Luigi FRIGIOIU ■
În 1963, se inaugura Teatrul de vară Mamaia, gazda Festivalului Național de Muzică Ușoară, manifestarea artistică centrală a litoralului, în epocă. Atunci a avut loc prima ediție apoi, festivalul a urmat o traiectorie sinuoasă din diverse motive politice, financiare, sociale etc. În 1976, s-a întrerupt și s-a reluat, abia, în 1983. După 90, evenimentul părea să-și recapete strălucirea de altădată. În 2010, s-a celebrat a 40-a ediție, însă, în 2012, din păcate, s-a tras cortina. După 11 ani de absență, în 2023, Festivalul Mamaia a revenit dar s-a desfășurat în drum, în parcarea-piațetă din zona Perla. Unde, de altfel, s-a derulat și ediția actuală.
De ani de zile, Teatrul de vară a ajuns WC public iar singurii spectatori ce-i calcă pragul sunt boschetarii și maidanezii. Consiliul Județean (preș. Mihai Lupu) n-a fost în stare să înceapă reabilitarea așa că, în timp, valoare lucrărilor a crescut de la 4 milioane la 32 milioane lei (de 8 ori!). Cu tupeul dat de aburii etilici, Mihai Lupu a venit la microfon să-și laude realizările mandatului. Cu mers nesigur și limba împleticită a încercat să articuleze un mesaj subliminal: “Stimați-aaa spectatorii-aaa …etc”. Dat afară de PNL și respins de PSD, Lupu poate merge în singura organizație ce-l acceptă întrucât îndeplinește toate condițiile: “AAA – Asociația Alcoolicilor Anonimi.” Preșul CJ a avut o ieșire din scenă furtunoasă: “Funcțiile sunt trecătoare, contează ce lăsăm în urma noastră.” Adevăr grăita-i, coane Mișule! Lupu are cu ce se mândri. După el, au rămas zeci de saci cu sticle golite încât măturătoarele din Consiliul Județean fac o mică avere din vânzarea lor la Centrele de Reciclare.
În condițiile date, organizatorul, Centrul Cultural Județean (director Laura Stroe) s-a achitat mai mult decât onorabil de sarcină. În apropiere, într-o organizare de șantier se lucra cu avânt deși lucrările de construcții sunt interzise în sezon. Pe alei, atmosferă de bâlci. Funcționau carusele și alte utilaje de agrement pentru copii, ca în Satul de vacanță. Câteva fete bronzate din Piața Chiliei vindeau baloane și acadele. Un fecior în straie populare cânta, la fluier, folclor maramureșan. Mi-a spus că e oltean însă palinca moroșană e mai bună ca țuiculița de Pitești. Deși chioșcurile “Efendi kebab” te îmbiau cu arome de mici și shaorma, meniul preferat al românașilor e același: pungi de pufuleți, covrigi (cu tot cu gaură), porumb fier (întreaga recoltă a Turciei). Unii mai descurcăreți, “lingeau” un carton cu șprot pe post de hamsie apoi, își umflau burdihanul cu apă de la țâșnitoare. Cu burta la soare, visau că au mâncat ciorbă de pește și săreau peste cină.
Hotelurile din jur erau goale (felicitări OMD!) așa că boxele au răsunat la maxim. Teatrul ambulant din parcare s-a umplut de lume, ca să nu mai socotim sutele de gură-cască agățați de garduri. Acompaniamentul l-a asigurat o trupă particulară denumită “Orchestra Simfonică București” care, de obicei, cântă rock-simfonic. Instrumentiștii respectivi n-aveau nici o tangență cu muzica ușoară în stilul consacrat al festivalului. N-am înțeles de ce nu s-a apelat la Orchestra “Teatrului Danovski”, care e la doi pași și șomează toată vara.
La pupitru, Andrei Tudor (fiul compozitorului Ionel Tudor și nepotul legendarului compozitor George Grigoriu), o soluție mai inspirată decât Daniel Jinga, dirijorul de anul trecut. “Jingle bell” era atât de mignion încât cei din orchestră nu-l observau. Vedeau doar bagheta plutind în aer și nu înțelegeau ce se întâmplă.
Festivalul a avut două secțiuni: Interpretare și Creație plus recitaluri. Prezentatori Anca Țurcașiu (total tunată) și Aurelian Temișan, cu aceleași poante răsuflate, s-au dovedit simpatici până la urmă. Sunt ai noștri, pe ăștia-i avem, cu ei defilăm… În prima zi, la “Interpretare” au evoluat: Adriana Gavrilă, Delia Racu, Nora Filipoiu, Carla Boboc și Raisa Andra, într-un concurs de urlete, nu de calități muzicale. În mod inexplicabil, fetele s-au întrecut în intensitatea decibelilor. Cu o excepție: un boboc de fată din Craiova, Carla Boboc, sensibilă și talentată. Dar, doar cu o floare…ce să faci?
La un moment dat, pe scenă, a apărut un bătrân dezorientat. Părea rătăcit. Dar moșneagul ce-l priveam nu era om de rând ci, însuși președintele Juriului: Horia Moculescu. Arăta bine, părea viu la 88 ani! Moș Mocu’ nu l-a convins să vină și pe Ion Iliescu, prezent doar la cântările lui Gică Petrescu. Alături de fiica Nidia, și-a interpretat câteva compoziții. Echipajul SMURD era la fața locului dar n-a fost nevoie de intervenție.
