Piațeta Perla din stațiunea Mamaia devine în acest an timp de 3 zile, un loc de întâlnire pentru tradițiile românești autentice, evidențiate prin muzică și dansuri autohtone.
Iubitorii muzicii populare românești sunt invitați la Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2024, care se va desfășura în perioada 28-30 august. Evenimentul se adresează tinerilor interpreți ai cântecului popular românesc, soliști vocali și instrumentiști şi va avea invitaţi în recital artişti consacraţi și iubiți de publicul larg.
Festivalul din acest an va fi prezentat de cunoscuta realizatoare TVR Iuliana Tudor, alături de interpretul de muzică populară, Gelu Voicu. Gala Laureaților va avea loc în data de 30 august.
“Așa cum am anunțat înainte de începerea celor două festivaluri (cel de muzică ușoară și cel de muzică populară), OMD Mamaia Constanța va acorda la fiecare ediție a celor două festivaluri un Premiu Special aleatoriu, unui artist, care în perioada 1963 – 2000 a fost câștigător la una din secțiunile Festivalului de la Mamaia. În această ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia vom acorda un premiu unui artist consacrat și nelipsit de pe scenele de la Mamaia, o personalitate iubită de mii de români. Nu vă dezvăluim numele artistului, ca să aveți un motiv în plus de a participa la cele trei seri de spectacole”, a declarat George Măndilă – Președinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Festivalul concurs de anul acesta va avea două secțiuni, una pentru soliști vocali şi una pentru soliști instrumentiști. Pe scena concursului vor interpreta 10 soliști vocali și 10 soliști instrumentiști, din fiecare secțiune.
Prima seară a festivalului va purta numele simbolic de „Emoții la Mamaia”. Publicul va revedea la Mamaia artiști îndrăgiți ai cântecului popular din toate zonele țării: Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Andreea Voica și Deian Galetin, Mariana Deac, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Viorica Macovei și Liliana Laichici sunt printre soliștii care îi vor încânta atât pe turiști, dar și pe constănțeni. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Seara se va încheia cu un recital susținut de Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu.
Cea de-a doua seară a festivalului îl aduce în fața publicului pe îndrăgitul Paul Surugiu – Fuego, alături de alți tineri laureați ai Festivalului de Folclor de la Mamaia: Ovidiu Homorodean, surorile Ștefan, Valentin Sanfira, Fetele din Botoșani sunt doar câțiva dintre ei.
Seara de vineri va fi dedicată Galei Laureaților, iar recitalurile care vor închide festivalul vor fi susținute de Sava-Negrean Brudașcu, Steliana Sima, Ion Ghițulescu, Matilda Pascal Cojocărița, Aneta Stan, Constantin Enceanu, Maria Dragomiroiu, Veta Biriș și Ionuț Dolănescu.
Transmite,
OMD Mamaia Constanța
Președinte – George Măndilă
Oana Silviana Crăciun
Comunicare & Relații Publice
omd.mamaia.constanta.comunicare@gmail.com