Luigi FRIGIOIU ■
Construit în anii ’50 ai secolului și mileniului trecut, complexul sportiv constănțean de pe str. Primăverii, denumit “1 Mai”, era raiul pe pământ al meciuri de fotbal și rugby, atletism, handbal în aer liber, tenis etc. și al spectacolelor cu audiență maximă.
Am călcat prima dată în tribuna stadionului pe 10 august 1969 cu ocazia meciului amical de legendă, jucat de “marinarii” Farului cu brazilienii de la Sao Paulo. Pe 15 septembrie, începeam clasa a I-a și taică-meu, fost fotbalist în divizia inferioară (la Electrica și Voința), m-a scos în lume. Capacitatea stadionului era de 18.000 locuri, iar la partida cu Sao Paulo s-a înregistrat record de asistenţă: 30.000 spectatori! S-au văndut 25.000 bilete, iar 5.000 de fani au stat în picioare, prin copaci, pe unde au găsit loc.
Nu împlinisem 7 ani și, împreună cu alții “fani” de-o vârstă, am încropit o mică galerie. Dar când au apărut echipele și am auzit din 30.000 de piepturi strigătul de luptă “Farul, Farul, Farul!” ne-am acoperit urechile. Tații noștri au fost promți: “Dacă nu faceți galerie, a doua oară nu vă mai luăm la meciuri!” Ne-am conformat și am contribuit, cât am putut, la victoria cu 2-1 (goluri Tufan și Tibi Kallo) împotriva uneia din campioanele Braziliei. În 1970, Brazilia câștiga în Mexic, pentru a treia oară, Campionatul Mondial avându-l în frunte pe cel mai mare fotbalist din lume, Pele.
Eram copil dar am înțeles, atunci, că locuitorii bătrânei cetăți Tomis și fani ai Farului, au inima alb-albastră ca binecunoscutele tricouri ale neînfricaților lupi de mare.
Cam pe atunci, Gicuță Hagi descifra tainele mingiei de cârpă pe tăpșeanul din Săcele. Oile și mieii au fost primii lui adversari iar pe berbeci îi dribla până se dădeau cap în cap. Supertalentat și ambițios, a crescut frumos ca mini-vedetă de mare perspectivă a Farului. La Constanța n-a stat mult: după cls a IX-a s-a transferat de la Liceul Decebal (pe atunci, nr 5) la București. S-a întors acasă după mulți ani, când se transformase dintr-o speranță a Constanței într-un simbol al fotbalului românesc. Și-a ridicat Academia la Ovidiu, a câștigat un titlu cu Viitorul. Dar, Constanța fotbalistică avea nevoie de coagularea celor doi poli de mare forță sportivă și emoțională: Hagi și Farul! Printr-o fuziune elegantă, s-a format un singur brand în care Gică e de toate: patron, manager, antrenor etc. El, însuși, a insistat spunând că va dezvolta un nou proiect, unic în fotbalul mioritic.
Politicienii (gen Chițac și Mihai Lupu) s-au înghesuit să facă poze și i-au promis marea cu sarea. Au luat voturi, au prins funcții și i-a lovit amnezia. După un prim campionat câștigat din elan, nu prea mai vin bani în vistieria clubului. Farul a devenit o cășărie cipănească unde jucătorii sunt vânduți la bucată ca telemeaua. Academia e ca o stână cu cârlani de vânzare iar rezultatele se văd.
Pălăria uriașă trasă de Hagi pe cap e prea mare și îi cade peste ochi. Probabil, de aceea nu vede că echipa nu joacă nimic. Tactica Farului e cea a oilor de pe tăpșanul din Săcele, primul teren de fotbal al lui “Regelui”. Iar el se ceartă cu toată lumea. Spune că vrea finanțe publici uitând că Farul e club privat. Dacă ar primi aceste sume, ajunge, nu în Liga Campionilor, ci în Liga Infractorilor ce-și dispută meciurile la Poartă Albă (pe unde au trecut mulți din gașcă: finu Gigi Becali, verii Giovani și Victor, cumnatul Gică etc).
Cheltuielile cu nunta lui prâslea Ianis (mai mult gigolo decât fotbaliator) l-a dus la fundul sacului. În timpul unui meci, Gică a strigat disperat către spectatori: “Plecați dracului acasă și aduceți bani!”. Prevăzător, se gândește la faptul că urmează nunta lui Kira Kiralina și atunci ca și la fotbal vrea să împartă greutățile cu toți iar bucuria să rămână în familie.
