Cioburi dintr-un întreg ❷

Dan MIHĂESCU ■

• Epigenetica, știința ce dezvăluie secretele vieții ascunse în ADN și studiază variația trăsăturilor ereditare cauzate de factori externi, proveniți din mediul înconjurător, capabili să modifice prin impactul lor genele unei specii, precum și felul în care celulele decodifică informația pe care o receptează din mediu, a relevat că prin alterarea genelor stresul se poate transmite de la o generație la alta iar părinți expuși la traume precum război sau foamete, transmit copiilor genetic tulburări legate de stres. De asemenea, cercetătorii au mai stabilit că dacă  structura genelor a fost modificată de factori externi, tratarea primei generații la care s-a instalat stresul nu este suficientă pentru a le vindeca și pe următoarele. Frica, ura, dorința de răzbunare se transmite copiilor și generațiilor următoare? Răspunsul oamenilor de știință este, da!

Un an bun

Anul 1979 a fost unul bun nu pentru vin, căci pe rafturile băcăniilor alături de produsele alimentare începuseră să lipsească și sticlele cu băutură de orice fel, ci pentru speranțe. Pe 23 noiembrie, în ultima zi a celui de-al XII-lea Congres al PCR, Constantin Pîrvulescu, un anonim pentru majoritatea românilor, fondator al partidului, a luat cuvântul în plen, fără să fi fost inclus pe ordinea de zi a ședinței și a criticat realegerea lui Nicolae Ceauşescu ca Secretar General al Partidului Comunist Român, acuzându-l de cultul personalității. A doua zi dimineața, la briefingul de cafea, îl aud din camera mea pe tata, care seară de seară săvârșea ritualul somnului pe bruiajul Radio Europei Libere, istorisindu-i mamei întâmplarea fără seamăn. Grozăvie mare, bag la cap și eu, elev în ultimul an la Liceul Mihai Eminescu din Constanța, și plec la școală cu un subiect fierbinte de discuție la “Club 6”. Club 6 însemna reuniunile noastre din recreații, ale celor șase băieți de la a XII-a D (filologie-istorie), dintr-o clasă cu 29 de fete. Două zile mai târziu, acasă, la ușa apartamentului, sună un domn care cere să vorbească cu părinții. Iese mama, îl conduce în sufragerie iar după circa  o oră apare și tata, cam precipitat. Intră iar la discuții în sufragerie; toți trei. După o jumătate de oră străinul pleacă, din ușă face un semn către mine, care scosesem capul curios să-l văd: “Succes cu școala, se apropie examenele, nu!?”… După alte trei minute sunt invitat să-i iau locul străinului, la masa din sufragerie. Mama sare să mă înșface ca un doberman: “Zevzecule, vrei să ne nenorocești pe noi, sau pe tine?” dar tata o liniștește cu vorbă bună și o trimite la plimbare cât o să aibă el o discuție cu mine. Mă îngrijorez când îi aud planul mai ales că-l știam cu temperament mai mult decât sangvinic. Dar nu. Îl suspectasem de geaba. Tata m-a invitat la o discuție în marele nostru balcon logie, unde aveam o măsuță din nuiele împletite: ”Hai, ia o țigară că știu că fumezi. Nu-ți face bine dar dacă tu ai ales, asta e. Ascultă aici…” Așa a început discuția de taină în care mi-a povestit pe șleau ce se întâmplase și încă ceva pe deasupra.

Fiule, istoria se repetă

Domnul care ne vizitase era un ofițer de la Direcția Securității Statului (DSS) din Constanța ce le atrăsese atenția că mi-e, la școală, mi-a turuit gura despre ceea ce tata îi povestise mamei că s-a întâmplat în mod scandalos la Congresul al XII-lea al PCR. “În momentul de față nu au ce să-ți facă ție prea rău căci eu sunt ziarist la Scânteia, sunt membru de partid și nu se complică pentru ceva atât de neînsemnat, dar pe viitor mare atenție ce vorbești și mai ales cu cine vorbești. Măcar știi  cu cine ai povestit, știi de cine să te ferești mai departe?” M-a dădăcit tata, protector iar eu eram năuc, tremuram din toate măruntaiele și nu-mi venea să cred ce se întâmplase. Cine? Ce? Nici acum nu pot să bănuiesc pe cineva cu conștiința împăcată.

