Acasă PAMFLET Bășini de struț!

Bășini de struț!

10378
4
Imagine prelucrată în scop ilustrativ
Imagine prelucrată în scop ilustrativ

Dan MIHĂESCU ■

Motto: Când clovnul se mută în palat el nu ajunge rege ci palatul devine circ! Molière

Hai că al 13-lea a fost cu noroc.

În ziua când am aflat din presă că Islanda a inaugurat cea mai mare fabrică de împachetat fum de pe glob care absoarbe dioxidul de carbon din aer și-l sigilează în subteran, pe 8 mai, mi-a alunecat sub ochi și Comunicatul 13 al fantasmagoricului Grup pentru România, apărut la cântatul cocoșului lui Miron Manega, cel care mai ieri se victimiza de mama focului sugerând că ar fi fost judecat, condamnat și executat pentru delict de opinie în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). În realitate priapulida a fost doar suspendată din Consiliul Director pentru atitudini publice nedemne cu statutul de membru, dar aduce dezonoare breslei, pe mai departe, ca vicepreședinte al organizației.

Acuma, citind și eu borâtura stropită în cel de-al 161-lea număr al Incertitudinii, cea legitimată prin efigia de la Târtănia, realizez că omul practică perversiuni de genul exhibiționismului naționalist-patriotard autodefinit suveranism, un cuvânt fără identitate românească. Adică este un altfel de paradă LGBTQ+, cu toate accesoriile și deghizările de rigoare, a unor homosexuali care se ascund fără să-i caute nimeni, porniți în campanie de evanghelizare și căutare de prozeliți, ca să ce? Ca să se facă mari, adică să se transforme din minoritate în majoritate. Totul necadrând cu statutul pe care l-a căpătat, după cum se vede, fără să fi avut maturitatea necesară.

Cetățeni ai României,

Grupul pentru România a dezbătut posibilitatea de schimbare a guvernării actuale, trădatoare, anti-suveraniste și susținerea partidelor suveraniste în vederea alegerilor din acest an.

La ora actuala există doar doua partide suveraniste cu șanse reale de a accede în Parlament – AUR si SOS. Conform sondajelor de opinie, aceste două partide au un potențial de vot total de maxim 30%.

Conform ultimelor studii sociologice în România există un bazin electoral pro-suveranist, patriotic, de 60-65%. În concluzie, la ora actuală există o nișă suveranistă de aproximativ 30-40%, potențial votanți suveraniști, potențial votanți ai unui partid de patrioți luminați ce nu s-ar prezenta la vot pentru că azi nu se regăsesc în genul de patriotism promovat de AUR si SOS.

În acest sens, GpR consideră necesară și oportună unificarea tuturor partidelor mici suveraniste și crearea unei alianțe naționale patriotice, o a treia cale patriotică, care să promoveze un patriotism de calitate care să susțină UNITATEA NAȚIONALĂ și nu dezbinarea!

Prin realizarea acestei unități a mișcării naționalist-suveraniste, procentul total al voturilor obținute de partidele suveraniste ar putea trece de 50% și ar putea reda  poporului român speranța unei schimbări de sistem și de paradigmă.

De asemenea, GpR consideră necesară și binevenită o dezbatere publică pentru identificarea și susținerea la alegerile prezidențiale a unui candidat care să reprezinte patriotismul și suveranismul de calitate, o personalitate publică de mare calitate intelectuală, morală și umană care să poată mobiliza întregul popor în greaua încercare de a redirecționa România pe calea suveranității naționale.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA (GPR)

Adică, alde Manega, în funcție de ce fumează, apreciază că militează în numele a 30-40% din electoratul României, deși toți votanții care rezonează cu opiniile lor ar reprezenta vreo 60-65%, din bazinul electoral. De aici sunetul de luptă și chemarea din goarnă la unire, vezi Doamne să se deștepte națiunea obidită și să întărească rândurile patrioților din AUR și SOS,  “pentru schimbarea guvernării actuale, trădătoare, anti-suveraniste și susținerea partidelor suveraniste în vederea alegerilor din acest an”. Eu n-am o problemă că Manega vrea să-i cauzeze lui bine și nouă rău, dar dacă suni cornul de luptă, te vopsești în culorile războiului ca picții ori îmbraci cămașa morții precum Decemvirii și Nicadorii. Dezbracă-ți frate singur bijuteriile și paramentele funcțiilor onorifice ale breslei gazetarilor, cu care te împăunezi, și intră gol să lupți în circ, precum gladiatoii.

Imagine prelucrată în scop ilustrativ

Ca să nu vă mai zic că eu nu înțeleg unde dracu i-a găsit pe ăia 65% patrioți-naționaliști, dintre românii cu drept de vot, când potrivit unui sondaj al Agenției Gallup International Balkan, prezentat pe 12 martie 2024, 39% dintre conaționali au declarat că nu ar lupta în cazul unui război, pentru a-și apăra țara. În același timp, un sondaj INSCOP Research realizat la sfârșitul anului 2023 arăta că peste 70% dintre români considerau că ţara noastră nu ar trebui să iasă din UE şi NATO. La întrebarea cine este vinovat pentru războiul din Ucraina? 49,8% dintre români cred că Rusia este principalul vinovat de declanșarea războiului din Ucraina. 14,6% menționează SUA, 8,8% Ucraina, 4,6% NATO, iar 2,9% UE. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 19,4% dintre cei chestionați. Întrebați ce țară cred că reprezintă un pericol pentru România, 56,4% menționează Rusia, 8,6% Ungaria, 8.2% SUA, 6,6% China,  4% Ucraina,  0,9% Germania. 15,3% nu știu sau nu răspund la această întrebare. 21,9% cred că Rusia reprezintă un pericol pentru România în foarte mare măsură, 34,9% în mare măsură, 21,4% în mică măsură, 18% în foarte mică măsură / deloc. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.9%. De asemenea, 57,1% dintre români au o părere bună despre faptul că NATO și SUA trimit mai multe trupe în România, deoarece ne apără de Rusia. 35,5% au o părere proastă, deoarece trimiterea de trupe NATO și SUA în România va supăra Rusia. 7,4% nu știu sau nu răspund.

