Leonard MOCANU ■
În ultimii ani, cuvântul ”festival” a intrat atât de profund în cotidian și în conștiința cetățenilor, că-l întâlnești pe toate drumurile și în toate cătunele. A înlocuit mult mai apropiatul de realitate ”bâlci”, care descrie exact ce se petrece la astfel de manifestări obștești. Și aici, însă, tiribombele scrâncioabele și călușeii au o alură modernă, lăutarii au lăsat locul vedetelor de mare audiență, iar horele s-au transformat în aglomerații de oameni de toate vârstele, intrați parcă în transă pe ritmurile bumbţi-bumbţi-bumbţi, îndemnați să sară pe loc sau să-și ridice brațele și să urle din toți rărunchii, vorba lui Dorel, “mîinilii-n aer!”
Și cum în jurul nostru nu trece săptămâna să nu fim cadorisiți cu vreun festival, hop și noi să vedem ce și cum. Ultima manifestare de gen la care am fost prezenți s-a chemat Festivalul Darurile Mării și a avut loc în Agigea. Cum să nu te duci să vezi minunea când este promovară pe siteul Primăriei cam așa: „Descoperă frumusețea tradițiilor dobrogeane și măiestria meșteșugurilor locale la Festivalul Darurile Mării la Agigea! Te așteptăm să explorăm împreună bogăția culturală a acestei regiuni în perioada 18-20 August, în Parcul Mihai Eminescu, Agigea.”
Mai mult, însuși preamarele comunei Agigea ne dădea ghes: Am bucuria să vă anunț că în perioada 18-20 August vom organiza în premieră pentru comunitatea noastră un eveniment de mare anvergură finanțat în totalitate din fonduri europene și intitulat Festivalul „Darurile Mării la Agigea”, așa că hai și noi. Am ales, evident, ziua în care urmau să evolueze două dintre cele mai costisitoare (pentru organizatori) vedete ale momentului, Andra și Smiley. Dar cum vorba românească ne avertizează să nu mergem cu sacul la pomul lăudat, ne-am cam dezumflat repede.
Am apreciat mai întâi eforturile pentru a asigura condiții decente și îndestulătoare de parcare pentru autoturisme, precum și ineditul locului, Parcul Mihai Eminescu și, evident, vecinătatea acestuia. Mai departe, în materie de expozanți TRADIȚIONALI, cam nu prea erau. Standurile te îmbiau la Kurtos Kalacs, la preparate din carne din Săpânța (nu o căutați pe hartă, e o localiltate din județul Maramureș recunoscută pentru cimitirul tradiţional cu cimilituri pe crucile pictate, deci diametral opusă Dobrogei), produse de olărit, articole de lemn de prin Oltenia sau Ardeal, ceva îmbrăcăminte de pe la Brăila… Fumul plutea gros deasupra locului, alimentat de grătarele pe care se frigeau tradiționalele ”dobrogene” fleici, mititei, frigărui și alte bunătăți balcanice. Desigur, puteai alege şi rață pe varză, fructe de mare sau pește fript. Multe standuri cu băuturi, alcoolice și non-alcoolice și unul cu dulciuri din fructe în alcool. Deci, la acest capitol, partea de tradiție locală cu oierit, prelucrarea laptelui și valorificarea pieilor și lânii ovinelor a rămas tributară, cum s-ar zice. Cum datoare a rămas și partea cu tradițiile etniilor turce și tătare (reprezentate doar de un stand cu baclavale preparate industrial) sau armâne.
În privința artiștilor invitați, ”bogăția culturală a acestei regiuni” a fost prezentă de ansamblul ”Mugurașii Cumpenei” (tot respectul, doamnă primar Gâju!) trupa 3 Sud-Est și solistul Andrei Bănuță. În rest, regiunea a fost văzută într-un sens mult mai larg: ansamblul ”Sânziene Dobrogene” din Negru-Vodă, ansamblul ”Sfitilina”, al comunității bulgare din Vișina/Tulcea, ansamblul Qarasu din Medgidia, ansamblurile Danubius și ”Baladele Deltei” din Tulcea, grupul vocal ”Zadunaisca”, al comunității ucrainene din Tulcea și ansamblul ”Flori de Cimbrișor” din Isaccea. Din ce se vede, la capitolul tradiții, gazdele nu au putut prezenta nici măcat pe cineva să recite ”Cățeluș cu părul creț”, iar în rest, parcă ar fi fost un festival organizat mai degrabă de Consiliul Județean Tulcea.
Nu voi vorbi decât despre artiștii pe care i-am văzut: Claudia Ghițulescu, Andrei Bănuță, Smiley și Andra, care s-au perindat pe scena amplasată pe un imaș. Nu aș putea spune că m-a impresionat vreunul pentru că: în ce o privește pe Claudia Ghițulescu, aceasta a știut să gâdile coarda sensibilă a iubitorilor de ”folclor”, abordând piese în care oftica dușmanilor pe succesul cântăreței oferea rețeta ideală; Andrei Bănuță, Smiley și Andra au dus numărul decibelilor și vibrația basului în boxe la limite de neimaginat. Din acest motiv, va trebui să revăd definiția muzicii, însușită de mine în liceu: ”o înșiruire armonioasă de sunete” (nu de zgomote). În plus, gestul reflex al lui Andrei Bănuță de a-și căuta organul sexual la fiecare refren, plasat între dizgrațios și obscen, țâfna și superiortiatea de orășean venit la țară lui Smiley și programul dezlânat, mult sub cel de anul trecut de la Ovidiu, al Andrei mi-au lăsat un gol în stomac.
La acest capitol aș remarca și inconștiența unor părinți de a veni cu copii de vârste fragede la spectacol, unii dintre ei având doar câteva luni. Mă gândesc dacă mie vibrația basului și decibelii (la care să adăugăm fumul de țigară destul de persistent) mi-au creat presiune în capul pieptului și în urechi, cum o fi cu organismele sensibile ale celor mici?
Un plus pentru inspirația organizatorilor de a-l invita pentru crearea antrenului pe Cătălin Măruță, care, apreciez, și-a făcut treaba cu brio, ținând în permanență mulțimea sub control, lansând glume în stilu-i caracteristic și propunând momente atractive, pentru a evita monotonia. În acest fel, s-a acoperit o parte din concediul ultramediatizat al familiei Măruță, banii rămânând în familie.
Aș mai aborda un subiect, întrebând, la final, care a fost valoarea adăugată (exceptând distracția) a acestui festival pentru locuitorii comunei Agigea. Și, fără a fi considerat cârcotaș, aș mai întreb dacă proiectul pentru obținerea de fonduri europene necesare acestui festival nu putea fi înlocuit cu unul concret (amenajarea Drumului Hoților, dintre Lazu și șoseaua Cumpăna-Constanța, de exemplu), care să se vadă în îmbunătățirea vieții “agigeilor”. Dar să nu uităm că la anul sunt alegeri locale, care se câștigă de multe ori cu pâine (în cazul nostru, degustări de preparate din pește și fructe de mare, cam scumpe ce-i drept la 50 de lei frigăruia de porc) și circ (din plin la festivalul de la Agigea).
Concluzia, un alişveriş de doi bani meşterit cu ingrediente de lux şi vândut la suprareţ pe post de mangealâc, să cauzeze bine ca să nu fie rău!
Foarte corect surprins aspectul. Orașul și județul sunt vraiște dar festivalurile se organizează în cascadă. Un fel de pâine și circ? Dar, fără păine că îngrașă…