Pe cine, pe Gabi Mihai care a picat în primul an admiterea la Facultatea de Drept de la Universitatea din București și s-a angajat bobinator în port, a fost apoi primit în PCR și ulterior a intrat, a terminat cu brio, a devenit avocat și profesor de drept la facultate? Pe extravagantul Dindelegan pasionat după învârteli, care visa să ajungă mafiot; cu tată inspector vamal în Portul Constanța și mamă tehnician stomatolog, ori pe armeanul Ervant Hazarian, care după ce-și vizitase unchiul în Venezuela, în vacanța de vară din 1977, ne împuia capul cum o să-și ducă el restul zilelor pe țărmul Caraibelor, căci o să se ușchească definitiv după Bac? Ori pe Mihai Ionescu, fotbalist și pasionat de arheologie și pescuit sportiv, care și-a urmat visul profesional și evident, a făcut armata la trupele de Securitate, că așa era atunci: studenții de la Drept și Istorie erau încorporați la Securitate. Și de Daniel Iancu, băiatul cu o mie de fețe despre care nici acum nu știe niciunul dintre noi cu ce se ocupă, cu adevărat sau dacă a urmat vreo facultate, decât că lucrează în port, de el ce să mai spun? Vorba versurilor eseniene: “Nu-i nimic, mă împiedicai de-o piatră, toate astea până mâine trec”.

Tata mi-a mărturisit însă că o pățanie similară, dar care se derulase mult mai contondent, trăise și el exact la vârsta mea și mi-a povestit pe îndelete totul.

De la vârsta de 11 ani locuia singur la Constanța pentru că tata-mare avusese ambiția să-l dea la școală în oraș și pentru că prima gazdă, Udriște, se dovedise extrem de hrăpăreață, până la urmă și-a vândut și cei doi boi cu car cu tot ca să facă față cheltuielilor. Iar când s-au terminat și banii de pe urma atelajului a trebuit să-i caute altă chirie, mai ieftină. Așa a ajuns la distinsa familie Petre Livescu, tocmai când intrase prin „alunecare” la Liceul Comercial, de pe lista de admiși la Liceul Mircea cel Bătrân. „Raiul pe pământ”, își mai aducea aminte câteodată tata și povestea despre conviețuirea în gazdă la Livescu și cum îl integraseră în familie. Dar asta a durat doar un an și jumătate căci în 1951, într-o noapte, familia Livescu a fost îmbarcată într-un camion Molotov și expulzată la Bicaz.Tata a rămas pe drumuri până când, directorul Școlii Tehnice de Contabilitate din Constanța, prof. Ion Lazaride, l-a pus să scrie cerere la Sfatul Popular ca să-i repartizeze locuință cu chirie din fondul de stat căci îndeplinea toate condițiile. Era premiant, închiease toți anii cu „Diplomă Foarte Bine” și mai presus de orice era conducătorul Cenaclului Literar Filimon Sârbu; devenise membru al Uniunii Scriitorilor, publica în presa literară din București iar ca atare avea dreptul la un spațiu propriu pentru creație. Primăria i-a dat o casă cu chirie cu două camere pe Bd. V. I. Lenin (Mamaia) astfel că s-a mutat cu el și toată familia -tata, mama și cei patru frați ce locuiau în baraca pe Canal…și totul mergea bine. Până într-o dimineață în care găsește pe scările casei decupaje dintr-o revistă americană în care apărea Hitler și alți demnitari naziști. Duce tipăriturile la școală și le arată colegilor, la întâlnirea de țigară din veceul băieților, în pauza mare. Ba mai mult, tata cică avea năravul să-l maimuțărească pe Micul Adolf pieptănându-și lins freza pe frunte, cu cărarea adecvată și simulând mustața muscă a dictatorului cu un ciot de pieptăn ținut cu mâna stângă sub nas în timp ce cu dreapta adresa salutul roman. Toată bravada i-a adus o invitație oficială în beciul din clădirea chesturii în peninsulă, unde funcționa și Direcția Regională Constanța a Securității Statului. Peste ani a început să bănuiască un așa zis coleg că ar fi fost autorul delațiunii, fiul unui ofițer de la Vama Negru Vodă, care cică se lipise de el ca marca de scrisoare. Cică se ținea scai de tata chiar și la serile de cenaclu literar, deși versurile lui erau pline de muzicalitate precum toaca din lemn de mahon și nu excela de fel în talent. Mai târziu, la numai 30 de ani Nicolae Popovici, căci despre el era vorba, a devenit cel mai tânăr ministru adjunct al Justiției, iar din 1979 timp de 10 ani Procurorul General al RSR. În decembrie 1989, Nicolae Popovici s-a remarcat în reprimarea demonstrațiilor prin ordinele date începând din 17 decembrie când a interzis autopsierea cadavrelor manifestanților împușcați de forțele de ordine.