După victoria scremută cu Sibiu, și-a reluat amenințările către dușmani invizibili: “Îmi vând acțiunile, rămân cu 10% și postul de antrenor”. Nu prea se potrivește. Mult mai simplu ar fi să lase un antrenor adevărat pe bancă (o soluției e secundul Cătălin Anghel, alta reputatul Petre Grigoraș rătăcit prin Cernavodă) și să se ocupe de managementul clubului (sponsori, transferuri adevărate, construcția noului stadion etc). Oare, el nu știe că un, eventual, nou deținător al pachetului majoritar de acțiuni la Farul îl va sacrifica, în primul rând pe antrenorul Hagi?
De câte ori trec pe lângă stadionul Academiei, din boxe parcă răsună hitul lui Tudor Chirilă: “Regatul de întrebări ce l-ai moștenit / Războiul fericirii l-a pustiit / Supușii n-au răspunsuri, oglinzile se sparg / Ești doar un rege trist, rămas fără regat”.
N-aș fi scris rândurile dacă nu citeam postarea unei distinse colegei de breaslă, cadru didactic ce a deținut funcții de mare răspundere în învățământul preuniversitar constănțean. Dna prof-ing. Adriana Oprea (despre ea e vorba) are perfectă dreptate deși, evident, nu e un fan înrăit al fotbalului, în general, și al Farului, în special.
Îl știu pe Gică Hagi de foarte multă vreme. Mai precis, din 1980, când în cadrul competiției Daciada, echipa a Liceului de mate-fizică Mircea cel Bătrân a învins formația favorită a Liceului industrial nr 5 (Decebal) cu 6-5. Eram în clasa a XI-a la învingători, Gică în clasa a IX-a. Noi (colegii mei și cu mine) am fost impresionați, atunci, de atitudinea lui Gică, la înfrângere: deși avea “nume”, s-a comportat modest și civilizat. E greu să regăsesc în antrenorul colerico-isteric, de azi, pe adversarul din liceu, băiatul sfios, cu bun simț țărănesc, descălecat în cartierul Coiciu din comuna natală Săcele.
Pe vremuri, cel mai de succes spectacol de estradă de la Teatrul de Revistă Fantasio (mii de reprezentații), se numea “Săracu Gică”. În rolul lui Gică juca Gelu Manolache care îi dădea replica celebrului Jean Constantin. Ar fi păcat, ca următoarele reprezentații ale comediei să se mute la Academia Hagi din Ovidiu. Totul depinde de… Gică!
Frumos scris! Bravo Sentinela! Am mult respect pentru Gică Hagi, fotbalistul de odinioară, şi-a făcut cinste lui şi a făcut cinste României. Dar, nu înţeleg de ce se încăpăţânează să fie antrenor. Işi strică sănătatea şi reputaţia. Sunt sigur că el ar dori ca elevii lui să joace aşa cum juca el şi cu colegii lui din marile echipe pe care le-a onorat, dar ar trebui să-şi amintească cum se comportau şi cum procedau marii antrenori ai acelor echipe. Ar trebui să realizeze că nu toţi marii fotbalişti au devenit mari antrenori, pentru că este o altă meserie. Una e să fii capabil tu să împleticeşti picioarele şi mintea adversarilor în teren şi alta e să-i faci pe alţii să facă asemenea minuni. Academia lui Gică este o realizare frumoasă; Farul, de asemenea, dar ar trebui să se gândească să nu mai fie factotum acolo. Prietenii şi apropiaţii lui ar trebui să-l sfătuiască mai bine. Gică este o valoare a Constanţei şi ar trebui să-l vedem până la adânci bătrâneţi “făcând” fotbal la malul mării.
Perfect adevărat, domn profesor….
A fost învățat să se plângă și să primească. Nu putem să nu-i recunoaștem talentul de fotbalist, dar până la antrenor de top este cale lungă. Decentă și bun simț nu există în fotbalul românesc. Generația “de aur” nu duce lipsă de exemple negative. Poți să exprimi dezacordul față de o decizie eronată și într-un mod decent, fără să apelezi la invective la adresa celorlalți. Îl apreciez pe Gică pentru fotbalul jucat și pentru faptul că a creat academia de fotbal. Ar trebui să se gândească la faptul că nu poți să le faci pe toate.