Horticolă

George MIHĂESCU ■

Mi-am ales trei protectori, trei maeștri sacri

Și am scris pe poartă cuvintele lor:

“Primul și cel mai mare dintre prinți a fost

Grădinarul, țăranul” – a zis Shakespeare;

“Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce ai nevoie.” – a cugetat Cicero,

“Să  ne vedem fiecare de grădinile noastre!” – insista înțelept Voltaire.

Sub protecția Sfintei mele Treimi, care începe cu Domnul Shakespeare,

Bravând în fața conțopiștilor cu mâini subțiri

Și dându-le cu tifla snobilor

M-am apucat mai întâi să adun de pe loc pietrele,

Și să sparg bolovanii.

Pietrele erau însă enorme și grele

La fel ca Negrilă, boul nostru cel chior

Care m-a călcat cu copita pe piciorul gol

Pe când aveam doar șase ani.

La fel de enorme și grele

cum era carul încărcat cu grâu

proptit de mine cu furca

să nu se răstoarne,

pe când aveam 16 ani și tata era la război.

Pietrele erau enorme și grele

 ca toate marile greutăți

prin care trecusem până atunci.

Apoi am început să sparg bolovanii.

Dar într-un mod inexplicabil

Fiecare bolovan era o figură,

cunoscută.

Unul era capul învățătorului din școala primară,

Care m-a ținut tot timpul în ultima bancă.

Altul semăna perfect cu un idiot de cadrist comunist

care cercetându-mi dosarul, în tinerețe,

îl găsise, nu știu de ce, cu pete

pe conștiința lui de plugar sărac pe bunicul.

Altul era întruchiparea perfectă

A unui cretin activist care mima putere de satrap

Țipând în gura mare, fără a fi ascultat

de nimeni.

I-am spart pe toți, i-am făcut țărână,

pământul căpătându-și forma primară,

și am semănat dovlecei, ridichi, pepeni galbeni și verzi,

roșii și varză.

Drept mulțumire că-l scăpasem

de asemenea poveri și asemenea monștri,

Trăind o a doua geneză,

Pământul m-a răsplătit cu cele

mai mari, mai frumoase și

mai pricopsite bucate:

Dovlecei ca nurii de codană,

Ridichi ca granatele rubinii

Pepeni galbeni – dulci buze cărnoase și lipicioase

ca de gheișe,

Pepeni verzi trosnind de prea copți –

negrese focoase drapate în satin verde.

Roșiile – sunt sâni de fecioare,

Iar verzele, precum pântecoasele mămici.

(Postumă /1988)