Acasă APĂRARE Cum am trăit Revoluția Română și…ce a urmat, la Constanța

Cum am trăit Revoluția Română și…ce a urmat, la Constanța

10992
2
Sursa foto M. Radu: Divizionului 545 AC Mamaia Sat
Sursa foto M. Radu: Divizionului 545 AC Mamaia Sat

Leonard MOCANU ■

1. 16-21 decembrie 1989, întrebări, răspunsuri și…iar întrebări ●

Decembrie 2023. Se împlinesc 34 de ani de când, așa cum spunea cineva, românii și-au luat rația de libertate. Pentru cei pe care evenimentele ne-au găsit la vârsta unui angajament social conștient, acele evenimente au avut ecou diferit în fiecare dintre noi. Ne născuserăm într-o epocă, am fost crescuți și educați într-un anume spirit, într-o atmosferă în care pentru majoritatea românilor existau subiecte tabu, la care nici măcar nu se gândeau, nicidecum să vorbească despre ele.

Pentru militari, educația de profil se suprapunea peste cea ”cetățenească”. Porniți în viața cazonă de la vârste fragede, pentru cei mai mulți dintre noi viața era clar între alb și negru, între a face și a nu face, între a avea voie și a-ți fi interzis. Ca să urci treptele ierarhiei, ”carnetul roșu” de membru de partid era mai mult decât o necesitate, ”un must”, cum se zice astăzi pe la noi. Nu de puține ori calitățile profesionale păleau în fața ”originii sănătoase” a cadrelor militare. Elevii școlilor militare proveniți ”din rândul oamenilor muncii” aveau solde de aproape zece ori mai mari decât colegiilor care luaseră viața militară în piept de la 15 ani. Cadrele militare provenind din categoria sus-menționată candidau pe locuri separate la Academia Militară, la Facultatea de Comandă și Stat Major, dar mai ales la Facultatea Politică Militară, aveau ”stea în frunte” când se punea problema să ocupe funcții de conducere și, în general, erau privite cu mai mare îngăduință de șefi, chiar dacă bagajul intelectual era redus, uneori până la ridicol. În acest fel conducătorii țării au câștigat obediența necondiționată a ”sănătoșilor” și au tăiat din fașă orice tentativă a ”carieriștilor” de a privi în sus, dincolo de limita cozorocului șepcii sau de a deschide gura pentru a spune altceva decât ”am înțeles”.

Acesta era cadrul peste care s-au suprapus evenimentele din Decembrie 1989, pe care nu au reușit să le elucideze mii de cercetători, zeci de comisii parlamentare și sute de procurori, militari sau civili. S-au scris și s-au spus multe. Nu doresc să reiau nimic din ce a făcut ”rating” în media în ultimele trei decenii și jumătate, ci să redau, trecând prin filtrul propriu, ce s-a petrecut în unitatea militară unde eram încadrat, Divizionul 545 Artilerie de Coastă Constanța, ca șef al serviciului tehnic. Nu aș insista prea mult asupra ingratului situației de a fi locotenent și de a avea în subordine ofițeri și maiștri militari/subofițeri mai în vârstă și mai mari în grad decât tine, de a avea încolonați în spatele tău peste 15 subordonați și de a purta pe umeri, la fiecare semnătură, valori de sute, mii sau zeci de mii de lei. Pentru exemplificare, merită menționat că un singur autovehicul TATRA din dotarea unității valora la achiziție două milioane de lei, iar o lovitură de calibrul 130 mm, din cele peste 4.000 din ”zestrea” unității costa peste 4.000 de lei.

Congresul al XIV-lea al PCR nu își stinsese pe deplin ecourile, iar hotărârile lui urmau să fie transpuse în practică în toată țara. Și noi, militarii, trebuia ”să facem totul”, în unități, dar mai ales în agricultură, în mină, la Canal, la Centrul Civic, la împăduriri, peste tot. Nici nu se dezgheța bine în fe-martie, că începeau să curgă notele telefonice cu ordine de constituire a detașamentelor de împăduriri, pe toate coclaurile județului. Degeaba protestau cei puși să planifice și să conducă instrucția, ordinul era ordin.

