Acasă Frontul de Est Ce se întâmplă în Marea Neagră rămâne în Marea Neagră

Ce se întâmplă în Marea Neagră rămâne în Marea Neagră

12017
0

Mihai COSTACHE

Operațiunea din Marea Neagră, sau mai corect ar fi operațiunile, pentru că am senzația că și rușii și ucrainenii au avut câte una, planificate și executate independent dar care s-au intersectat.

Ucrainenii au avut în Marea Neagră, în sectorul dintre Crimeea și Insula Șerpilor, un pic mai la nord de insulă, patru platforme de foraj. Rușii au profitat de faptul că le-au luat ucrainenilor cam toată flota și le-au ocupat încă din 2014, odată cu Crimeea. Evident că au montat pe ele tot felul de radare și stații de bruiaj.

Rușii au luat în 2022 și insula Șerpilor și au fost pe căluți mari până când ucrainenii i-au dat afară. Din 2023, odată cu dotarea cu bărci de mare viteză, cu împingerea flotei ruse în estul Marii Negre și, mai ales, cu antrenamentele forțelor speciale în Occident, ucrainenii au început raiduri spre platformele respective. Nici rușii nu au fost cuminți, dar ei s-au folosit și de elicoptere bazate în Crimeea.

Practic, se duceau pe rând pe câte o platformă și stricau ce făcuseră ceilalți. Și rușii și ucrainenii și-au instalat radare și senzori. Rușii se duceau, stricau ce puseseră ucrainenii, le montau pe ale lor și plecau. Veneau ucrainenii, aruncau în aer ce puseseră rușii și le montau pe ale lor. Simplificat, cam așa a fost în ultimul an.

Săptămâna asta și rușii și ucrainenii au avut program. Ucrainenii au mers cu 14 bărci cu băieți foarte dibaci, au aruncat în aer ce era de aruncat și au împușcat niște ruși care erau pe una din platforme. La un moment dat, a apărut un Su30 rusesc pe care ucrainenii l-au doborât cu un lansator portabil. Au tras din barcă.

Comunicatul rușilor a fost chiar nostim: ”În timpul luptei, soldații ruși de pe platforma de foraj au scufundat 8 bărci și au ucis aproximativ 80 de ucraineni. Șase bărci au reușit să scape, fără măcar să își recupereze răniții căzuți în apă”.

Ucrainenii au folosit bărci Sea Force – capacitatea maximă e de 18 persoane dar: când pleci la un drum de 200 de kilometri dus-întors și nu te duci la picnic, mai mult de 5-6 oameni nu pui în barcă. Ai nevoie de motorină, muniție, motorină, mitraliere grele, muniție, motorină și, nu în ultimul rând, muniție.

Asta a fost marți spre miercuri. Joi, rușii au adus două Tupolev-uri care au tras rachete Kh32 spre insula Șerpilor. Diferența dintre rachetele de pe Su30-ul dat jos marți/miercuri și astea e raza de acțiune. Kh31 are cel mult 110 km iar Kh32 are cel puțin 600.

Adică deși au avut garanția – ucrainenii le-au dat-o în scris – că avionul lor a fost doborât cu un lansator portabil care a tras dintr-o barcă care nu mai era acolo pentru că însăși armata roșie a zis că a scufundat-o înainte să le doboare avionul, rușii nu au mai trimis Suhoi din Krasnodar ci Tupolev de la Engels, ca să poată trage de la o distanță sigură.

Nu știu ce anume au vrut să lovească în Insula Șerpilor. Mă gândesc că un radar, că doar ucrainenii n-ar fi dus pe insulă chiar un lansator de rachete Neptun.

Cert e că una din rachete a nimerit nava cu cereale, care a supraviețuit și a ajuns în siguranță în apele românești.

Însă sâmbătă dimineață, 14 septembrie, ucrainenii au anunțat că rușii au scos în larg, din Novorosiisk, toate cele 16 nave lansatoare de rachete, de suprafață, pe care le au în Marea Neagră.

Am tot așteptat … nici sâmbătă și nici astă-noapte, până la 06.00, n-a fost nicio alarmă.

Greu de dibuit intențiile rușilor. Că doar n-au aflat că ucrainenii primesc dreptul să folosească Storm Shadow pe Novorosiisk …

Și un video pentru de dimineață, la cafea. Un rus din Herson a vrut să facă o baie în Nipru dar și-a uitat slipul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.