Călin MARINESCU ■
Ne aflăm în a două decadă a teribilei înfruntări stârnite de acțiunea, pot zice, temerară a unor teroriști Hamas împotriva unor israelieni care erau vinovați doar prin prisma etniei și a faptului că se aflau într-un moment nepotrivit într-un loc nepotrivit, acțiune ce a deschis cutia Pandorei, așa cum și-au planificat iranienii, fără discuție în conveniență cu țarul moscovit.
Cu toată drama trebuie să încercăm să subliniem câteva fapte care nu pot fi ascunse și să pune sub lupă principalii actori.
În primul rând este vorba despre clasa politică israeliană prinsă în vâltoarea luptei politice “democratice” pro și contra unui Netaniahu – Hopa Mitică ce revine periodic la puterea de care e legat organic.
Cuprinși de febra luptei politice, care a cuprins întreaga societate, inclusiv serviciile de informații și armata, israelienii au uitat că sunt permanent în război cu o parte a lumii musulmane care. declarat sau nu, are ca țintă finală desființarea statului israelian.
Nu se poate explica altfel faptul că acest stat, permanent în stare de beligeranță declarată sau nu cu vecinii musulmani, a lăsat garda jos și nu a luat cele mai uzuale măsuri de siguranță, care ar fi fost normale și într-n stat european, fără a fi în conflict cu vecinii.
A organiza în vecinătatea graniței cu Fâșia Gaza un festival cu 3000 de tineri participanți, dintre care foarte mulți de alte naționalități, fără a lua cele mai elementare măsuri de securitate, a fost o acțiune criminală a autorităților israeliene de care au beneficiat teroriștii, aproape invitați să acționeze ca atare.
Alegerea locului desfășurării festivalului și lipsa de implicare a serviciilor de informații sau a armatei a dus la declanșarea unui conflict care este pe cale să se extindă, așa cum își dorește Rusia.
Astăzi nu mai urmărește nimeni evoluția războiului din Ucraina și evident că s-a creeat o nouă oportunitate și ocupație complexului politico-militar al SUA, care în prezent au ca principală preocupare evenimentele din Orientul Mijlociu.
De asemenea faptul că garnizoanele de graniță ale armatei isreliene au fost cucerite cu ușurință, dovedește că întreaga suflare se afla într-o zi de sărbătoare, ceea ce nu este normal pentru situația generală în care se află Israelul în raport cu vecinii musulmani cu care se află în adversitate.
Pe de altă parte sunt convins că iranienii și susținătorii lor nu s-au așteptat ca teroriști trimiși la atac să facă atâtea isprăvi, fapte abominabile care au mobilizat întreaga suflare israeliană, au dus la formarea unui guvern de uniune națională și mobilizarea unui număr mare de combatanți, disproporționat de mare, țînând cot de presupusă armata Hamas, și fără doar și poate mult mai bine dotați și echipați.
Aceasta i-a obligat pe iranieni să supraliciteze, cu amenințări privind inclusiv forțele armate americane care de la început au susținut Israelul necondiționat și au atenționat că orice țară care va încerca să profite de situația creeată în statul evreu, va fi pedepsită.
Am auzit declarațiile liderului republican din Senatul SUA care i-a asigurat pe iranieni că dacă încearcă vreo mișcare greșită, republicanii sunt pregătiți să introducă o Moțiune privind participarea armatei SUA în conflict iar iranienii își vor lua adio de la exploatările petroliere.
Deja forțele navale americane și britanice, aflate în dreptul coastelor evreiești, ajută în mod evident armata israeliană care și-a mutat întreg efectivul în zonele fierbinți, apărarea litoralului rămânând oarecum descoperită, dar prezența formidabilei armadei aliate, împreună cu marina israeliană, evident descurajează orice încercare de operațiuni dinspre mare.
De cealaltă parte, Iranul rusofon încearcă, se pare fără succes, să mobilizeze principalele țări arabe într-o coaliție militară islamică împotriva Israelului, dar potențialii aliați ai perșilor au tras deja învățămintele necesare din cele două infrângeri succesive survenite în istoria recentă a regiunii și încearcă găsirea unei soluții de compromis diplomatic.
Iranul, rămas cam singur cu cele trei brațe înarmate ale sale: Hezbolahul libanez, Hamasul palestinian și yemenitul Houthi, nu are nici pe departe forța militară necesară pentru a se opune armatei israeliene și mai ales democrațiilor care-i susțin efortul, militar și politic.
Teroriștii Hamas, nu au fost nici pe departe luptătorii antrenați pentru lupte de gherilă, sunt periculoși numai din cauza determinării lor fanatice de a produce cât mai multe pierderi inamicului cu speranța că se vor înfățișa lui Allah ca eroi ai luptei contra tuturor infedelilor.