Despre episodul de la Securitate, tata mi-a povestit că l-au ținut acolo ceva timp și că și-a cam luat palme, fiind chestionat: „cu cine-i în cârdășie, de unde avea presa fascistă, cine-l alimenta cu literatură…”, tot felul de șarje amicale din astea?! Tata-mare Nae Mihăescu, veteranul de război, care fusese anunțat de la liceu despre tărășenie, și-a agățat în piept Medalia Bărbăție și Credință – cu Spade, dobândită în Crimeea, și s-a înființat la poarta Securității unde făcea ca zmeul cerându-și fiul în libertate. Toată povestea s-a încheiat după vreo două zile cu niște palme și șuturi în fund și un angajament scris, că nu mai face ce-a făcut…

În fine, a venit decembrie 1989, a trecut teroarea securistă și ni s-a dat acces la dosarele Securității. Nici tata nici eu n-am fost curioși să vedem ce-au consemnaseră despre familia noastră căci consideram că nu merită să ne amărâm sufletul și mai tare cu cine știe ce dezvăluiri despre apropiați sau rude.

Greșită judecată, urma să concluzionez mai târziu; foarte greșită. Așa că în august 2023 am solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) accesul la dosarul întocmit pe numele meu sau al tatăl meu. Mie mi-a dat cu zero la cerere, mă rog așa o fi s-au n-am știut cum să întreb, dar pentru tata mi-au dat satisfacție.

Cel ales        

Nici nu vă imaginați ce emoții, ce fibrilații m-au încercat de când am primit confirmarea prin poștă, până când m-am programat la CNSAS și… mai ales când mi-a fost înmânat dosarul în sala de lectură. Dosarul “înființat” de Direcția Generală a Securității Statului (DGSS) Regiunea Constanța, prin Direcţia a III-a de Contrainformaţii, Penitenciare şi Miliţie, Serviciul 7, Biroul 2, pe 25.03.1952 în baza referatului de propunere întocmit de Lt. Chirculescu Gheorghe, avându-l ca “obiectiv” pe Mihăescu George, elev în anul III al Școlii Tehnice Financiare din Constanța. Doar că…ce să vezi? Indicativul Dosarului nu era de Urmărit ci de Rețea!!! Nu-mi venea să cred. Nu puteam să înțeleg confuzia. Chem supraveghetorul, atrag atenția, pleacă să verifice, revine… ”Este ok”, îmi spune, e dosarul care trebuie. Fibrilațiile revin, broboane de sudoare apar pe frunte, vena de la gât pulsează să plesnească… Mă resemnez. Deschid coperta, trec peste detaliile tehnice de arhivare și îmi pironesc ochii tulburi, injectați de adrenalină, peste prima foaie dactilografiată, având titlul REFERAT.

“În vederea acoperirii informative a obiectivului “Tineret Studios”, ne-am fixat asupra numitului MIHĂESCU GEORGE, elev în  anul III la Școala Tehnică Financiară din Constanța care pe lângă faptul că are legături cu o serie de elevi cu atitudine dușmănoasă mai face parte și din Uniunea Scriitorilor unde este apreciat prin talentul lui. (…) Cel în cauză, prin însăși locuința fața de traseul de difuzare a manifestelor lansate în noaptea zilei de 16-17 martie 1952, ne poate da o serie de date privind elementele dușmănoase din rândul elevilor, din acea parte a sectorului, capabile de acțiuni dușmănoase. În privința modului de a muncii contrainformativ este capabil, având având spiritul de observație dezvoltat, inteligent și cu priză în rândul elevilor și elevelor.

De asemenea este vigilent și are puterea de a păstra un secret ce i se încredințează.

În privința recrutării ne vom servi de materialul informativ și de foaia din revista fascistă pe care a adus-o în clasă în ziua de 11 martie 1952, arătând-o elevilor.

Metoda folosită în momentul recrutării, pe lângă materialul ce-l deținem vom folosi din plin convingerea, întrucât este membru al UTM, de către care este și apreciat.

Pentru recrutare vom folosi Secția II Miliție în vederea dislocării din școală, sub pretextul că este chemat pentru a i se verifica Buletinul la Biroul populației de unde va fi luat de un organ de al nostru și adus la această Direcție.

Odată adus la Direcție i se vor pune întrebări despre felul cum vede greșeala ce a comis-o prin propagarea materialelor fasciste în rândul elevilor, totodată arătându-i-se consecințele ce le are de suferit în urma acestui fapt.-

După acestea, în funcție de răspunsurile pe care le va da va fi pus să scrie o declarație în care să recunoască în totalitate abaterile săvârșite, în mod autocritic.

