Luigi FRIGIOIU ■
Deși poate că nu vă vine să credeți dar cândva, am fost tânăr. Și, ca orice tânăr, am fost răpus de pasiune precum desenul cu inima săgetată de pe interiorul antebrațului drept al lui Popey Marinarul. Mie, de exemplu, în studenția din Cluj, mi-a plăcut o solistă minionă cu glas cristalin. O văzusem la TV, părea o păpușă vie. Când a cântat la Teatrul Național din Cluj, am așteptat-o cu flori la ieșirea artiștilor. Nu m-a băgat în seamă, era însoțită de un individ cu ochelari fumurii, peltic și bine băut. În timpul evenimentelor din decembrie 89, m-am lămurit cu cine am avut de-a face. Tipul era prințișorul Nicușor Ceaușescu. El fiu de dictator, eu fiu de muncitor – Daniela Vlădescu făcuse alegerea corectă.
Cu timpul, soprana câștigase concursul de tumbe organizat în patul Prințișorului învingându-și marea rivală, gimnasta de renume mondial, Nadia Comăneci.
În decembrie ’89, în Sibiu, Daniela Vlădescu l-a urcat pe Nicușor, aproape mort (de beat) în Oltcitul ei și au pornit spre București. Sperau că vor fi încoronați în locul cuplului imperial, nea Nicu și tanti Leana Ceaușeasca. În Capitală, nu au fost primiți cu ropote de aplauze ci cu rafale de armă. Olticitul s-a făcut sită iar Nicușor a fost înjunghiat.
Curtezana ceaușistă și-a continuat salturile prin diferite paturi, aterizând, în cele din urmă, ca manager la Teatru Danovski din Constanța. Trambulină i-a fost “Voievodul țiganilor”, prietenul lui Nicușor – corbul Medelin – ajuns mare mahăr în Ministerul Culturii.
Teatrul a devenit moșia ei personală, s-a mutat în incintă unde conviețuiește cu peste 30 de pisici. Sub directoratul ei, teatrul a ajuns falimentar, ilegalitățile și abuzurile manageriale s-au ținut lanț. Nenumărați artiști au plecat, s-au înregistrat multe decese datorită condițiilor inumane de muncă. Mizerie de nedescris, psihică și fizică. Clădirea e o ruină care stă să cadă în capul spectatorilor și trecătorilor. Oamenii de bază ai directoarei au fost cuplul coregrafilor perverși, Horațiu și Monica Cherecheș. El, un castor prăfuit despre care se zice că ar fi pedofil, gerontofil, zoofil și… Benny Hill. Ea, femeia șnur, veșnic nesătulă după …(n-am găsit altă rimă). Ambii, mari amatori de sex în grup. Toate balerine au trebuit să suporte avansurile lor mizerabile, făcute cu complicitatea penală a directoarei. Foarte puține au rezistat și au continuat să muncească în acest adevărat infern. Ministerul Culturii știa, Autoritățile locale știau, ziarele știau despre promiscuitatea din teatru dar, aproape toți, au tăcut.
Pentru că nu mai existau soliști, s-a apelat la absolvenții “Teo-Old School”. Adică, la cădelnițarii bărboși formați de Prea-Înaltul Teodosie. Ca interpreți vocali, s-au descurcat onorabil deși cântau ariile pe nas, în stil popesc. La balet a fost mai complicat: sutana și patrafirul îi împiedicau pe prea-cuvioși să pirueteze grațios. În plus, se modifica afișul pe care trebuia să scrie “Lacul lebedelor cu barbă”!
“Procesul poantelor” la final
Procesele dintre angajații disperați și conducere se succedau vertiginos. Dar “triunghiul perversităților” – Daniela Vlădescu, Monica și Horațiu Cherecheș – se lăudau cu relațiile sus-pus și continuau să abuzeze angajații.
Am intrat la o înfățișare să-mi urmăresc fosta solistă favorită. Nici, măcar, vocea nu mai era aceași: trilul de pasăre măiastră se transformase într-un croncănit de privighecioară. Când m-a recunoscut a început să țipe isteric: “Afară cu ziariștii din sală!”. Dezamăgit, nu mi-a rămas decât să părăsesc sala de judecată fredonând o manea de suflet, foarte potrivită momentului delicat: “Te-am iubit să moara mama, te-am iubit cu foc / Te-am iubit să moară mă-ta, n-am avut noroc.”