Personal, pe 16 decembrie, împreună cu soția, militar și ea, am mers la socri, într-un sat din județ, pentru a tradi’ionalul Ignat ce se lasă cu sacrificiul porcului din gospodărie. Duminică seara, la întoarcere, tramvaiul în care am urcat la Autogara Nord era aproape gol și nu mică mi-a fost mirarea când, în zona unităților militare de pe platforma Tomis-Nord am văzut urcând mai mulți militari, cu baionete la brâu, purtând în mâini plicurile specifice curierilor care anunțau cadrele la alarmă. De ce mirare? Pentru că duminica nu se planificau alarme de exercițiu și pentru că militarii curieri nu plecau cu baionetă și cu mijloacele de transport în comun. La stația ”Marinarul”, alte grupuri de elevi de pe platforma de învățământ a Marinei Militare au urcat în tramvai. Mi-am exprimat către soție, în șoaptă, temerea că se întâmplase ceva rău, ceva care semăna a alarmă de luptă. Habar nu aveam despre evenimentele de la Timișoara, nu știam nimic din ce se petrecea ”mai sus de cozorocul șepcilor noastre”. Conștientă cu privire la locurile noastre de muncă și la faptul că pereții (și nu numai) au urechi, soacra evita să asculte, așa cum putea, Vocea Americii sau Europa Liberă, când ajungeam noi la țară, și nu făcea niciun comentariu pe această temă. Numai că de această dată nici ea nu aflase despre evenimentele din vestul țării.

Drumul de la tramvai până acasă a fost dominat de neliniștea de a găsi în ușă ”biletele de chemare” la unități, însă, odată ajunși, ne-am liniștit. Nimic nu părea să ne tulbure seara. Ne-am dat cu presupusul că era vorba numai despre anumite unități care fuseseră alarmate și, după programul administrativ-gospodăresc, ne-am făcut timp pentru puțin program TV. Liniște și pace. Filmul de duminică, unul românesc, polițist, cu spioni, a fost difuzat trunchiat, plasat ca în Patul lui Procust, între Telejurnal, cu dimensiunea variabilă, și imperativul închiderii programului la ora 22.00. Numai că somnul nu avea să ne fie liniștit: odată cu închiderea programului și implicit a televizorului, ne-a trezit din reverie soneria. La ușă, un soldat, care m-a informat că autobuzul unității aștepta în bulevard, să mă ducă la unitate. De ce? Alarmă cu indicativul ”Radu cel Frumos”, adică ceva ce nu putea fi încadrat nici la alarmă de exercițiu, nici la alarmă de luptă.

Am plecat la unitate, unde nimeni nu părea că știa prea multe detalii, sau chiar dacă știa, le păstra pentru el. Singurele certitudini au fost că a trebuit să dormim prin birouri (cei norocoși) sau prin dormitoarele soldaților aflați în misiuni, dar și ordinul de a trece unitatea în stare de pregătire de luptă numărul 2, primit de la eșalonul superior, Divizia 42 Maritimă. Asta însemna că țara trecea prin momente complicate, chiar dacă mulți nu le știam originea și amploarea. Iar în unitate posibilitatea de a completă informațiile din alte surse decât cele oficiale tindea asimptotic la zero.

Noaptea a rămas în continuare alertă, pentru că următoarele ordine primite de la divizie, în jurul orei 1.00, au fost ca muniția să fie grupată pe subunități, patrulele și personalul care pleca în misiuni în afara unităților să primească muniție, iar personalul aflat în concedii și permisii să fie chemat la unitate. Totodată, se făcea precizarea că militarii trebuiau să fie pregătiți să intervină ca infanteriști în garnizoană.

Doresc să fac o precizare, legată de date și evenimente: am preluat toate aceste informații din cartea ARTILERIA DE COASTĂ – MĂRIRE ȘI DECĂDERE, scrisă de regretatul colonel în rezervă Marian Radu, la acea dată șef de stat major al divizionului, a cărui carieră s-a desfășurat doar în unitatea noastră, de la comandant de pluton, începând cu anul 1977, până la comandant de unitate, între 1990 și 2001. Pentru realizarea respectivei lucrări, colonelul Radu a desfășurat o activitate amplă de documentare, care a cuprins și jurnalele acțiunilor de luptă (cum se numeau la acea dată), registrele ordinelor de zi pe unitate și alte documente ale ambelor divizioane de artilerie de coastă (2 Mai și Mamaia-Sat), referitoare la perioada decembrie 1989-februarie 1990. Contribuția mea va fi să subliniez trăirile personale ale momentelor semnificative ale acelei perioade și să-mi permit comentarii acolo unde experiența proprie îmi va da dreptul să fac acest lucru.