În încheiere va fi prelucrat în sensul ca singur să vină și să propună colaborarea cu organele noastre în scopul reabilitării greșelii comise după care i se va lua un angajament cu scopul de a nu deconspira sarcinile ce i le vom da, punându-i-se totodată în vedere consecințele divulgării secretului profesional.

După luarea angajamentului va fi pus să-și scrie o autobiografie detaliată precum și o listă de rude și cunoștințe pe care le are după care i se va fixa prima întâlnire, dându-i-se totodată și instrucțiuni despre felul cum trebuie să lucreze informativ.

Recrutarea va fi făcută de către lt. Chirculescu Gheorghe, ajutat de către sublocotenent Ivașcu Niculae, în ziua de 20 martie 1952.

Propunem ca durata recrutării să fie de 4 ore”.

Semnează, lt. Chirculescu Gh.

Din ‘Nota informativă’, datată 12 martie 1952, prezentă în dosar, înțeleg că tata fusese sifonat de unul cu nume conspirativ ‘Costică’ care a aflat întâmplarea cu pagina de revistă americană adusă în clasă și a primit sarcină să obțină mai multe detalii despre actul de bravadă, pe care școala încercase să-l treacă sub tăcere.

Bun, zis și făcut! Condițiile fiind întrunite conform referatului aprobat, în ziua stabilită tata este “invitat” la Miliție, fiind scutit de la cursuri pentru toată ziua. Că planul Securității nu a decurs conform strategiei prestabilite, pot să deduc din faptul că deși convocarea pentru ‘interviul’ de 4 ore avusese loc pe data de 20 martie, “Referatul despre modul cum a decurs recrutarea numitului Mihăescu Gh.” întocmit olograf, are data de 22 martie. Să lase oare securiștii în nelucrare timp de două zile un referat de două pagini scrise de mână”? N-avea nicio justificare și nici nu era uzual, doar dacă…interogatoriul ar fi durat mai mult de 4 ore, spre 48 chiar, și în registrul de documente nu mai puteau să antedateze.

Spre această ipoteză mă duce gândul când observ că datarea de la sfârșitul Autobiografiei este modificată, cifra 0 din numeralul 20 fiind transformată dintr-un 2 inițial, așa după cum se poate observa în fotocopia atașată. La sta se mai adaugă mărturia unchiului Ion care, cu cinci ani mai tânăr decât tata era totuși destul de mare ca să-și amintească frământările familiei și faptul că tata-mare nu și-a părăsit timp de două zile postul de planton voluntar din fața Securității. Tot unchiul Ion, acum la cei 85 de ani, încă își mai amintește cum la finalul supliciului, tata fusese adus acasă șifonat rău și tuns chilug. Avea 18 ani neîmpliniți, el fiind născut pe 6 august 1934.

“Ești ceea ce faci, nu ceea ce spui că vei face” – Karl Jung

Episodul s-a finalizat cu succesul profesional al securiștilor care își trecuseră în palmares un nou informator cu nume conspirativ ‘Mihai’, din categoria ‘tineretului studios’, iar tata avea să-și urmeze pe mai departe vocația și să-și consolideze cariera intelectuală. Nu-mi dau seama însă dacă a fost deplin conștient de obligațiile ce-i reveneau. Dilema asta o am pentru că în dosarul de la Securitate am găsit o ‘Caracterizare’ făcută de ofițerul de legătură în care este descris ca neserios, nepunctual la întâlnirile stabilite și chiar chiulangiu la raport; superficial în munca informativ, fire visătoare și poetică dar studios și deosebit de creatoare, preocupat peste măsură de lectură și de acumularea cunoștințelor din domeniile aprofundate.

De asemenea, ofițerul de securitate pune mărturie pentru tata, în fața posterității, că informatorul ‘Mihai’ își ocupa majoritatea timpului cu cenaclul literar pe care-l conducea dar că materialul informativ este de slabă calitate și nefolositor și că deși e evident că întâmpină mari lipsuri materiale nu solicită ajutor financiar.  

