Leonard MOCANU ■
De peste 120 de ani românii sărbătoresc Ziua Marinei cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august. Evident, între 1945 și 1989, sărbătoarea a avut un caracter ateu, în concordanță cu morala proletară, fiind marcată inițial în luna iulie (de fapt, marcând Ziua Marinei Sovietice), apoi în prima duminică din august, ca o manifestare pur românească.
Vrem sau nu să recunoaștem, dincolo de semnificația ei pentru marinari, care se spune că a existat dinainte de 1902, Ziua Marinei a avut și o încărcătură mercantilă, primarul Constanței de atunci, Cristea Georgescu, promovând această sărbătoare și pentru a atrage turiști. Și cum se putea mai bine, decât legând evenimentul într-o formă sau alta de Casa Regală, introducând-o sub patronajul reginei Elisabeta?
Cum românului, indiferent de poziția socială, i-a plăcut fastul, Ziua Marinei a crescut în amploare, precum Făt Frumos, spre încântarea turiștilor și invitaților și a bătăilor de cap ale marinarilor. De la simpla Zi a Marinei, sărbătoarea a inclus în timp și lucrătorii portuari și navaliștii.
Citind cu atenție Legea 382/2004, aflăm că, de fapt, 15 August este DOAR Ziua Marinei Române, sărbătoare militară și civilă. Mai aflăm că în această zi se organizează programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și ceremonii militare și religioase. Greu de lămurit cam ce se întâmplă în ultimele două decenii și jumătate cu sporirea în amploare a acestei sărbători, prilej pentru tot felul de politruci să se facă văzuți, să facă declarații și promisiuni sforăitoare, pe care să le uite chiar înainte de a pleca.
În secolul trecut, Ziua Marinei, chiar politizată, s-a ”lăsat” cu ”daruri” pentru marinari. În 1902, Ziua Marinei a fost sărbătorită la bordul Crucișătorului Elisabeta, printr-un ”Te Deum”, la care a participat ȘI ministrul de război, urmat după-amiaza de un banchet și de serbările propriu-zise. De Ziua Marinei, regele Carol al II-lea a reunit școlile de marină în Școala Navală a Maiestății Sale ”Mircea” și a instituit prima medalie pentru marinari, Medalia Maritimă. În 1936, de Ziua Marinei a fost botezat primul submarin românesc, ”Delfinul”. Chiar și în timpul comuniștilor, în anul 1964, comandantul Marinei Militare de atunci, viceamiralul Grigore Marteș, a introdus Nava Școală ”Mircea, aflată într-o stare tehnică deplorabilă, în dispozitivul de sărbătorire a Zilei Marinei, obținând din partea conducerii țării promisiunea onorată ca aceasta să fie reparată și reintrodusă în serviciul activ.
Odată cu trecerea la orânduirea democratică pe care o edificăm de 35 de ani, marina militară și civilă au devenit obiectul bătăii de joc a autorităților naționale, Ziua Marinei atrăgând, an de an, tot mai puțini sărbătoriți și mai mulți spectatori, martori la același scenariu și cu aceiași actori. Flota civilă nu mai este, România nu mai are Registru Naval, iar navele militare, tot mai cârpite, își așteaptă surate noi și performanțe, primind în schimb trei șalupe de remorcaj, maestre în a valsa pe valuri pe ritmuri de Shostakovich, un vânător de mine la mâna a doua și tone de hârtii pe post de promisiuni sau programe strategice de înzestrare. Nava Școală Mircea a ”serbat”, între 1995-2001, Ziua Marinei timp de opt ani într-un șantier naval, de unde a ieșit în haină nouă doar ca urmare a insistenței și clarviziunii unui om care a știut să găsească soluții la probleme și nu probleme la soluții.
Dacă cineva ar avea curiozitatea să numere de câte ori a fost prezent la Ziua Marinei președintele (încă) în funcție și care au fost promisiunile pe care le-a făcut, dacă i-ar număra laudele, asigurările și promisiunile din discursuri și ar vedea câte dintre ele s-au adeverit (promisiunile, că de laude…), ar umple spațiile televiziunilor pentru câteva ore. Dacă actualul președinte al Senatului ar rememora de câte ori a fost prezent la Ziua Marinei din 2015 încoace, în calitate de șef al SMAp, ministru al Apărării, prim-ministru sau în cea actuală, ce promisiuni a făcut și ce asigurări a dat, ar scrie volumul al doilea al mult așteptatei cărți, fără să clipească. Am putea să-i luăm la rând pe toți ceilalți abonați la scaune în primul rând de Ziua Marinei, prim-miniștri, miniștri de toate felurile, șefi ai SMAp, iar rezultatul nu ar fi mult diferit.
Ce a urmat? Replici cunoscute de genul ”Pentru mine, apărarea națională nu e o prioritate” (Tăriceanu, sus și tare, în fața camerelor de luat vederi), sau ”Cum, măi Teo, nu avem noi 11 milioane de euro să reparăm submarinul? Vorbește, măi cu Vosganian să găsească 11 milioane!” (același Tăriceanu într-un spectacol privat de teatru la microfon, atunci când i s-a prezentat informal starea Marinei Militare Române). Evident, ambele replici, asemenea altor mii, au avut același rezultat: NIX, adică NIMIC, ci doar încă două decenii de barbă (și de bărbi) ce atârnă de carena greu încercatelor nave militare.
Din păcate și cu riscul de a-i supăra pe ultimii șefi ai SMFN, an de an Forțele Navale au ieșit la Ziua Marinei în aceeași rochie de mireasă pe care o poartă la atâtea ”nunți”, cusută, peticită, arsă de soare și coaptă de atâta călcat cu fierul încins al timpului, doar pentru satisfacția ”înalților” invitați.
Pentru că nu vreau să comentez ce a fost, ci doar să relatez niște adevăruri, îmi voi rezerva, totuși, dreptul de a face o propunere: anul viitor și în ceilalți ani Forțele Navale să sărbătorească Ziua Marinei Române așa cum scrie la lege, prin programe și manifestări cu caracter evocator, prin ceremonii militare și religioase. Să-i invite pe potentații momentului nu la circ cu animale șchioape și jerpelite, ci la simpozioane și depuneri de coroane. Să nu-și mai asume rolul de agenție de turism pentru hotelierii litoralului, atrăgând turiștii să asiste la giumbușlucuri. Să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la starea lor reală.
Pentru cine nu a citit cartea ”Band of Brothers” a lui Stephen Ambrose sau nu i-a văzut ecranizarea, redau un moment critic, petrecut în Anglia cu câteva zile înainte de debarcarea din 6 iunie 1944: sergenții unei companii din celebra Divizie 101 Aeropurtată ”Vulturii Urlători” au demisionat în bloc din funcții, în semn de protest față de incompetența profesională a comandantului companiei, riscând să stea cu spatele la zid și să primească gloanțele plutonului de execuție. Oare un șef al SMFN care ar refuza să mai organizeze festivități…festiviste de Ziua Marinei Române, păstrându-se în limitele legii, ar fi considerat trădător, demis și trimis în fața Curții Marțiale, sau ar fi considerat un om lucid și responsabil, în fața oamenilor pe care îi conduce?
