârf, să remarcăm cum tehnologia a luat locul ”demodatelor” reguli de protocol, iar invitațiile sunt transmise de anumiți demnitari prin poștă electronică, la grămadă și nu individual, așa cum s-ar cuveni.
De ce oare e nevoie de tot felul de improvizații legislative, când aspectele de protocol sunt statuate în lucrări de specialitate (Protocol Instituțional de Emilian Manciur, de exemplu), despre a căror existență cei responsabili ar trebui să știe foarte bine?
Cum, ce spuneți aici?
Nu se mai dă onorul la Prima Doamnă?
De când?
Înainte de ’89 se dădea.
Petrescu deja seamănă cu Ciucă. Și la propriu, și la figurat! Un Yesman perfect și rotofei!😉 Nu m-ar mira ca în perspectivă (fiindcă a fost cuminte!), să urmeze traseul lui Ciucă…
Îmi amintesc fața lui, când a fost dat afară din cort de un celebru comandant , pe timpul unei misiuni din Afganistan! Dar asta e o altă poveste… de spus la o cafea!🙃