Din istorile devoalate în ultimile zile se poate trage concluzia că teroriștii care au atacat chibuțurile din apropierea graniței au fost eficienți doar în față celor fără de apărare, copii femei, bătrâni. După unele surse fiind și drogați, nu doar cu creierele spălate de îndocrinare și radicalizare, aceștia au fost lichidați cu ușurință atunci când li s-a opus o forță eficientă chiar și din rândul locuitorilor unui kibuț, nu doar a militarilor.
Istoria celor patru israelieni, întradevar fiecare dotat cu câte o armă de asalt M 16 și muniția necesară, care au lichidat toți teroriștii care ocupaseră kibuțul lor, mult mai mulți la număr, este una dintre dovezi.
Apoi, aventura de film a generalului în retragere care a plecat cu un revolver să își salveze fiul dintr-un alt kibuț ocupat de teroriști și pe drum a mobilizat câțiva soldați israelieni dezorientați cu care a organizat ambuscada pentru eliberarea kibuțului, ocazie cu care au lichidat toți teroriștii. Generalul veteran susține că personal a lichidat șapte agresori și asta este o altă adovadă a slabei pregătiri militare a teroriștilor Hamas.
Din păcate, între aceste două forțe antagoniste se află populația civilă din Fâșia Gaza care, deși înregimentată de Hamas, nu este vinovată de deschiderea agresiunii militare, cu toate că unii miniștri ai guvernului israelian îi consideră vinovați pe toți care au susitinut de-a lungul timpului această organizație teroristă.
Ceea a ce se întâmplă în prezent va duce la o îngrozitoare criză umanitară a populației plestiniene, împinsă în zona de sud a Fâșiei Gaza, mai puțin dezvoltată față de cea din nord, fără a oferi minimum de condiții pentru cazare, masă și sănătate celor circa un milion de strămutați, care au dublat populația palestiniană rezidentă aici.
În același timp, faptul că Israelul a închis granițele a dus la blocarea aprovizionării Fâșiei Gaza cu apă, alimente, energie și combustibili iar Egiptul refuză să deschidă punctul de frontieră pentru distribuirea ajutoarelor umanitare trimise în zonă.
Acum a înțeles omenirea că cele circa două milioane de palestinieni trăiau din importurile din Israel, plătite din subvențiile pe care le primeau din partea tuturor, țările arabe, Statele Unite ale Americii, Comunitatea Europeană și multe organizații musulmane, subvenții din care conducerea țării reprezentată de liderii Hamas își plătea cheltuielile de înarmare pentru atacarea Israelului, și doar din ce rămânea plăteau cele necesare pentru populație.
Chiar dacă Israelul a reluat aprovizionarea cu apă a zonei de sud și evident va accepta și aprovizionarea populației cu alimente, nu se va rezolva această criză umanitară, inerentă odata cu dizlocarea a circa un million de palestinieni.
Faptul că armata israeliană se află în număr foarte mare în apropierea granițelor și bombardamentele aeriene asupra obiectivelor militare și centrelor de comandă din Fîșia Gaza ceeaza o presiune permanentă asupra populației și așa sărăcită de politică Hamas este o realitate amarnică.
Evident că armata israeliană, formată din circa 300.000 de rezerviști și circa 50.000 militari ai trupelor regulate, nu era pregătită să atace terestru, să între în lupta cu teroriștii Hamas, dispuși oricând să își dea viața numai pentru a produce daune cât mai mari adversarului.
Cele două săptămâni au fost folosite pentru antrenamentul trupelor de rezerviști dar așa cum toată presa susține, se apropie probabil momentul atacului.
Contextul politic internațional nu este favorabil. Propaganda rusă cunoscută ca foarte penetrantă, a învolburat populațiile arabe, frustrate de ani de zile de rezultatele economice excepționale ale Israelului și minoritarii arabi din țările UE sau SUA, de asemenea frustrate că nu sunt și probabil nu vor fi considerați cetățeni egali cu rezidenții protestează zgomotos pentru susținerea palestinienilor.
În aceste condiții, având în vedere criză umanitară și contextul internațional, SUA încearcă să găsească, împreună cu principalele țări arabe și cu europenii, o soluție de compromis care însă nu va fi acceptată de Israel dacă nu va fi îndepărtată, evident imposibil de lichdat, organizația teroristă Hamas.
Să așteptăm însă rezultatul negocierilor de la Cairo ce vor începe luni și vom vedea dacă războiul declanșat de Rusia cu mână iraniană în Palestina se va extinde sau se va stinge și, în opinia mea, presiunea extraordinară a forțelor militare deplasate de SUA în zonă, va fi determinantă.