Dacă Manega și naționalist-patrioții săi, porecliți suveraniști, ar avea dreptate în privința valului de simpatie și susținerii de care se bucură mișcarea lor în rândul românilor atunci de ce conaționalii noștri nu se înghesuie să-și apere țara că în curând Armata Română va trebui să angajeze nepalezi și sri lankezi la fruntarii. Un sondaj Avangarde din 08 februarie 2024 pe tema reintroducerii serviciului militar obligatoriu arată că: doar 37% dintre tinerii între 18 şi 35 de ani ar fi dispuşi să urmeze programul de militar voluntar, iar 72% dintre tinerii între 18 şi 35 de ani nu sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Mai mult, majoritatea populaţiei din România, 71 %, consideră că Armata României nu ar face faţă dacă am fi atacaţi, iar 69 % cred că Alianţa Nord-Atlantică vine să ne apere în caz de nevoie.

Și dacă bășinile de struț, cu capul ascuns în nisipul populismului suveranist, împrăștiate de Incertitudinea lui Manega, ar avea un cât de mic damf de ghindă și bujor românesc, atunci de ce la data de 23.04.2024 deficitul de personal al Armatei Române era la peste o treime din efective, potrivit MApN. Cea mai mare lipsă în structurile militare fiind în rândul ofițerilor, acolo unde gradul de ocupare e de doar 57%, 75% – maiștri militari, 72% – subofițeri, 77% – soldați și gradați profesioniști și 89% – personalul civil.

Cu această ocazie am descoperit că priapulida de la Incertitudinea se tot forțează să-și împrăștie ponta zborșind și alte asemenea borâturi ale GPR.

Bunăoară un așa zis Comunicat privind relațiile cu Federația Rusă, Grupul pentru România, invocă protecția și sprijinul criminalului de război Putin, pe care îl cheamă să elibereze România de regimul politic iudeo-euro-atlantic.

Imagine prelucrată în scop ilustrativ

Iată cum răsună ce-a de-a 9-a bășină de struț: „Domnule președinte Vladimir Vladimirovici Putin, Grupul pentru România și mulți români conștienți de gravitatea situației în care regimul iudeo-euro-atlantic a adus România își spun speranța în dumneavoastră și în conducerea colectivă a Federației Ruse, ca să cruțați poporul român în cursul operațiunilor militare pe care le veți întreprinde și să-l ajutați în cadrul marilor decizii internaționale la care Federația Rusă va fi parte în viitor. Vă rugăm respectuos să nu judecați poporul român prin prisma politicii dezastruoase dusă de conducătorii care i-au fost impuși după înfrângerea României în Războiul Rece. Nu pedepsiți poporul român pentru că are în fruntea sa conducători trădători, vânduți total regimului globalist iudeo-euro-atlantic care a falimentat țara noastră și o jefuiește cumplit! Astăzi România a decăzut din statutul de colonie în statutul de teritoriu aflat sub ocupație militară străină. Sperăm domnule președinte Putin că veți ajuta România în momentele istorice viitoare să redevină o țară suverană”.

Într-un al 10-lea comunicat către națiune: “Grupul pentru România își exprimă admirația față de realizările excepționale ale poporului chinez și speră ca, în viitor, Republica Populară Chineză să ajute România să iasă din subdezvoltarea la care a fost condamnată de iudeo-occidentalii care au acaparat țara în deceniile de după asasinarea fostului președinte Nicolae Ceaușescu…Autoritățile statului român nu reprezintă interesele României profunde și ale poporului român, ci interesele colonialiștilor occidentali care au distrus România și o jefuiesc de foarte mulți ani. Acești conducători trădători ai României, la ordinul stăpânilor lor din Occident, au luat decizii prin care au abandonat relațiile foarte bune, politice, economice, culturale și de altă natură ale României cu Republica Populară Chineză, dezvoltate continuu în perioada 1949-1989… Grupul pentru România este de acord și salută Chemarea Partidului Comunist Român XXI de a se alcătui un Pol Politic al cât mai multor partide politice din România, de susținere și de acțiune pentru realizarea unui Parteneriat Economic de Cooperare Reciproc Avantajoasă cu Republica Populară Chineză, de înscriere a României în vastul proiect economic și social al Noului Drum al Mătăsii și de promovare de către România a unei politici de neutralitate activă, așa cum a fost ea promovată înainte de înfrângerea României în Războiul Rece și de lovitura de stat din decembrie 1989, respectiv o politică de pace, colaborare și respect reciproc cu toate țările lumii, cu deosebire cu statele care s-au dovedit în trecut prietene ale României, așa cum este Republica Populară Chineză”.

4 COMENTARII

  1. Viețuitoarea asta de mâl, cred că are cel puțin o bubă la cap!… Cred că se și vede intrând în București, lipită pe o șenilă de tanc rusesc!

  2. O asemenea abordare este chiar tradare de patrie, daca ai probe ma bate gandul sa ii fac plangere penala, nu se poate asa ceva, inteleg ca il platesc rusii dar trebuie putin profesioanalism in diseminarea otravii moskovite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.