Leonard MOCANU ■
Marți, 28 noiembrie, am vrut să văd pe viu echipa de handbal CSM Constanța, în aventura ei europeană, unde a făcut deja victime cu nume. Echipa venea după patru meciuri fără înfrîngere și avea șansa să-și consolideze poziția de lider al grupei, cu o etapă înainte de final. Întrucât băieții lui George Buricea câștigaseră și în tur în Ungaria, victoria părea la îndemână, dar, cum s-au văzut atâtea în sport, cei de la MOL Tatabanya nu trebuiau luați la preț de matineu.
Drumul spre Sala Sporturilor mi-a creat o deziluzie majoră, întrucât mi-a fost greu să înțeleg de ce proaspăt asfaltata Șosea a Mangaliei, în porțiunea de la Far către sud, este împodobită cu câteva ”cratere”, îngrădite de panouri reflectorizante, care blochează circulația pe cea de-a treia bandă în fiecare sens. Întuneric fiind, nu mi-am putut da seama din trafic, destul de intens, ce s-ar putea ascunde în proaspetele săpături, dar, indiferent ce ar fi, nu pot să nu mă întreb de ce acestea au apărut într-un asfalt proaspăt turnat, peste care s-au trasat marcajele rutiere. Nu există o prioritizare a lucrărilor? Cine a cerut aprobare și cine a dat aviz pentru această lucrare? Și nu în ultimul rând, cum va arăta carosabilul la finalul acestei lucrări făcute în condiții meteo pe care le simțim pe pielea noastră și cine va plăti ”intervenția” și readucerea carosabilului la normal? Cam așa se întâmplă când pui un artilerist, fie el și naval, administrator al domeniului public.
Am parcat în zona situată între străzile Mircea și 1907, printre alte cratere, pe străzi acoperite cu crengi și frunze, rezultat al ultimei furtuni. Evident Sala Sporturilor nu arată altfel decât o știam, construcție din anii ‘50, amputată de orgoliul lui Nicușor Constantinescu de primele două rânduri de tribune. Să te tot întrebi ce impresie își creează oaspeții sălii, cei pe care echipa de handbal îi înfruntă pe parchet, într-o asemenea hrubă, fără aer condiționat, cu tribune și vestiare mult sub standarde decente. ”Veniți la noi la Constanța!” spun mai marii orașului? De ce? Vorba țăranului cu calul în târg: ”Să ne facem de râs”.
Nu aș putea numi satisfacție faptul că organizatorii au lăsat intrarea liberă, ba poate că o sumă modică, acolo 10-15 lei ar fi permis măcar în parte plata curentului electric consumat. Sau ar fi ajuns pentru cele câteva topuri de cartoane albe și albastre plasate strategic pe scaune, pentru a crea atmosferă înainte de prezentarea echipei. Dar așa, într-un oraș de nababi, ce motiv ar fi să pretinzi bani pentru un bilet de acces. Ca să nu mai spun că, la intrare, am primit cu toții câte o brățară de carton, pe care era înscris un sector și un loc ce ar fi trebuit, chipurile să-l ocupăm. Numai că și acest ingredient era de ochii lumii, oamenii așezându-se care unde voia. Sau unde mai găsea.
Meciul în sine a arătat o echipă a CSM-ului într-o alternanță de motivație și concentrare, conducând la patru goluri pentru a fi egalată, având ”posibilitatea” de a fi condusă, pentru a se dezlănțui apoi, aproape de final și a-și securiza victoria. Scorul, 28-25, este mincinos, pentru că, de la 28-20 în minutul 55, oaspeții au înscris de cinci ori consecutiv în condițiile în care ai noștri aveau în teren rezervele…rezervelor, iar gândul le era la berea de după.
Oaspeții au arătat ca o echipă medie și pentru campionatul nostru, fiind departe de cele două mari forțe care luptă în Liga Campionilor, Vesprem și Pick. De la noi, au impresionat imaginația și eficacitatea în jocul cu pivoții, aerienele duble sau triple, tenacitatea apărării în cea mai mare parte a timpului, cu un Dani Vasile magistral, ca de obicei, în poartă, precum și vivacitatea veteranilor Chikovani și Komogorov, care trăiesc pe malul Mării Negre o a doua tinerețe sportivă. Păcat că niciuna dintre încercările lui Dani Vasile de a-și trece numele pe lista marcatorilor nu și-a atins ținta. Ar fi meritat pe deplin. Un cuvânt frumos și despre membrii galeriei, tineri și vârstnici, bărbați și femei, mereu la datorie, alături de echipă.
Poate că iubitorii sportului constănțean și sportivii care reprezintă orașul nostru ar merita mai mult, pornind de la o sală adevărată, la standarde europene, în care să nu ne fie rușine să avem oaspeți de marcă. Ce să-i faci dacă Constanța nu e Tulcea? Acolo nu e sport de înaltă performanță, dar se poate.
