Acasă Turism „Valuri de Distracție”: OMD Mamaia-Constanța continuă sezon estival cu magie și divertisment

„Valuri de Distracție”: OMD Mamaia-Constanța continuă sezon estival cu magie și divertisment

72
0

Dan MIHĂESCU ■

Stațiunea Mamaia este pregătită să ofere un sezon estival de neuitat, plin de momente magice și spectacole de excepție. Sub sloganul „Valuri de Distracție”, Mamaia promite să fie destinația ideală pentru toți cei care doresc a se bucura de soare, de mare și de o diversitate de evenimente captivante.

Astfel, potrivit agendei culturale întocmite de OMD Mamaia-Constanța, luna iulie continuă în aceeași notă vibrantă, aducând pe scenă nume sonore ale muzicii românești. Astfel că vineri, 26 iulie, începând cu ora 21.00, pe scena din Piațeta Cazino vor urca Andrei Bănuță și Theo Rose. Duminică, 28 iulie, tot în Piațeta Cazino vor concerta Eva Timush și Andrei Ursu (WRS).

Tot duminică, 28 iulie, pe Scena din Piațeta Perla, de la ora 10.00 și până la miezul nopții, va avea loc Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Vocea Mării”.

Iar surprizele nu se opresc aici. Luni, 29 iulie, pe Scena din Piațeta Cazino Mamaia, în intervalul orar 16.00-19.00 va avea loc Mamaia Summer Hits, cu Aurelian Temișan.

OMD Mamaia-Constanța nu a uitat nici de cei mici, pe care în fiecare joi și sâmbătă îi așteaptă în Piațeta Perla Mamaia, unde sunt organizate spectacole de teatru de păpuși și show-uri magice, începând cu ora 20:00. Micuții vor avea ocazia să se întâlnească cu personajele lor preferate din lumea Disney, iar Mickey și Minnie vor fi prezenți pentru a aduce zâmbete pe fețele tuturor copiilor. Aceste momente speciale vor oferi familiilor clipe de bucurie și relaxare, asigurându-se că toată lumea se distrează la maxim.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de o vară memorabilă la Mamaia! De la concerte de top și spectacole pentru copii, până la festivaluri și concursuri de talente, Mamaia este destinația ideală pentru toți cei care doresc să se distreze și să se relaxeze.

Totodată, Teatrul de Stat Constanța cu finanțare din partea Consiliului Județean prezintă trei zile de teatru stradal în cadrul evenimentului cultural SEASTREET. Astfel, conform programului:

Vineri, 26 iulie

Parcul Gării  

Ora 19.00 : Special Conquest, Compania Tac O Tac (Franța)

Ora 19.45 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

Ora 20.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Ora 21.15 : Special Conquest, Compania Tac O Tac (Franța)

Ora 22.00 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

 Parcul Teatrului Oleg Danovski

Ora 20.00 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

 Lac Tăbăcărie Promenadă din incinta City Park Mall Constanța)

Ora 19.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Sâmbătă, 27 iulie

Faleza Cazino

Ora 18.30 : Special Conquest, Compania Cie Tac O Tac (Franța)

Ora 19.15 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

Parcare Poarta 1

Ora 20.00 : Symphonic Rock Masters, Orchestra Simfonică București (România)

Ora 21.00 : Special Conquest, Compania Cie Tac O Tac (Franța)

Ora 21.30 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

Ora 22.00 : Sylphes, Sylphes Aerial Show Company (Spania)

 Lac Tăbăcărie Promenadă  (din incinta City Park Mall Constanța)

Ora 19.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Parcul Teatrului Oleg Danovski

Ora 20.00 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Parcul Gării

Ora 20.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Duminică, 28 iulie

TOMIS (intersecție cu st. Sarmisegetuza – intersecția cu st. Ștefan cel Mare)

Ora 19.00 : Special Conquest, Compania Tac O Tac (Franța)

Ora 19.45 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

Ora 21.15 : Special Conquest, Compania Tac O Tac (Franța)

Ora 22.00 : Timbaloe Batucada, Compania Timbaloe Batucada (Spania)

Promenada Lacului Tăbăcărie (din incinta City Park Mall Constanța)

Ora 19.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Parcul Teatrului Oleg Danovski

Ora 20.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Parcul Gării

Ora 20.30 : Freestyle Puppetry, Teatrul de Animație Țăndărică (România)

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, ediția a treia este organizată de Teatrul de Stat Constanța, finanțator fiind Consiliul Județean Constanța, iar partener principal – Primăria Constanța. Sponsorul principal al SEAS este distribuitorul de energie electrică PPC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.