Flota comercială și Securitatea Statului în Portul Constanța

Călin MARINESCU ■

Depănam deunăzi cu un prieten amintiri de demult, pe când «cel mai iubit fiu al poporului» ne făcea meniul ca să nu cumva să devenim obezi.

Am rememorat astfel o întâmplare pe care aș vrea să v-o împărtășesc, mai ales acelora care încă nu reușesc să vadă toate schimbările în bine din societatea românească a ultimilor 30 și de ani, cu toate nefericirile care ne mai fac viață grea, din când în când.

Eram Șef la Secția de Exploatare Flotă Tancuri și Mineraliere (Secția a III-a Navrom), unde navele, în special tancurile petroliere, erau urmărite cu rigurozitate fiindcă asigurau aprovizionarea țării cu țiței și produse petroliere, a țării.

În așa zisa «Epocă de Aur», viață navigatorilor era foarte riscantă, în afara de faptul că traiul pe mare este dur. Navele aveau probleme tehnice aproape insurmontabile iar marinarii care le țineau în exploatare doar ei știind cum, pentru a-și asigura un venit rezonabil, în condițiile în care salariile erau chiar foarte mici, trebuiau să recurgă la fel de fel de subterfugii pentru a face renumita “bișnițăreală” cu mărfuri pe care le aduceau din voiaje, legal sau mai puțin legal. Asta deși fiecare navigator era permanent în situația în care “organele” puteau să îi confiște bunurile aduse cu multă trudă și să îi aplice o amendă sau să îi deschidă un dosar penal.

Cinstit vorbind era un fel “ruletă rusească”, scapă cine poate!

Dacă se întâmpla să fie în vizorul “organelor” navigatorului i se bloca “avizul de navigație în ape internaționale”, pe care îl dădea Securitatea Statului o dată cu angajarea în flotă, urmare a unor cercetări amănunțite și apoi îl reînnoia din doi în doi ani, dacă nu apăreau impedimente la dosar.

Pentru un marinar, blocarea avizului însemna ambarcarea pe nave aflate în reparații în țară, sau scoase din exploatare, iar la vremea aceea cam 40 % din flotă era trasă la cheu sau în parcul rece iar personalul de la bord nu realiza alt venit decât salariul de mizerie.

În atare condiții, cam în a două jumătate a anului 1989, pe fondul numărului mare de marinari români care rămâneau în străinătate, ofițerii Securității Statului, ce răspundeau pentru acordarea avizelor de navigabilitate, au început să tergiverseze eliberarea lor.

În primă instanță, unul dintre marii șefi ai Securității constănțene și-a luat răspunderea și a prelungit pentru o perioadă de trei luni toate avizele expirate, dacă țin minte bine, pentru ca apoi prin octombrie 1989, probabil că a intervenit teama de consecințe personale și a cerut să-i debarcăm pe documentul expirat și să îi înlocuim cu alții care îndeplineau condițiile de plecare în voiaje externe.

Echipajele tancurilor petroliere, atunci ca și acum, sunt formate din profesioniști desăvârșiți, educați și antrenați cu această activitate specifică, mai ales în situația de atunci a navelor NAVROM care se aflau într-o stare tehnică deplorabilă, așa cum am mai zis. Deci rezerva noastră operațională de personal apt să facă serviciul la bordul acestor “bombe cu ceas” era limitată și risca să ne pună în imposibilitate de exploatare a lor.

Eu, ca Șef al Secției a III-a NAVROM, nu am acceptat resonsabilitatea de a trimite pe tancuri orice marinari și ca atare pentru prima navă care a ajuns în situația menționată am dispus oprirea în rada exterioară a Portului Constanța, după terminarea descărcării, pentru rezolvarea problemelor de personal.

În fiecare dimineață transmiteam la Întreprinderea de Comerț Exterior (ÎCE) Petrol Import-Export poziția navelor tanc, iconform uzanțelor, nformație care ajungea implicit la ministerele interesate dar și la cabinetul celei care coordona industria petrochimică românească din Cabinetul nr. 2 de la CC al PCR, Elena Ceaușescu.

Astfel, la un moment dat am fost nevoit să „informez sincer” că, în ziua respectivă un anumit tanc petrolier, ce era așteptat în portul de încărcare din Siria, nu poate pleca din cauza lipsei avizului de navigabilitate a unor funcții cheie ce asigurau operarea normală și siguranță a navei.

După câteva ore, fără să se programeze la secretară, am primit vizita unui colonel de Securitate, venit din partea Secției Speciale a Comitetului Central al PCR, trimis cu sarcina să elucideze problemele noastre de personal de la bordul navelor și în mod explicit a lipsei avizelor de navigabilitate în apele internaționale.

I-am pus la dispoziție omului toate informațiile privind solicitările către Biroul de Securitate al Portului Constanța și după ce am prezentat situația reală și pericolul  înlocuirii unor navigatori care ocupau funcții cheie în echipajele tancurilor, ni s-a indicat să așteptăm rezolvarea problemei.

A plecat și către seară, navigatorii de pe nava din radă au primit avizul și i-am trimis cu un remorcher să se ambarce în larg, pentru ca nava să își urmeze voiajul. Apoi s-a rezolvat problema și pentru ceilalți marinari cu avizele neînnoite.

Am înțeles că atât ofițerilor de securitate care conduceau Biroul Port Constanța cât și  celor care supervizau Inspectoratul Navigației Civile din cadrul ministerului de resort nu le picaseră bine ingerințele eșalonului ierarhic pe linie politică.

După vreo două săptămâni s-a întâmplat ca în timp ce ieșeam din biroul Grupei Operative a Portului de la Gara Maritimă Constanța, să mă întâlnesc cu colonelul Ion Ivanciu, Șeful Securității din cadrul Inspectoratului Navigației Civile care și-a rânjit colții la mine amenințător apostrofându-mă în stilul caracteristic „ochilor albaștri”:

–         Tovarășe Comandant, văd că ai legături foarte sus dar să fii sigur că ne mai întâlnim noi.

Iar eu am replicat cu condescendență:

–         Tovarășul colonel eu doar am informat despre situația navei care așteptând în radă perturbă Planul Național de Import Materii Prime.

N-a avut replică, dar a rămas că ne mai întâlnim noi.

Și ne-am întâlnit la începutul anului 1990 când pensionar fiind se repliase urgent în capitalist verde și își făcuse echipă de vopsitori și curățători la tancurile petroliere și își promova oferta să de servicii.

Nu știu dacă ai noștrii au apelat la serviciile sale, dar comportamentul sau era radical schimbat. Deh, cum te mai modelează capitalismul și te face maleabil în relația cu terții…

Sunt sigur că cei care au navigat înainte de 1990 înțeleg tâlcul celor povestite iar cei care atunci erau juniori au prilejul să priceapă prin ce momente crunte au trecut părinții lor.