Cum ne-a obișnuit, Justiția, s-a mișcat în ritm de melc. Dar, în cele din urmă, s-a făcut dreptate. Pe rând, “tripleta perversă” Daniela Vlădescu, Monica și Horațiu Cherecheș pierd proces după proces. Deși se folosesc de toate trucurile ca să amâne pronunțarea sentințelor (inclusiv șantaj emoțional cu invocarea problemelor de familie). Până-una alta, Ministerul Culturii i-a alungat din teatru pe Castor și Femeia-șnur. Pe din dos, cum le place! La plecare, Monica și-a încărcat mașina cu costumele de dans ale teatrului ca să nu iasă cu mâna goală. Presa știe dar, din lașitate, nimeni, absolut nimeni, nu a scris nici un cuvânt despre izgonirea depravaților din teatru.
Autoritățile guvernamentale au numit, în funcția de coordonator al Ansamblul de balet, un profesionist impecabil. O mai veche cunoștiință a spectatorilor constănțeni, Traian Vlas, ex-balerin valoros, prim-solist și elev al legendarului Oleg Danovski. Sarcina e grea, dar pregătirea și caracterul îi dau dreptul să meargă, cu speranță, mai departe. Mult succes, maestre Traian Vlas!
Daniela Vlădescu a rămas izolată, cu spatele la zid, ca “socrii” ei în decembrie 89, la Târgoviște. O va mitralia justiția cu următoarele sentințe, n-are cum să scape. Bulgărele adevărului se tot rostogolește și va provoca o spectaculoasă avalanșă. Disperată, urlă pe holuri că, fără ea, teatrul se va desfința. “Minciună în falș!” cum spunea la proces tata socru, nea Nicu, cel mai ciuruit fiu al poporului. Dimpotrivă, dispariția ei din Constanța e obligatorie ca Teatrul să poată continua.
Colectivul artistic e de calitate, “moștenirea Danovski” e imensă și obligă. Cu siguranță se vor găsi resurse umane și financiare ca celebrul teatru al Constanței să strălucească din nou. Așa-zisa “domnie” a Danielei Vlădescu va rămâne doar un coșmar. Pe care îl dorim uitat cât mai repede.
La 70 de ani, venerabila Daniela, va deveni Baba Dana. Și va intra în galeria babelor legendare din folclorul și tradițiile noastre: Baba Dochia, Baba Novak, Baba Alhassan(FCSB), pictorul Corneliu Baba sau, mai nou, manelistul Baba-șa…
Pisicuță, pis, pis, pis… Magandang gana!
O belea nu vine niciodată singură, iar Dumnezeu nu bate cu parul! Din mici economii (bugetată din 5-6 locuri: pensionară, directoare, regizoare, solistă, costumieră etc), Daniela Vlădescu și-a tras o limuzină Ford, nou-nouță. O lăsa în parcarea teatrului, până într-o bună zi când a găsit-o “armonică”. Istoria e ciclică… Fordul seamănă, acum, izbitor cu Olcitul ciuruit de revoluționari, în care Primadona l-a cărat, de la Sibiu, pe Prințișorul Nicușor ca să se înscăuneze Primă Doamnă.
Se spune că, în curând, Primăria va începe mult așteptata renovare a clădirii. Închei cu o veste pozitivă: pisicile cuibărite în teatru nu vor rămâne pe drumuri. O echipă de muncitori străini strică străzile din cartierul meu. Am observat că sunt iubitori de animăluțe, zilnic aleargă după câini și pisici. Am dialogat în rom-ciuciungheză și m-au asigurat că sunt dispuși să preia toată turma de mâțe a Danielei Vlădescu. Bucuroși, păreau că se felicită între ei. Cred că e de bine. Își spuneau: “Magandang gana!” și se frecau pe stomac. Inițial, am crezut că e un salut specific. Ajuns acasă, m-am documentat și am aflat că, în limba filipino, “Magandang Gana!” înseamnă “Poftă bună!”.