În cursul dimineții de luni, 18 decembrie, a sosit în unitate secretarul Consiliului Politic al Diviziei, căpitanul de rangul II (echivalent căpitan-comandor) Dăscălescu (nu este doar coincidență de nume cu premierul de la acel moment). A adunat pe locțiitori în biroul comandantului (comandantul fiind în concediu, în drum spre unitate) și ne-a informat că, în cursul serii anterioare, fusese convocat, alături de alți amirali și ofițeri cu funcții de conducere de la marile unități și comandamentele militare din județ,  la  Comitetul Județean de Partid, unde fuseseră prelucrați asupra modului în care trebuia să prezinte evenimentele de la Timișoara, precum și a ordinelor către militari privind modul de acțiune în cazul în care acțiuni similare s-ar fi petrecut și în alte garnizoane. În esență, am ”aflat” că la Timișoara avuseseră loc unele manifestări anarhice în sprijinul unui pastor reformat de etnie maghiară, care degeneraseră în acțiuni de mai mare amploare. Cât de mare? Nu ni s-a spus. Ce ni s-a spus a fost că unitățile militare din Timișoara și din împrejurimi primiseră ordin să desfășoare acțiuni pe care acum le-aș cataloga drept demonstrații de forță, în scopul instaurării ordinii în oraș. Ni s-a spus despre faptul că mișcările respective aveau drept sursă acțiunile unor servicii străine, în prim-plan fiind plasate cele maghiare și că scopul părea a fi destabilizarea României, pentru o eventuală solicitare a etnicilor maghiari privind dreptul la autodeterminare și de unire a Transilvaniei cu Ungaria. Nimic despre focuri de armă, nimic despre morți și răniți, nimic despre situația operativă din teren.

Sursa foto M. Radu: Divizionului 545 AC Mamaia Sat

Ni se ordona să pregătim subunități de intervenție, acestea să fie înarmate cu pistoale mitralieră, fiecare militar să aibă patru încărcătoare cu muniție de război. Ni se cerea discernământ și calm în rezolvarea potențialelor situații tensionate cu eventualii manifestanți. Ni se spunea că, din experiența de la Timișoara, anarhiștii se protejau punând în primele rânduri femei însărcinate, bătrâni și copii, speculând în acest fel legea privind uzul de armă, în vigoare la acel moment, și îngreunând misiunea forțelor de ordine (noi eram forțele de ordine).

Evident, fiecare mesaj primit de la locțiitorul politic al comandantului diviziei năștea alte întrebări, care aveau să rămână fără răspuns. În ce ne privește, fiecare unitate de artilerie de coastă a constituit câte un pluton de intervenție de 24 de militari, condus de un ofițer, gata să intervină la obiectivele economico-sociale și administrative din zonă, pentru pază și apărare. În plus,  pentru a zădărnici o eventuală intervenție dinspre mare a oricărei țări străine riverane, Bateria a 2-a a divizionului de la 2 Mai a fost pusă în poziție de marș, cu toată tehnica din dotare și muniția aferentă. Fac precizarea că, la război, respectiva baterie, formată din opt tunuri de calibru 130 milimetri, trebuia să ocupe poziție de tragere pe promontoriul situat la nord de Farul Tuzla, pentru a acoperi cu sectorul ei de tragere zona de litoral românesc, plasată între Vama Veche și Gura Portiței.

Trebuie amintit că duminică seara Nicolae Ceaușescu a plecat într-o vizită de stat în Iran, de unde s-a întors miercuri seara. La butoane, se pare că a rămas Elena Ceaușescu, iar măsurile care s-au luat la scara întregii țări erau în ”lumina” celor discutate duminică seara, înainte de plecarea în Iran, prin teleconferință cu prim-secretarii de județe și miniștrii implicați în restabilirea ordinii. Sunt aspecte despre care am aflat abia după derularea evenimentelor.

În unitate plana în continuare starea de incertitudine. Cadrele militare au fost încazarmate. Au fost destinate dormitoare pe categorii de cadre militare, iar în unele cazuri, acolo unde s-a putut, s-au introdus paturi în birouri. Au continuat activitățile de verificare a tehnicii și de punere/repunere a acesteia în stare de operativitate. Activitatea Punctului de Comandă al unității a trecut la serviciul pe ture. Personal, am fost repartizat în tură cu șeful de stat major.

