Paloma PETRESCU ■
În anul școlar 2023 – 2024 sunt înscriși în clasa a VIII-a peste 176.000 de elevi. Dintre aceștia, potrivit informațiilor transmise într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, peste 90% au participat la simularea examenului de evaluare națională organizată în perioada 05 – 07 februarie 2024 și ăsta este un semnal foarte bun.
Dar … ce să vezi? În spațiul public se manifestă o mare supărare: “ rezultate dezastruoase”, “eșec total”, “România needucată” și altele asemenea au fost vehiculate.
E adevărat, va fi dezastru, un eșec dacă aceste rezultate nu sunt valorificate printr-o analiză temeinică, nu doar la clasă cu elevii, spunându-le că nu au învățat, că nu știu, îndepărtându-i astfel și mai mult de frumusețea și adevărata valoare a învățării, aceea de a învăța ca să știi și nu doar pentru examen.
Puține note de 10! Așa și? Care este adevărata valoare a notei de 10? În 2023, precum și în cei doi ani de pandemie se vehicula ideea că s-au dat subiecte ușoare, ca să se acopere probabil lipsa de coerență a procesului educațional, accesul restrâns la educație din cauza lipsei echipamentelor, a conctivității. Nici așa nu a fost bine! La simularea din februarie 2024 s-au dat subiecte prea dificile. Cine spune asta? Oare au acei postaci expertiza să decidă care subiecte sunt “ușoare”, care sunt “grele”? sau doar uitându-se iarăși doar la note își dau toți cu părerea? Desigur e liber la dat cu părerea, dar opinia este doar a celor care înțeleg termeni precum: standardizare, cadru conceptual, plan de învățământ, potențial educațional, evaluarea competențelor fundamentale dobândite anterior evaluării, valorificarea rezultatelor etc.
Oameni buni, simularea despre care vorbim, conform metodologiei, a avut două obiective:
- Familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, primul examen din viața lor, unul foarte important pentru parcursul lor viitor în învățare. Un astfel de context necunoscut, dar important, cel al examenului, aduce cu sine o stare emoțională pentru care elevii trebuie să fie pregătiți să o gestioneze, să învețe să se concentreze pe sarcinile de lucru, contra cronometru, să acorde atenție atenție detaliilor pe care în alte condiții, poate le scăpau din vedere.
- Exersarea unei noi proceduri de administrare, cea denumită, eronat din punctul meu de vedere, de decident, ca fiind evaluare digitalizată – scanarea lucrărilor, încărcarea într-o platformă, distribuirea lucrărilor către profesorii corectori etc.
Cele două obiective se subordonează unui scop clar, iar dacă acesta nu este urmărit, da!, atunci putem să vorbim despre dezastru, eșec, sau oricum vreți să-i spuneți, dar nu raportat la elevi, ci la adulții responsabili.
Care este scopul simulării? Simplu de tot! să fie identificate lacunele în învățare, incapacitatea elevilor de a corela concepte și de a le aplica în contexte noi, incoreneța în învățare, eventuale neînțelegeri ale sarcinilor de lucru datorită exprimării ambigue a unor itemi, neadecvarea acestora la nivelul de înțelegere al elevilor etc.
Dacă rezultatele acestei simulări nu sunt valorificate, nu doar în discuțiile profesorilor cu elevii, așa cum spuneam mai sus, sau în cercurile pedagogice (apropos! Nu știu dacă se mai organizează), ci și la nivel de decident, minister, precum și inspectorate școlare, atunci da, va fi vorba despre eșec sau dezastru, dar sigur va fi vorba despre nerespectarea unui principiu fundament al educației – asigurarea calității și a echității în educație. M-aș uita cu atenție și la cele 11,39% lucrări recorectate la Limba și literatura română. Poate cerințele nu au fost foarte clar formulate și au lăsat loc subiectivismului în evaluare? Sau poate ar fi necesară o instruire a profesorilor evaluatori?
Oare inspecție școlară tematică se mai face? În opinia mea, de acum până în iunie, obiectivul principal al inspectoratelor școlare ar trebui să fie calitatea prestației didactice pentru asigurarea calității pregătirii elevilor pentru examene. Desigur, nu mă gândesc la control, sancțiuni, ci la asistare, acordare de sprijin, împărtășire de experiențe, într-o relație de colaborare în cadrul comunității profesionale a personalului didactic. Ca să fie învățare, ar fi bine să se uite cine are această obligație cum funcționează predarea și evaluarea la clasă – formează și dezvoltă mecanismele gândirii, algoritmii de învățare.
Cum să se concentreze elevii pe altfel de sarcini de lucru decât pe cele cu care au fost obșnuiți, în care li se cere să memoreze mecanic și să reproducă cunoștințe? Ca să știe și să aplice în contexte noi conceptele asimilate elevii trebuie să învățe să gândească logic, să exerseze atenția, să coreleze, identifice, să realizeze conexiuni, adică să exerseze operațiile gândirii.
Și mai mult, elevii trebuie să învețe că din greșeli se învață, că pot adresa întrebări la care vor primi răspunsuri clarificatoare.
Am mai auzit sintagma “programa e încărcată”. Eu aș spune că Planul de învățământ este încărcat, cu unele discipline ar putea fi abordate transdiciplinar. De ce avem nevoie de fel de fel de istorii, când am putea avea o singură disciplină Istoria, în programa căreia să fie istoria românilor, noțiuni de istorie universală, holocaust? Educație pentru sănătate? Educație financiară? Evident sunt importante aceste dimensiuni ale educației dar, de ce prin discipline distincte? Abordarea integrată ce are?
În acest context al “dezastrului” de la simulare, să nu uităm că și profesorii învață și înainte să-i condamnăm că nu fac, nu știu, nu vor, trebuie să le dăm șansa să învețe ca să știe.
Așa cum în sarcina angajatorului este remunerarea prestației, tot așa angajatorul este responsabil de calitatea prestației profesorilor, desigur, fără să facem abstracție de responsabilitatea persoanlă morală și profesională. Deci, dacă un profesor nu își face traba bine, vinovăția este împărțită, să nu mai arătăm cu degetul doar într-o direcție. S-a vorbit mult în ultimele luni despre creșterea salariilor profesorilor, despre acordarea de burse elevilor, dar acordarea acestor beneficii ar trebui să creeze niște rezultate așteptate. Monitorizează cineva? Oare chiar este atât de dificil să începem să ne gândim la această posibilitate?, da! Măcar să ne gândim la o salarizare care să fie compusă dintr-o remunerație de bază, la care să se adauge restul în funcție de calitatea prestației și de performanțele elevilor, până la atingerea nivelului stabilit în funcție de vechime statut titular/suplinitor, calificat/necalificat? Să fie clar efortul cel mai mare nu este depus la performanțe de la nivel bun la foarte bun, ci de la slab la mediu.
Aștept cu interes să se reînființeze Institutul de științe ale educației care să producă anual analize întemeiate pe datele colectate din unitățile școlare din țară, iar onoratul Minister șă-și întemeieze politicile publice în educație pe astfel de date, nu doar să mimeze că-I interesează calitatea educației.