Într-un alt document numit ‘Fișă de studiu’, ce însoțește referatul de racolare, datat 19 martie 1952, elevul George Mihăescu este de asemenea caracterizat ca studios, preocupat de activitatea la cenaclul, pentru care a urmat în 1951 cursul de coordonator cu durata de trei luni, la Școala de literatură Mihai Eminescu din București. În același timp este stigmatizat ca: “(…) orgolios, punându-și întotdeauna persoana sa mai presus decât toate. Nu este sociabil pentru care fapt nu are un prieten intim. Îi este teamă de organele Securității de Stat, în schimb față de celelalte organe ca Miliția, Sfatul Popular, etc, nu inspiră nicio teamă. Are voință fiind energic și ambițios și are întotdeauna punctul său de vedere propriu. Luptă pe toate căile să urmeze cursurile mai departe nutrind ideea de a pleca la facultate”. 

Frumos, sau ce? O descriere de 1000 de puncte aș zice, ce vorbește despre verticalitatea și caracterul impecabil al tatălui meu, George Mihăescu, făcută de Securitate. Mai rar așa ceva! În continuare, în dosarul de rețea găsesc și unicele două ‘Note informative’, olografe, semnate de tata, în care cu multă acuratețe “raportează” cum un coleg perturbă Ședința UTM. “ Zama Nicolae a făcut zgomot în clasă. În loc să asculte el citea ziarul. Când i s-a atras atenția el a tulburat ședința în nenumărate rânduri…”

În altă notă, informatorul ‘Mihai’ divulgă cum colegul Bellu Ion la ora de Limba Română, când s-a lecturat poezia „Cântec despre Gheorghe Gheorghiu Dej”, a ridicat în mod inadecvat problema neologismelor folosite de către autor.

Probabil că adunate în timp, aceste două note informative dacă nu au fost catalogate drept tendențioase măcar i-au scos din pepeni pe profesioniștii în filaj dându-le de gândit că tata își băatea joc de ei, periclitându-i rău postura de om de sprijin al Securității în mediul studios constănțean.

Un Referat din data de 08 decembrie 1952 al Secției Culturală de pe lângă Sfatul Popular Constanța stabilește că responsabilul Cenaclului Literar Filimon Sârbu, George Mihăescu, și-a “umflat” decontul de cheltuieli pentru o deplasare la București astfel că o parte din bani i s-au imputat și urmează să-i restituie. Drept urmare, ofițerul lui de legătură propune abandonarea informatorului ‘Mihai’ când va fi identificat un alt element care să-l înlocuiască, ceea ce avea să se întâmple efectiv pe 13 iulie 1956 când deja tata era student la Școala de Literatură Mihai Eminescu din București, unde împărțea dormitorul cu Nicolae Labiș.

În baza Referatului 361, întocmit de ofițerul de Șeful Biroului, lt. maj. O. Samoilă, Avizat de Șeful Serviciului – maiorul Popescu N. și Aprobat de col. Anania, Șeful Direcției a III-a din Departamentul Securității Statului, la finlul a cinci ani în care au constatat că l-au rătăcit pe informatorul ‘Mihai’ alias George Mihăescu în birocrația lor, atât la propriu cât și la figurat, Securitatea decide în mod just să se abandoneze o linie moartă care nu ducea nicăieri și care n-a produs niciodată decât balast.

La vremea respectivă tata era deja ziarist trimis la studii superioare, în capitală, de ziarul Dobrogea Nouă, unde fusese angajat imediat după ce-și luase bacalaureatul la Școala Tehnică Financiară.

Între timp ai lui reveniseră la Năvodari cu toți cei cinci frați minori ai tatălui meu căci tata-mare, Nae Mihăescu, veteranul de front, reușise să-și recupereze la Tribunalul din Constanța casa de locuit împreună cu curtea de 2000 de mp, pe care Statul Român i-a confiscase abuziv. Dar ăsta este deja un alt ciob ce recompune întreaga viață a familiei mele.

Poate nu aveți de unde să știți dar morbul ăsta al securității odată ce ți-a contaminat organismul dă semne de afectare a subconștientului pe tot restul vieții. E ca malaria care când nici nu bănuiești începe să te zgâlțâie din toți țâțânii. Și apropos, chiar dacă eu am aflat în 2023 citind acte din arhiva CNSAS că Securitatea îl scosese din ecuație pe tata, credeți că el a știut vreodată acest lucru? Credeți că dosarul lui de informator, atâta cât este de subțire, conținând doar 15 pagini, inclusiv cele 2 decupaje din revistă și două foițe A7 cu „dume” îngăimate despre colegi ce deranjează orele și perturbă ședința UTM, nu era păstrat în „parcul rece” ca armă secretă de șantaj de către Securitate și mai apoi de către cei care au exercitat poliția politică după 1990? O să vedeți din istorisirile viitoare că așa e!

Din aceași serie citiți și:

Cioburi dintr-un întreg ①