Miercuri seara am vizionat în grup Telejurnalul, care a început cu declarația președintelui Ceaușescu, proaspăt întors din Iran. Pentru cei ce nu au văzut sau nu își mai amintesc, rememorez atmosfera ca de plumb din studioul de unde s-a făcut înregistrarea și figurile prelungi, mohorâte și obosite ale celor de pe fundal, printre care, evident Elena Ceaușescu și ministrul apărării naționale. În mesaj, Nicolae Ceaușescu a vorbit despre ”evenimentele grave” de la Timișoara, punând aceasta pe seama ”agenturilor străine”, a unor ”grupuri teroriste”. A chemat poporul la unitate și la luptă, pentru restabilirea ordinii. A catalogat evenimentele ca fiind ”de tip fascist”, cu finalitate dezmembrarea teritorială a României. Cu totul, declarația a durat 23 de minute și poate fi găsită integral pe Internet. Din limbajul, evident, de lemn nu reieșea starea de fapt la acel moment de la Timișoara și din țară, așa că pluteam în continuare într-o nebuloasă.

 În urma cuvântării președintelui, eșaloanele superioare au dispus dublarea posturilor de santinelă și instituirea de patrule înarmate în jurul unităților militare. Patrulele erau formate din trei militari în termen, comandați de un subofițer/maistru militar, având asupra lor armamentul individual și câte 30 de cartușe, respectiv 12 cartușe comandantul patrulei.

În noaptea 20/21 decembrie, fiind de serviciu în punctul de comandă, am primit personal de la eșalonul superior o notă telefonică, prin care ni se ordona organizarea la nivelul fiecărei cazărmi, unități sau subunități izolate, de adunări cu întregul personal, în care trebuiau condamnate evenimentele de la Timișoara. Aceste adunări trebuiau să se desfășoare simultan, începând cu ora 7 dimineața, la ele să vorbească reprezentanți ai tuturor categoriilor de personal, iar membrii comenzii unității trebuiau să fie prezenți la subunitățile subordonate izolate. Evident, treaz fiind, mi-a revenit sarcina să vorbesc în numele ofițerilor din unitate, alături de un soldat, un subofițer și un civil.

Astfel de adunări trebuiau să aibă loc în toate instituțiile, economice, culturale, de învățământ, militare etc. urmând să culmineze cu o amplă adunare populară la București, în Piața Palatului (Piața Revoluției), unde urma să ia cuvântul Nicolae Ceaușescu. În aceste adunări, cei ce vorbeau trebuiau să condamne acțiunile de la Timișoara și să-și exprime solidaritatea cu conducerea țării și cu cauza partidului conducător. La ora 12.30, tot personalul a fost introdus în cluburi, pentru a urmări la televizor marea adunare de la București, despre care se cunoaște foarte bine. E imposibil să redau sentimentele colegilor în momentul întreruperii transmisiei TV, în momentul reluării acesteia, în momentul în care Nicolae Ceaușescu a pornit ”pe arătură” cu îndemnizațiile și alocațiile pentru copii. Fiecare gândea pentru el, fiecare se gândea la propria familie, asemenea militarului din poveste: ”Domnule, am familie, am copii!”.

Nu aveam nici cel mai mic habar despre ce se întâmpla în București, însă bănuiam că lucrurile erau complicate, din moment ce, așa cum se văzuse și din transmisia TVR, după întreruperea emisiei, piața era jumătate goală, iar cei ce aplaudau în primul rând arătau a orice, numai a oameni ai muncii, veniți de bună voie, nu. Un ultim eveniment al zilei, la care am fost protagonist s-a petrecut în punctul de comandă, pe tura de noapte. Acolo, aveam un aparat de radio Gloria și, pentru că pe programul 1 se transmitea doar muzică patriotică, am încercat să-l butonez, cu dorința de a recepționa programul 3, care mai greșea și dădea și muzică ”ușoară”. La un moment dat, am auzit foarte clar o chemare, evident în limba română, care îndemna românii la grevă generală…și nu știu cu ce viteză am reușit să schimb postul. Lângă mine era șeful de stat major, care a comentat doar pentru noi doi, că, probabil situația era complicată. Cât? Aveam să vedem a doua zi.

2 COMENTARII

  1. intre 84 86 am fost militar in termen la aceasta unitate eram radiotelegrafist in foto nu se mai vede vechea autostatie pe care am lucrat ce vremuri ..comandant pluton lt chivu alex. era si maistru opelinaru venise si plt maj cocosel parca bossul era maiorul zilinschi la plt comanda..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.