Dan MIHĂESCU ■
Anul acesta pe 8 Mai, adică de Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, sau cum ar veni în ajunul Zilei proclamării Independenței de Stat a României, la 9 Mai 1877 ori a sărbătoririi Zilei Europei, prietenul meu drag Bogdan Huţucă a comis o impardonabilă felonie.
Tracasat de obligațiile parlamentare de care, asemeni colegilor săi vopsiți în orice culoare politică, are din ce în ce mai puțin timp să se achite, înglodat până peste cap (observ din activitatea de pe Facebook) în demersurile de susținere a candidaților în perioada de precampanie electorală, liderul liberal s-a avântat să bifeze și caravana de imagine a Tineretului Național Liberal (TNL) sub lozinca „Europa în fiecare localitate”, poposită miercuri 8 mai 2024 tocmai pe faleza Cazinoului din Constanța.
Declarații sforăitoare, intervenții lozincarde, pe Facebook desigur, truisme politicianiste și o mare poză cu un mare steag al Uniunii Europene îngemănat cu Tricolorul României susținute pe un mare “val de brațe liberale”.
Frumos nu-i așa, sau ce? Doar că o dată momentul fotografic fiind depășit, toți figuranții de pripas din poză, au dat cu flamurile de pământ și obosiți de atâta ținut al stegului sus au dat cu Tricolorul de pământ, ba încă unii mai nevrednici decât alții ca deputatul Mircea Banias – parlamentar la al patrulea mandat, Răzvan Filipescu – posibil vicepreședinte al CJC, Prefectul județului Constanța – Silviu Coșa, Florin Mitroi – marea speranță la Președinția CJC, Bogdan Huțucă însuși și încă vreo două giurumele, dovedind că nu se împiedică de nimic în politică, călcându-se în picioare ca să încapă în poză au luat în copite cel mai prețios simbol al țării – Drapelul Național.
Bine, vorba este că atât Drapelul Național cât și Drapelul Uniunii Europene ambele având valoare de simbol statal și al suveranității, nici nu aveau ce să caute pe jos căci această poziționare, la sol, are o altă semnificație în simbolistica oficială. Și nu este fastă defel. Interesant este că în toată acea devălmășie de activiști și militanți liberali a fost prezent și un cadru militar pensionar, trecut în rezervă cu grad onorific de amiral – Vergil Chițac, actualmente Primarul Constanței, omul care ar fi trebuit ca alături de prefect să cunoască și să pună în aplicare normele specifice ale Legii nr. 75/1994 pentru Arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Oricum, așa proaste cum sunt, legile care reglementează statutul Drapelului Național vorbesc răspicat în cuprinsul actului normativ despre condițiile și situațiile în care se arborează Drapelul Național, de unde în consecință se deduce că orice altă situație în care nu este arborat corespunzător contravine legii. Deci, inclusiv situația în care este lăsat pe sol. Iar Legea nr. 12/2024 –reglementează sancționarea defăimării Drapelului Național.
Chițac, ca militar pensionar, ar fi trebuit să cunoască în plus și regulamentele militare care implică un mai mare respect și obligații conexe cetățenilor români în preajma Tricolorului.
Se vede însă că atât primarul rezervist al Constanței cât și prefectul și cei doi parlamentari ce și-au șters picioarele pe Drapelul Național cunoșteau foarte bine că legislația română și pe acest subiect este șchioapă, mută, chioară și debilă și că Nicu Ciucă, Președintele PNL și aspirant la președinția României, trecut în rezervă cu gradul de general cu patru stele, a elaborat ultima lege la care am făcut referire, Defăimarea Drapelului Național, în care nu a considerat necesar să definească cazurile specifice de defăimare, mulțumindu-se doar cu amenzi contravenționale.
Între timp, în lumea asta națiuni demne sancționează ofensarea simbolurilor naționale cu închisoarea.