Dan MIHĂESCU ■
Apa, simbolul polivalent al vieții în mitologie, este unul dintre cele patru elemente cosmogonice fundamentale alături de foc, aer și pământ. La rândul ei Apa Vie, ca simbol arhetipal este în relație de complementaritate cu apa moartă, ambele fiind definite prin proprietăți terapeutice miraculoase, dar distincte. Astfel, în mitologia română, Apa Vie este apa băută de eroi pentru a reveni la viață după vindecarea unor răni fatale iar Apa Moartă, complementară Apei Vii, are proprietățile de vindecare ale eroilor în majoritatea basmelor, însă nu și pe cea de readucere din morți. Învierea morților este făcută prin aplicarea Apei Moarte pe răni, pentru a le vindeca, iar mai apoi fiind readuși la viață cu Apa Vie, deoarece aceasta nu poate vindeca rănile.
Sunt convins însă că nu multă lume cunoaște faptul că unul dintre rarele ochiuri de apă de pe Pământ blagoslovite a fi înzestrate cu calitatea de “elixir al vieții” este limanul fluvio-marin din județul Constanța mărginit de localitățile Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla și Techirghiol, ultima dintre ele conferindu-i și toponimul lacului sărat cu apă puternic mineralizată, clorosodică, magneziană, sulfatată, iodată, bromurată, având în componență, în diferite concentrații, nitrați, azotați, ioni de carbon, siliciu, potasiu și multe alte elemente. Această apă, filtrată în procesul de hrănire de către crustaceul filopod Artemia salina, creează suportul propice faunei și florei, componente necesare formării nămolului sapropelic.
Uimitor este faptul că, așa după cum a fost identificată, analizată și clasificată științific, apa Lacului Techirghiol incumbă valențele miraculoase ale Apei Vii cât și ale Apei Moarte și astfel se face că, utilizată în scop terapeutic, mulți dintre suferinzii ce vin aici au fost auziți spunând că băile în apa sărată și împachetările cu nămolul de pe fundul bălții i-a înviat din morți ori că le-a lecuit toate beteșugurile. Calitatea curativă este conferită chiar de existența în cadrul biotopului acvatic a acestui unic crustaceu salin care, atât în starea vie, în procesul de hrănire, prin filtrarea apei saline, pe parcursul a trei generații anuale, cât și prin descompunere bacteriană a cadavrelor în cadrul peloidizării, împreună cu alga Cladophora vagabunda, formează nămolul sapropelic.
Astfel, ambele elemente terapeutice, apa lacului și nămolul, sunt profund contaminate cu celulele provenite din destructurarea organică firească a minusculului crustaceu despre care cercetătorii opinează că are stranii calități inexpugnabile, celeste, heruvimice, de nexplicat.
Iată, spre exemplu, ce scria în anul 2016 Ian Stark pe siteul INVERSE, articolul The Mighty Sea Monkey Scoffs at Death [Atotputernica Maimuța Marină batjocorește moartea], pe baza informațiilor furnizate de BBC – Earth, în care definește crustaceul de apă sărată Artemia Salina ca viețuitoarea indestructibilă, capabilă să trăiască zeci de mii de ani în repauzare și să supraviețuiască mai multor situații și stări fizice și chimice extreme care ar ucide cu ușurință un om. Astfel, autorul consideră că e posibil ca știința să ajungă în sfârșit să descopere miraculoasele-i căi de perpetuare și eventual să transpună acele “mecanisme” în resurse medicale.
Artemia Salina sau crevetele de saramură sunt capabili să trăiască mii de ani și să supraviețuiască mai multor extreme care ar ucide cu ușurință un om și este posibil ca știința să ajungă în sfârșit la căile lor indestructibile, a raportat recent BBC Earth.
Capabil să supraviețuiască incinerării, deshidratării severe, expunerilor toxice, înfometării de oxigen, înghețului, fierberii, lipsei totale de atmosferă și iradierii, Artemia salina – mai bine cunoscută sub numele de creveți de saramură, sunt crustacee acvatice care trăiesc în corpuri de apă cu salinitate ce se apropie de până la 50%. Datând de peste 100 de milioane de ani, Artemia salina înoată cu membrele în sus, uneori se reproduce asexuat și se hrănește filtrând microalgelele celulare din apă, într-un proces osmotic.
Miraculoasa creatură este inimaginabil de rezistentă la cele mai de neimaginat condiții de viață, de la seceta extremă ce poate duce la extincția ochiurilor de apă în care trăiesc, situație în care-și protejează schema de perpetuare asigurându-și ouăle fecunde într-un chist cheratinos ce s-a dovedit că păstrează viabile larve adulte pe termen indefinit, până la radiațiile cosmice, supraviețuind zborului la bordul modului selenar Apollo 16, în 1972. Oamenii de știință au concluzionat că acest crustaceu de 15 mm, poate supraviețui în orice circumstanță și că este cel mai adaptabil animal de pe Pământ, deoarece poate trăi în condiții extreme, fără a fi afectat după ce a trecut probele de supraviețuire la mai multe teste cu substanțe chimice nocive, fierberii la peste 100 de grade Celsius (212 Fahrenheit) dar și la temperaturi de -273 de grade Celsius (523 Fahrenheit). Experții au mai observat că această minusculă creatură poate rezista, în stare larvară la deshidratare extremă, de până la 97%, protejată de chistul dur, cheratinos. Organismul are capacitatea să intre într-o pauză pe termen nedefinit, o datare cu carbon radioactiv, realizată în 1990 pe niște exemplare colectate din substraturile unei exploatări petroliere în SUA, indicând o vechime de peste 10.000 de ani, larvele respective revenind la viață după ce au fost eliberate într-o soluție salină.
Această descoperire geologică a relevat și faptul că Artemia salina are capacitatea de a supraviețui sub presiunea atmosferică puternică, dată fiind adâncimea din săpătura de sonda unde au fost descoperite ouăle cu larve adulte. Chisturile erau într-o stare de deshidratare aproape completă (anhidrobioză). La oameni și la majoritatea animalelor, lipsa apei este fatală deoarece în lipsa lichidului vital celulele și întreaga structură biologică se alterează iremediabil ca și materialele genetice și componentele energetice ale celulelor dar Artemia salina învinge această condamnare la moarte umplându-și celulele cu un tip de zahăr solid. Chisturile de creveți sunt create în posesia unei încărcături complete de zahăr numit trehaloză, iar în cazurile de deshidratare, trehaloza umple celulele pentru a susține membranele și proteinele și menținând astfel structura celulară.
Trehaloza este folosită și ca substanță activă principală în tratamente medicamentoase și suplimente alimentare pentru normalizarea densității minerale osoase și buna funcționare a întregului sistem osos, în prevenirea și combaterea osteoporozei. Este o dizaharidă nereducătoare, formată prin condensarea a două molecule de α-glucoză, prin formarea de legături α,α-1,1-glicozidice. Aceste legături conferă rezistență trehalozei la hidroliza acidă, ea fiind stabilă și în soluție la temperaturi ridicate, chiar în mediu acid.