La “Creație”, am ascultat posibile viitoare șlagăre ale muzicii ușoare românești. La această secțiune, Orchestra Simfonică s-a retras și s-au folosit negativele instrumentale. Fără explicații…? Probabil, organizatorii au realizat că, dacă așa-zisa orchestră rămâne pe scenă, se produce o babilonie muzicală.
Au prezentat piese compozitorii: Mihai Alexandru, Dan Craimerman, Nicolae Caragia, Sergiu Rudichi și Dan Pavelescu. Ultimul, a determinat-o pe Paula Selling să-i interpreteze melodia “De n-ai fi tu”. Iar ea a demonstrat, încă o dată, că e adevărata regina a muzicii autohtone, un star prea rar pus în valoare. Cu o ținută de vis și o interpretare impecabilă, Paula Selling și-a eclipsat “adversarii”.
Recitalurile au reprezentat momentul culminant. “Zdob și Zdub” a deschis show-ul în stil caracteristic. Au fost programați și The Motans dar, cred că era suficient o singură trupă de peste graniță. Până la urmă e un festival național, nu? Horia Brenciu a încheiat dar putea să cânte mai devreme sau deloc.
Băieții de la “3 Sud-Est”, în mare formă, amintesc pe zi ce trece de altă tripletă locală cu succes pe vremuri: “Trio Do-Re-Mi” de la Teatrul de revistă Fantasio.
În ciuda modelor trecătoare, veteranul Paul Ciuci e pe baricada rockului, alături de colegii Ionuț Micu, Lucian Iluț, Cătălin Tuță Popescu. “Cântec pentru prieten”, piesa lor de rezistență, înseamnă imnul prieteniei pe toate scenele. “Compact” rămâne compact!
Ziua a doua a continuat la fel: cascada Urlătoarea din Bușteni părea că se revărsă în Marea Neagră. Câțiva spectatori inventivi și-au confecționat antifoane pentru urechi din șervețele. La “Interpretare” au evoluat cinci fete, două rătăcite de la alte secțiuni. Catinca Leu a venit cu“Rugă pentru părinți” a folkistului Hrușcă (bine că n-a colidat “Florile dalbe”) iar Melissa Antonesi a ales piesa de rezistență a folclorului gorjenesc “Lie Ciocârlie” (deși muzica populară e programată între 28-30 august). Au mai evoluat Bryana Holinger și Ileana Paula Both. Singura rază de lumină a venit de la dulcea și tandra Luana Mihaela Toader. Micuța solista a interpretat, cu succes, o piesă grea, “Dulcea și tandra mea fiară” de Eugen Doga, depunându-și candidatura la un premiu. Denis Ștefănescu, câștigătoarea din 1988, a urcat, din nou, pe scena festivalului și părea neschimbată.
La “Creație” au intrat în concurs alte 5 piese compuse de: Viorel Gavrilă, Codruț Croitoru, Popa Răzvan Adam, Cristian Faur, Marius Moga (alături de Răzvan Matache, Vizi Imre și Mihai Dumitrescu).
Prezentatorii, Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan au susținut micro-recitaluri, urmate de evoluțiile în alb-negru ale lui Florin Ristei și Connect-r. Seara s-a terminat apoteotic, în uralele publicului, cu diva “Lori din Onești” (după cum s-a prezentat Loredana Groza). “Zig zaga zugalaga, zagazagazugalaz, zig zaga zugalaga, zigazagaza”. “Da dumla dumla da, la dumla dumla da, Daga dumla dumla da, Made in Romania”. Se știeee!
Festivalul de Mamaia s-a relansat pentru a promova noi vedete și noi șlagărea utohtone. Doar timpul va decide dacă a reușit pentru că, în anii ‘80, maestrul Sile Dinicu, dirijorul Orchestrei Radioteleviziunii, ce asigura acompaniamentul festivalului spunea: “Compozitorii scriu cântece premiate, dar a doua zi după concurs nu le mai cântă nimeni. Şlagărul pretinde simplitate, nu sofisticări orchestrale. Melodicitatea e factorul principal iar compozitorii o neglijează. Muzică uşoară se adresează inimii, inteligenţei și trebuie să pornească de acolo. Mă deranjează denumirea muzică ușoară. Esențialul e ca muzica să fie bună. Uşoară, grea, tânără, să fie de calitate. În epoca lor, liedurile lui Schubert sau valsurile straussiene erau echivalentul muzicii la modă. Acum această muzică s-a clasicizat. Dar a îndeplinit o condiţie: a fost de bună calitate!”.
Deși au trecut patru decenii, cuvintele maestrului Sile Dinicu sunt actuale și acum.
Cât despre Gala de premiere ce să vă spun, a fost ceva apoteotic demn de Eurovision. Nu am să comentez mai mult căci sunt copleșit…Aproape că nu-mi găsesc cuvintele și ca să nu nedreptățesc pe cineva îmi iau răgaz de timp dar vă asigur că în următorul articol voi da fiecăruia ce merită!
