Călin MARINESCU ■
Asistăm, de o vreme, la protestul spontan al agricultorilor la care s-au aciuat și transportatorii cu mijloacele specifice meseriei lor.
Istoria ne-a învățat că protestele astea spontane nu prea sunt așa cum le zice, fiind, fără tăgadă, rezultatul a perioade de pregătire temeinică a unor forțe interesate într-o anumită perioadă în destabilizarea societății.
Noi nu ne putem pronunță care ar fi aceste forțe în cazul de față, dar nu prea îmi vine să cred că ai noștri fiind numai inspirați de protestul agricultorilor germani, au trecut la fapte.
Nu neg, după cum nu neagă nici prim-ministrul României, că cea mai mare parte a revendicărilor sunt corecte în sensul că după anii grei de secetă din unele regiuni agricole, lovitura dată fermierilor noștri de importurile subevaluate din Ucraina, i-a dus la limita suportabilului pe cei care trudesc pe câmp și acum se văd în pragul falimentului.
Încurajați de Guvern și de Uniunea Europeană, aceștia au cheltuit sume importante pentru procurarea unor utilaje de mare performanță, majoritatea fiind cofinanțate din credite pe care acum le achită cu mare greutate.
Totuși, este de dorit ca revendicările să fie gândite astfel încât să fie relizabile într-o perioada rezonabilă de timp.
Multe dintre revendicările agricultorilor erau în curs de rezolvare dar în spiritul angajaților din ministere, se tergiversa punerea în practică.
În principal este vorba de plata unor subvenții și compensații ce erau prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii dar întârziate la plată, probabil din lipsa fondurilor.
Trebuie să recunoaștem că Ministarul Agriculturii s-a mișcat vioi și a reușit să găsească soluții pentru mai toate revedicarile agricultorilor, dar spre surprinderea generală unii dintre aceștia au revenit cu circa 70 de alte doleanțe, din toate domeniile vieții sociale, ca de exemplu introducerea sistemului parlamentar unicameral cu 300 de deputați și multe altele asemenea.
Cred că cei care au pornit protestele spontane nu se așteptau ca guvernanții să fie atât de performanți în rezolvarea revendicărilor și se încearcă continuarea acțiunii, care de altfel acum nu prea mai au subiect.
Sunt interesante declarațiilor unora dintre protestatari, unii mai curajoși, care au învațat lecția negării oricărei organizări a evenimentelor, a oricăror lideri, căci de câte ori autoritățile au negociat cu asociațiile legal constituile, “furioșii cu claxoane” au afirmat categoric că nu se consideră reprezentanți de cei care au ieșit de la discuțiile oficiale.
Așa cum era de așteptat, răbdarea guvernanților a dat roade, manifestațiile din stradă se diminuează ușor, ușor, în intensitate, mulți fiind mulțumiți de ceea ce au obținut și așteaptă acum publicarea actelor normative în Monitorul Oficial.
Guvernul a început să elaboreze actele normative corespunzătoare celor convenite cu reprezentanții protestatarilor, ceea ce ar trebui să liniștească răzmerița.
Acuma, că s-a acceptat și împlinirea visului protestatarilor de a-și parcă tractoarele și camioanele în centrul Bucureștiului, chiar dacă virulența manifestanților s-a mai potolit, totuși, odată cu pătrunderea în centrul capitalei se poate întâmplă orice. Să nu uităm ce a pățit Ceaușescu.
Mai greu va fi de îndeplinit obligația autorităților de a limita importul cerealelor din Ucraina fiindcă există o altă ramură a agriculturii zootehnia, unde fermierii se plângeau acum vreo doi ani că îi paște falimentul din cauza prețului ridicat al furajelor. Ulterior aceștia s-au lăfăit în condițiile procurării furajelor din Ucraina la prețuri înjumătățite dar fără a scădea prețul de vânzare a animalelor. Așa, ca să se bucure și românașul de importul ieftin ucrainian.
Până la găsirea unei soluții, protestatarii au blocat Vama Siret, unul dintre principalele puncta de tranzitare a tirurilor ucrainene și după ultima evaluare la granița de nord, pe teritoriul Ucrainei, așteaptă circa 1100 de autotrenuri cu cereale, dintre care posibil că multe vor descarcă în România, dar majoritatea în Portul Constanța, pentru exportul final.
În ceea ce privește revendicarie transportatorilor, ministerul de resort și-a arată toată disponibilitatea dar înafară de unele măsuri organizatorice din zona vămilor sau în Portul Constanța, restul sunt de natură financiară pe care Ministrul Finanțelor Publice, sub presiunea lui Marcel Ciolacu, a promis că le va soluționa.
O solicitare sensibilă este cea privind valoarea primelor asigurărilor obligatorii (RCA) pe care, sub presiunea falimentelor succesive a patru societăți de asigurare, asigurătorii, rămași în viață și în piață, le-au majorat până la dublul valorii inițiale, evident mult peste un prag normal.
Este de datoria ASF să controleze modul de calcul al primelor de asigurare dar și a Guvernului de a reglementa modul de aplicare a asigurării obligatorii.
Revendicări de genul reducerii timpului de așteptare în vămi, care depind și de organele vamale din tăriile spre care se deplasează traficul, se pot soluționa atât prin înțelegeri bilaterale dar și printr-o organizare mai bună în zona de competență a autorităților române, acestea fiind măsuri ce necesită timp îndelungat.
Deși arăta la început că o încercare de lovitură de stat, protestul agricultorilor și al transportatorilor a pus oarecum în mișcare autoritățile competente pentru rezolvarea parțială a unor probleme care trenau și ar fi trebuit să fie urmărite și soluționate din timp.
În opinia mea, cel puțin agricultura românească este lăsată la voia întâmplării, nu există o strategie, o gândire de organizare pentru ca în micile exploatații să fie stimulate unele culturi necesare pentru reducerea importurilor.
Ne complacem să mâncăm din import în condițiile în care agrigultura noastră ar permite producția pentru acoperirea în majoritate a consumului național.
Unele programe precum “tomata” nu au reușit să revigoreze producția de roșii atât timp cât s-au adresat gospodăriilor mici și medii care nu pot realiza o productivitate egală cu a producătorilor externi.
Din păcate politicieni români ca și decidenți, atunci când acced pe poziții înalte, se preocupă cu prioritate la ce afaceri pot face ei ca să-și sporească bunăstarea personală atâta timp cât le permite mandatul public pe care l-au dobândit și nu românii care le-au încredințat prin vot o demnitate. Exemple apar zi de zi, dar cred că ceea ce se devoalează este numai vârful aisbergului.
